Live streaming: In memoriam Nicu Nitai, legendă a teatrului israelian și promotor al literaturii române

În contextul situației actuale la nivel internațional, ICR Tel Aviv și-a adaptat activitatea culturală și organizează ciclul „Cafeneaua Românească” online, pe pagina de Facebook a ICR Tel Aviv. Astfel, o nouă ediție a „Cafenelei Românești” va avea loc în data de 18 iunie 2020, la ora 16:00, în limbile română și ebraică, prin live streaming pe pagina oficială de Facebook a ICR Tel Aviv, https://www.facebook.com/icr.telaviv/, fiind dedicată memoriei lui Nicu Nitai, o adevărată legendă a teatrului israelian și un promotor neobosit al literaturii române pe scena culturală israeliană, grație traducerilor, adaptărilor și spectacolelor puse în scenă după opere ale scriitorilor români. Inițiativa ICR Tel Aviv reprezintă, astfel, o formă de omagiere adusă personalității marelui actor și regizor Nicu Nitai, recent decedat, care a avut o contribuție foarte importantă la consolidarea relațiilor de cooperare culturală între artiștii români și cei israelieni.

Moderată de directorul ICR Tel Aviv și avându-i ca invitați pe Dorit Nitai-Neeman, actriță, regizor, directoarea Teatrului Karov și fiică a lui Nicu Nitai, Martin Blumenfeld, actor și personalitate culturală israeliană și Ofir Duan, actor, discuția va aborda subiecte precum: contribuția artiștilor evrei de origine română la dezvoltarea statului israelian, importanța moștenirii lăsate de Nicu Nitai la dezvoltarea teatrului fringe, modul în care acesta a reușit să îmbine originile românești – cu moștenirea culturală și civilizațională presupuse de acestea – cu noua identitate israeliană, cât și despre cum a integrat lecțiile maeștrilor din România cu realitățile lumii culturale israeliene cu provocările ei, colaborările de-a lungul timpului cu scena teatrală din România. Evenimentul va include inserții din spectacolele de teatru și emisiunile de televiziune care l-au făcut cunoscut pe Nicu Nitai publicului larg, precum și fragmente din evenimentele desfășurate la ICR Tel Aviv, care au beneficiat de participarea acestuia.

Nicu Nitai (1931-2020) a fost actor, regizor de teatru și dramaturg israelian, poet, traducător, originar din România și absolvent al Institutului de Artă Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București. A devenit cunoscut publicului larg pentru piesa-monolog Căderea după Albert Camus, pe care a jucat-o permanent începând din anul 1975. După o bogată activitate în teatrele consacrate de repertoriu, de la începutul anilor 1980 Nicu Nitai s-a lansat în lumea teatrului fringe, din afara establishmentului teatral israelian, punând bazele, în 1982, Teatrului HaSimta, pe care l-a condus vreme de 18 ani, ca mai târziu să înființeze trupa teatrului fringe Karov. Printr-o neobosită muncă de traducere și adaptare, a redat limbii și culturii ebraice și publicului israelian opere din dramaturgia universală, dar mai ales ale unora dintre cei mai apreciați autori români, precum Ion Luca Caragiale, Mihail Sebastian și Matei Vișniec. A fost recompensat cu Premiul Rosenblum (1996) și Premiul Landau pentru Teatru (2012), în semn de recunoștință pentru întreaga sa activitate și contribuție la arta teatrală din Israel.

Această ediție a „Cafenelei online” vine în completarea proiectului inițiat de ICR Tel Aviv, „Poezia bate pandemia” – campanie online de poezie românească în lectura actorilor Teatrului Karov din Tel Aviv, lansată în 7 iunie 2020, și care este continuarea firească a unei cooperări de lungă durată, în cadrul căreia ICR Tel Aviv duce mai departe moștenirea lăsată de Nicu Nitai, cu care a avut o îndelungată și fructuoasă colaborare.