„Luminile” Marinei Hanganu, în Camden

Luminile Marinei Hanganu, in Camden

După ce, în luna octombrie a anului trecut, performance-ul interactiv intitulat „Before Sunset/After Sunrise” al Marinei Hanganu s-a bucurat de un real succes în cadrul unuia cele mai inovatoare şi interesante festivaluri londoneze, Bloomsbury Festival, luna aceasta, în perioada 10-12 iunie, artista româncă reia proiectul în cadrul Festivalului „We Are Now” ce se desfășoară în Camden, cartier celebru pentru marea sa comunitate artistică și spațiile sale culturale alternative.
Performance-ul Marinei Hanganu îşi propune să exploreze modul în care londonezii se raportează la lumina solară în comparaţie cu locuitorii altor oraşe mari din lume, care sunt factorii care influenţează cantitatea şi calitatea luminii naturale pe care o percepem (poziţia pe glob, clima, arhitectura urbană, stilul de viaţă etc.) şi ce rol joacă aceasta în viaţa noastră urbană de zi cu zi. Proiectul este realizat în sistem de „unu la unu”, fiecare participant din Londra fiind legat, prin telefon, de un performer din Bucureşti, New York, Atena, Varşovia şi Perth, care îl va conduce de la distanță prin cartierul Camden pe baza unor indicații în care momentul zilei și lumina solară joacă un rol central.
Festivalul „We Are Now” se află la prima ediţie şi îşi propune să exploreze posibilităţile multiple şi neaşteptate pe care tehnologia de zi cu zi le poate oferi teatrului și practicilor performative.
Marina Hanganu este regizoare de teatru şi artistă interdisciplinară. A absolvit UNATC „I.L.Caragiale” în anul 2014, iar de anul trecut deţine un master la Royal Central School of Speech and Drama (RCSSD) din Londra, specializarea performance experimental interdisciplinar. Experienţa sa teatrală de până acum cuprinde: „A.M.B.I.T.I.O.N” (examen deschis RCSSD 2015) - concept şi performance alături de alţi colegi de curs; a regizat piesa scurtă „Tesla’s Pigeon” de Makenzie Whittle (RCSSD New Writing Night noiembrie 2014, Royal Central School of Speech and Drama), a fost regizoare, co-scenografă şi traducătoare a piesei „Marisol” de José Rivera (producţie licenţă UNATC 2014) şi a realizat asistenţa de regie la „Talk Show (Reprise)”, regia conf.univ.dr. Ion Mircioagă (producţie Teatrul 7, 2012).
Proiectul Marinei Hanganu la Festivalul „We Are Now” este realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român din Londra.
Pentru detalii, vizitaţi site-ul ICR Londra, www.icr-london.co.uk.