Lista proiectelor culturale organizate de Institutele Culturale Românești din străinătate - SEPTEMBRIE 2014

Lista proiectelor culturale organizate de Institutele Culturale Românești din străinătate în luna septembie 2014
ACCADEMIA DI ROMANIA DIN ROMA
5-7 septembrie / Masterclass de pian susţinut de pianista Cătălina Diaconu, în cadrul sesiunii de toamnă a Festivalului Internațional Propatria, ediția a IV-a, în Sala de concerte a Accademia di Romania.
12 septembrie / Prezentarea cărții Limba română – „între paranteze?“ și dezbaterea pe tema limbii române din afara granițelor României, în Sala de conferințe a Accademia di Romania.
28 septembrie – 4 octombrie / Cea de-a treia ediţie a Festivalului Internațional de Muzică „altreRisonanze – dall’antico al moderno“, organizat în colaborare cu Ansamblul Aliusmodum și Ansamblul Altrerisonanze, în Sala de concerte și Sala de expoziții Accademia di Romania, precum și la Oratorio del Caravita, Roma.
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN „TITU MAIORESCU“ DE LA BERLIN
4-27 septembrie / „As Good As Gold“, expoziția colectivului Apparatus 22, la Akademie Schloss Solitude Stuttgart.
10-14 septembrie / Zilele Culturii Române la Berna – expoziţie, trei concerte, lectură literară, mai multe proiecţii de film, workshop-uri şi un târg de design contemporan românesc.
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DE LA BRUXELLES

18 septembrie / Evenimentul diplomatic „Masă rotundă despre relaţiile româno-belgiene“, pentru marcarea a 175 de ani de relaţii între cele două ţări, organizat în colaborare cu Ambasada României în Regatul Belgiei şi cu Ambasada Regatului Belgiei în România.
18-21 septembrie / Deplasarea directorului organizaţiei literare Poetry International Rotterdam, Bas Kwakman, la Festivalul Internaţional de Poezie de la Sibiu.
24 septembrie / Seara literară cu poeta Doina Ioanid şi traducătorul literar Jan Mysjkin, la sediul Poëziecentrum din oraşul Gent (Belgia).
30 septembrie – 15 noiembrie / Institutul Cultural Român de la Bruxelles şi Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu“ de la Chişinău au organizat expoziţia de sculptură cu lucrările artistului Idel Ianchelevici, la Muzeul Naţional de Artă din Chişinău.
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DE LA BUDAPESTA
8 septembrie / „Ziua Limbii Române“ – Programul „Consolidarea identităţii culturale a minorităţii româneşti din Ungaria“, eveniment marcat printr-un spectacol de teatru interactiv pentru copiii de la Şcoala generală românească din Micherechi, desfăşurat la Casa de Cultură „Gheorghe Dulău“ din localitate.
12 septembrie – 15 decembrie / Cea de a treia ediţie a Şcolii de Arte a Institutului Cultural Român de la Budapesta a cuprins cursuri de desen, pictură şi colaj destinate copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 14 ani. Cursurile sunt susţinute de pictoriţa Ica Mária Zilahi, artist plastic originar din România, premiată în Ungaria pentru pictura sa fantastică, care aminteşte de personajele lui Lewis Carroll.
16-17 septembrie / „Zilele Jazzului românesc la Budapesta“ – două concerte omagiale în amintirea lui Jancsi Körössy şi Johnny Răducanu – eveniment dedicat promovării muzicii de jazz din România.
17-21 septembrie / Prima participare cu un spectacol românesc la Festivalul de Dans Contemporan „L1danceFest“ din Budapesta.
22 septembrie – 30 noiembrie / Expoziţia „Ce povesteşte portul popular românesc“, la sediul Institutului Cultural Român de la Budapesta.
28 septembrie / Participarea Ansamblului Folcloric „Valea Someşului“ din Gherla la cea de-a VII-a ediție a Festivalului – La obârşii, la izvor de la Gyula – eveniment dedicat comunităţii româneşti din Ungaria.
30 septembrie – 30 noiembrie / Expoziţia colectivă de sculptură şi grafică „Omagiu Ovidiu Maitec“, realizată de artişti consacraţi din România şi Ungaria, cunoscuţi şi apropiaţi ai marelui sculptor român, precum: Onisim Colta (RO), Ştefan Oroian (H), János Lóránt (H), Dumitru Şerban (RO), Rudolph Kocsis (RO) şi Luigi Varga (RO), la sediul Filialei Seghedin a Institutului Cultural Român de la Budapesta.
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN „MIHAI EMINESCU“ DE LA CHIȘINĂU
3-4 septembrie / Congresul Internațional al Eminescologilor, ediția a III-a, la Academia de Științe a Moldovei de la Chișinău, pentru marcarea Zilei Limbii Române.
4 septembrie – 2 octombrie / Expoziția „România și românii în Primul Război Mondial“, pentru marcarea unui secol de la declanșarea Primului Război Mondial, la Galeria la Rond, situată în preajma monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din Chişinău.
5-30 septembrie / Serie de evenimente organizate la Ungheni cu ocazia celebrării Zilei Limbii Române.
19 septembrie – 16 octombrie / Expoziția „Trei poeţi: Grigore Vieru, Mihai Ursachi şi Petru Cărare“ la Muzeul de Istorie și Etnografie din Soroca.
19 septembrie – 17 octombrie / Expoziția „Constantin Brâncoveanu și epoca sa“, la Liceul teoretic din satul Visoca, raionul Soroca.
22 septembrie – 17 octombrie / Expoziţia „Școala Ardeleană“, la Galeria MoldoFacciata, situată pe clădirea Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova.
22-29 septembrie / Turneul Teatrului Național „I.L. Caragiale“ din București la Chișinău.
24 septembrie / „Muzica românească de pe ambele maluri ale Prutului“, etapa a III-a, la Filarmonica Națională „Serghei Lunchievici“ din Chișinău.
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN „DIMITRIE CANTEMIR“ DE LA ISTANBUL
25-28 septembrie / Dramaturgi români la simpozionul „Activismul în teatru. Teatru Politic. Rolul dramaturgului“, la Universitatea Kadir Has din Istanbul.
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DE LA LISABONA
2 septembrie / Ziua Limbii Române a fost marcată printr-o serie de minicursuri de limba română, susținute de prof. dr. Simion Doru Cristea şi prof. Rodica-Adriana Covaci, la sediul Bibliotecii Institutului Cultural Român de la Lisabona.
18-20 septembrie / „Marcarea împlinirii a 25 de ani de la căderea comunismului“, printr-o conferinţă la Coimbra şi un colocviu la Lisabona, susţinute de cercetătorul şi istoricul român Bogdan Cristian Iacob.
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DE LA LONDRA
21-22 septembrie / Institutul Cultural Român de la Londra a participat la programul „Open House“/„Porți deschise“ 2014, ocazie cu care a vernisat expoziția „Sub auspiciile absenților.
25 septembrie / Noul sezon al programului permanent al Institutului Cultural Român de la Londra „Cinemateca românească“ a debutat cu proiecția filmului Experimentul Bucureşti, r.: Tom Wilson.
30 septembrie / Concertul de muzică clasică al lunii septembrie din cadrul Seriei românești organizate de Institutul Cultural Român de la Londra la St Martin-in-the-Fields a fost susținut de tânăra pianistă Ana Cristina Silvestru, apreciată de critica de specialitate şi considerată de muzicieni de prim rang ca fiind „extrem de talentată“ (Constantin Șcerbakov), „strălucit înzestrată, cu un temperament artistic viu, un sunet splendid şi un repertoriu vast“ (Dimitri Bașkirov)
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DE LA MADRID
19-27 septembrie / Participare românească în cadrul celei de-a LXII-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian, cel mai important festival de film din Spania.
26 septembrie / „Ziua Traducătorului 2014: A traduce poezie de ieri și de azi. O abordare a traducerii de poezie pornind de la trei cazuri unice: Walt Whitman, Tristan Tzara și Marin Sorescu“, la centrul cultural Ca Revolta, din Valencia.
29 septembrie – 3 octombrie / Promovarea literaturii și culturii române în Spania, cu ocazia Târgului de Carte LIBER 2014, Barcelona, dedicat profesioniștilor din domeniul editorial.
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DE LA NEW YORK
5 septembrie / Recital de pian susţinut de Ana-Antonia Tudose, la Sala Auditorium a Institutului Cultural Român de la New York.
11 septembrie / Participarea creatorului de modă Dorin Negrău cu colecţia „Duality“ la evenimentul „Săptămâna modei“ – Mercedes Benz Fashion Week la New York Lincoln Center, New York. Dorin Negrău este primul creator de modă român acceptat în calendarul oficial al evenimentului.
22 septembrie – 1 octombrie / Expoziţia de documente, fotografii, cărţi şi CD-uri „Corneliu Coposu (1914-2014): An Uncommon Fighter Against Communism“, organizată de Institutul Cultural Român de la New York în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) şi cu Fundaţia Română pentru Democraţie (FRD).
26 septembrie – 2 octombrie / Serie de evenimente pentru promovarea literaturii şi cinematografiei contemporane româneşti.
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DE LA PARIS
9 septembrie / Concert susținut de Ștefan Doniga (pian) și Iulia Isaev (soprană), în Sala Bizantină a Palatului de Béhague.
22 septembrie – 4 octombrie / Săptămâna României la Choisy-le-Roi.
INSTITUTUL CULTURAL ROMAN DE LA PRAGA
3-7 septembrie / Institutul Cultural Român de la Praga a facilitat participarea lui Constantin Secară (etnomuzicolog la Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu“ al Academiei Române din București) la Seminarul european de etnomuzicologie organizat de Institutul de Etnomuzicologie al Facultății de Științe Umane, Universitatea Carolină din Praga.
15 septembrie – 12 octombrie / Participarea arhitectului român Marius Miclăuș (Studio Archaeus, Timișoara) la cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Internațional de Arhitectură „Architecture Week“.
18 septembrie – 14 decembrie / Institutul Cultural Român de la Praga a sprijinit participarea Alexandrei Mureșan la vernisajul din data de 18 septembrie a celei de-a V-a ediții a „Expoziției internaționale de artă din sticlă Stanislav Libenský Award 2014“, inițiată și organizată de Prague Gallery of Czech Glass, la Art Salon S în Dancing House din Praga.
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DE LA STOCKHOLM
6-7 septembrie / Institutul Cultural Român de la Stockhom a fost partenerul Festivalului literar de la Kristianstad şi al editurii Rámus pentru susţinerea prezenţei în Suedia a poetei Svetlana Cârstean, a cărei carte, Floarea de menghină, a apărut anul trecut în traducere suedeză.
21 septembrie / Seria de proiecţii de ecranizări iniţiată de Institutul Cultural Român de la Stockholm în 2013, în contextul participării României ca ţară invitată la Târgul de Carte de la Göteborg, a continuat în a doua parte a anului 2014 cu proiecţia filmului Faleze de nisip, r.: Dan Pița, la cinematograful Zita.
23 septembrie / Cu ocazia participării scriitorilor Carmen Firan și Adrian Sângeorzan la Târgul de Carte de la Göteborg, Institutul Cultural Român de la Stockholm i-a prezentat pe cei doi autori și publicului din capitala Suediei, în cadrul unui program comun, la sediul institutului.
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DE LA TEL AVIV
21 septembrie – 21 octombrie / Serie de evenimente dedicate marcării a 70 de ani de la deportarea evreilor din Transilvania de Nord.
27 septembrie – 10 octombrie / Expoziția de fotografie „Întâlniri: Bucureşti – Yafo/Bucureşti – Haifa“, semnată de Ruth Oren, la Galeria 15 Design – Hanul cu Tei, București.
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DE LA VARŞOVIA
1 septembrie – 22 decembrie / Introducere în cultura, istoria şi limba română – curs săptămânal în liceele poloneze, în anul şcolar 2014-2015.
2-13 septembrie / Proiectul educaţional internaţional „Freedom Express“ – proiecţii de filme româneşti.
24-25 septembrie / Suită de evenimente menite să marcheze împlinirea a 75 de ani de la Marele Refugiu Polonez în România – partea I, la Varșovia și Cracovia.
INSTITUTUL ROMÂN DE CULTURĂ ŞI CERCETARE UMANISTICĂ DE LA VENEŢIA
4-8 septembrie / Participare românească la Festivalul Internațional de Literatură de la Mantova, cel mai important festival de acest gen din Italia.
4-14 septembrie / Participarea lui Mircea Nestor la Festivalul de Film de la Milano, ediţia 2014, cu scurtmetrajul Tizi.
18 septembrie – 2 octombrie / Expoziţia „Veneţia – o impresie satirică“ de Florian Doru Crihană: picturi suprarealiste cu tente umoristice şi uneori satirice.
22 septembrie / Proiecția documentarului Șantier în lucru/Les villes d’après, în cadrul celei de-a XIV-a ediții a Bienalei de Arhitectură de la Veneția, în Sala „Marian Papahagi“ a Institutului.
INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DE LA VIENA
4 septembrie / Recital de pian susţinut de Roman Manoleanu la sediul Institutului Cultural Român de la Viena.
5 septembrie / Tur ghidat al expoziţiei „Extraausgabe -!“ Media şi războiul între anii 1914 – 1918 organizat de Institutul Cultural Român de la Viena, Cancelaria Austriei şi Arhiva de Stat a Austriei, la Palais Porcia.
7 septembrie / Proiecţia filmului Restul e tăcere, r.: Nae Caranfil. Filmul Restul e tăcere a fost pregătit de regizorul Nicolae Caranfil timp de 20 de ani, fiind unul dintre cele mai scumpe din istoria cinematografiei româneşti.
16 septembrie / Lectura romanului Diavolul vânează inima ta în Sala D la quartier21 din MuseumsQuartier, în prezenţa autorului Daniel Bănulescu, lectură susţinută de Ernest Wichner, scriitor şi traducător de origine română.
17 septembrie / Proiecţia filmului documentar Colţuri de Bucureşti în prezenţa lui Vlad Trandafir, regizorul şi scenaristul filmului.
24 septembrie / Proiecţia filmului Prea târziu, r.: Lucian Pintilie la sediul Institutului Cultural Român de la Viena.
26 septembrie – 5 octombrie / Expoziţia „Wood&Wool“, prezentată în cadrul Vienna Design Week 2014 de Institutul Cultural Român de la Viena şi Romanian Design Week.
28 septembrie / Turneul coralei „Sargeţia“ din Deva, la Viena. Programul a inclus prezenţa la Sfânta Liturghie a Bisericii Ortodoxe Române „Sf. Antonie cel Mare“ din Viena și un concert susţinut la sediul Institutului Cultural Român de la Viena.


Proiecte luna septembrie - detalii