A apărut noul număr, 109, al revistei Lettre Internationale, editată de Institutul Cultural Român.
SUMAR 109
Retrospective
Șerban Pavelescu – Steaua norocoasă a României .................. 3
Lesley Chamberlain – Revoluția rusă și societatea britanică .................. 7
Dan Ciachir – Un om frământat .................. 11
Idei filosofice
Justine Lacroix şi Antoine Garapon în dialog cu Pierre Rosanvallon – Stilul filosofic al lui Claude Lefort .................. 14
Heinz-Norbert Jocks în dialog cu Bruno Latour – Bruno Latour: De ce n-am fost niciodată moderni .................. 19
Mario Vargas Llosa – José Ortega y Gasset .................. 25
Rodica Binder – Despre singularități și singurătate .................. 30
Politice
Françoise Albertini, Jeanne Ferrari-Giovanangeli, François Santoni – Independentismul corsican și catalan .................. 36
Miguel Gallego Roca – Echidistanţă sau onoare .................. 43
Magdalena Chrzczonowicz – Națiunea și Madona Neagră .................. 47
Mircea Coșea – Dacă valoare nu e, nimic nu e .................. 51
Idei literare
Felix Nicolau –Situaţia delicată a canonului. Perspective spectaculoase pentru supra-canon .................. 56
Nicholas Shakespeare –Chatwin și „Utz”.................. 62
Arte
Isabelle Jéhanno – Masculin-Feminin în epoca Metoo .................. 67
Georges Didi-Huberman – Ninfa dolorosa .................. 72
Iolanda Malamen – Sacru și peren .................. 75
Daniel Sur –Există o artă postumanistă? .................. 78
Mihai Plămădeală – Maria Cioată, între semn plastic şi metaforă revelatoare .................. 83
Delia Enyedi – Spre Hollywood, prin Transilvania .................. 86
Biblioteca „Lettre Internationale”
Pauline Delabroy-Allard – Povestea asta este despre Sarah .................. 90
Constantin Abăluță– Câteva trepanații cooperante .................. 93
Radu Aldulescu–Niște blesteme niște păcate amărâte .................. 96
Dragomán György–Drăcovenii .................. 99
Către cititorii noștri
De-a lungul anului 2018, în care s-a celebrat centenarul Marii Uniri, istoricul Șerban Pavelescu a publicat în paginile revistei noastre o serie de articole în care a analizat evenimentul și consecințele lui. El încheie acest ciclu cu eseul care deschide numărul de față. Aici își pune întrebarea care sunt motivele care au determinat ca unitatea națională a României să nu fie subminată după 1989, așa cum s-a întâmplat în alte state constituite după Primul Război Mondial. Comparând situația României cu cea a Cehoslovaciei și a Iugoslaviei, istoricul propune explicații interesante și originale. De acum, atenția colaboratorului nostru se va îndrepta către alte teme.
Lesley Chamberlain ne oferă o foarte interesantă analiză a ecourilor pe care le-a avut revoluția rusă din 1917 în mediile intelectuale britanice ale epocii. Interesul acestora a fost stârnit încă înainte de război de traducerile din literatura rusă, îndeosebi din Dostoievski, și de baletele ruse ale lui Diaghilev, prezentate în turneu la Covent Garden. Revoluția rusă a fost percepută în Anglia în primul rând ca una culturală, ceea ce a și fost vreme de aproape un deceniu. Efervescența creatoare impulsionată de Lunacearski încă din prima zi după cucerirea Palatului de Iarnă, a fost impresionantă, arta devenind revoluționară în toate aspectele ei, dar a ajuns să fie supusă, odată cu luarea puterii de către Stalin, comandamentelor înguste ale realismului socialist. Intelectualii britanici credeau că revoluția din Rusia va evolua pe ritmurile lui Stravinski, nu s-au așteptat ca, în curând să nu se mai audă de acolo decât Internaționala.
Patriarhul Iustin Moisescu a fost o figură controversată, care a condus destinele Bisericii Ortodoxe Române în vremuri grele. Dan Ciachir îl evocă în culori calde și îl situează în locurile pe care patriarhul le-a iubit, cum ar fi parcul de la mănăstirea din curtea de Argeș. Ni-l prezintă ca „un om frământat”, dispus la compromisuri, dar care nu și-a pătat niciodată onoarea.
Claude Lefort a fost un filosof puțin cunoscut în afara Franței, dar cu o influență considerabilă în interiorul Hexagonului. Pierre Rosanvallon subliniază importanța ideilor sale în înțelegerea fenomenului „mai 1968” și mai ales rezonanța lor în ziua de astăzi. Studiul lui despre Machiavelli l-a inspirat pe Louis Althusser și a rămas un ghid pentru gândirea din ziua de astăzi. Lefort a fost un mare teoretician critic al totalitarismului. S-a străduit să arate că legitimitatea comunismului, provenind din aderarea sa sociologică la clasa muncitoare, nu era şi una intelectuală sau morală. Prin urmare, există şi un alt mod de a reflecta la un ideal al stângii.
Leonardo da Vinci spunea că pittura e una cosa mentale, adică arta ține de spirit mai mult decât de meșteșug. Filosoful Bruno Latour gândește în același mod, atunci când organizează „expoziții de reflecție”. Așadar, expoziții despre gândire, asta e clar, dar în sensul unui „experiment de gândire”. Este vorba despre experiența reflecției și despre avansarea pe calea unei anumite forme a gândirii. În loc să scrie o carte, filosoful se exprimă prin selecția de imagini pe care le propune publicului.
Mario Vargas Llosa este întotdeauna interesant atunci când ia în discuție, dintr-un punct de vedere nou, cărți aparent binecunoscute sau figuri intelectuale care păreau definitiv clasate. În eseul său despre Ortega y Gasset, el arată cât de eronată este poziționarea acestuia simplistă, de partea grupărilor conservatoare. Războiul Civil din Spania, cei patruzeci de ani de dictatură ai lui Franco şi avântul doctrinelor marxiste şi revoluţionare, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, în Europa şi America Latină, l-au aruncat pe nedrept în podul cu vechituri, sau, şi mai rău, l-au răstălmăcit şi l-au prefăcut în punct de referinţă al gândirii conservatoare.
Rodica Binder ne poartă ca un ghid
sigur de competența lui prin peisajul gândirii contemporane din Germania.
Singurătatea este din ce în ce mai apăsătoare, dar dacă, în loc să fie
depășită, este adâncită, duce la singularitate. În acest fel trăsăturile
personale de caracter pot să se transforme în active valoroase din punct de
vedere economic. Tezele „capitalismului estetic”, pe care le analizează cu
pertinență, își relevă pe deplin interesul.
O importantă miză politică a zilelor noastre o constituie tendințele separatiste din diverse regiuni ale lumii. Françoise Albertini, împreună cu doctoranzii săi, a răspuns invitației noastre de a scrie un articol despre mișcarea corsicană de independență, în comparație cu aceea, mai vehementă, din Catalonia. Îl publicăm alături de interesantul eseu al lui Miguel Gallego Roca privind sensul actual al identității culturale și politice spaniole.
Într-o lume în care principiile laicității sunt de rigoare, cazul Poloniei este ieșit din comun. Magdalena Chrzczonowicz ne prezintă statul aflat sub protecția Madonei Negre. Este oare cuvenit să spunem că acolo biserica se află „la putere”? Dialectica subtilă între puterea politică și atașamentele religioase este excelent pusă în scenă de către autoare.
De când Harold Bloom a introdus cu autoritate noțiunea de canon literar, care cuprinde cărțile pe care nimeni n-ar trebui să le ignore, teza lui a fost în repetate rânduri discutată și controversată. Războaiele canonice sunt purtate cel puțin pe două niveluri: cel teoretic și cel național. De exemplu, canonul american s-a străduit, într-o anumită etapă, să consolideze imaginea naționalismului democratic și a lăudat lucrările lui Henry David Thoreau și Mark Twain. În paralel, Noua Critică i-a încurajat pe acei autori care au evidenţiat aspectele formale ale textelor. Felix Nicolau întreprinde un studiu aprofundat asupra unei probleme care nu ar trebui să-i preocupe doar pe literați și nici doar pe digerati, care experimentează de douăzeci de ani, în mediul virtual, scriitura hipertextuală, fragmentată de trimiteri (link-uri) mai mult sau mai puțin capricioase.
Deschidem secțiunea Arte cu excepționalul eseu lui Isabelle Jéhanno, artist plastic, care urmează trasee capricioase literare și picturale, pentru a dezvălui fragilitatea și labilitatea noțiunii de gen (masculin sau feminin deopotrivă). Iolanda Malamen, cu empatia ei artistică remarcabilă, ne oferă un portret al pictorului Horia Bernea, ale cărui lucrări ilustrează și copertele numărului nostru. Imaginile implică o durată care trece dincolo de timpul pe care ele îl reprezintă sau pentru care au valoare de document, spune Georges Didi-Huberman în eseul său despre Ninfa dolorosa. De la bacantele păgâne, la bocitoarele creștine, trecând prin kinah-ul ebraic sau jelania musulmană, motivul ninfei dolorosa – esențialmente tragic – este examinat de autor pe toate fețele, perspectiva lui Goya fiind preponderentă. Daniel Sur ne orientează în zona artei post-umaniste. Rădăcinile post-umanismului se află chiar în umanism. La început nu era decât el, Omul, definit de Protagoras ca „măsura tuturor lucrurilor”. Acesta a fost reînnoit în Renașterea europeană, ca model universal și poate fi descoperit în Omul vitruvian al lui Leonardo da Vinci. Foarte pertinentă este diferențierea dintre post-uman și trans-uman. În utilizarea sa contemporană, „trans-uman” se referă la o formă intermediară între uman și post-uman. Trans-umanismul propune o amplificare umană nano-biotehnologică, prin care să se combată îmbătrânirea și să se îmbunătăţească spectaculos capacitățile intelectuale și psihice ale omului. Post-umanismul este o nouă formă de artă care își dorește să manipuleze „mecanismele vieții”. De aceea, artiștii post-umani pot fi găsiți mai degrabă în laboratoare, decât în ateliere. Ei transgresează în mod intenționat procedeele metaforei, depășindu-le, pentru a manipula însăși realitatea. Mihai Plămădeală ne scrie despre delicata și imprevizibila artă a ceramicii, așa cum este ea practicată de Maria Cioată. Încununată cu importante premii, artista se supune rigorilor genului, așteptând cu înfrigurare să vadă dacă lucrarea ieșită din cuptor o reprezintă cu fidelitate. Manipularea ingenioasă a dantelăriei și năzuința neostoită spre decolare în eter sunt direcțiile dificile pe care artista le urmează. Trecând la a șaptea artă, aflăm cu delectare din articolul Deliei Enyedi despre artiștii originari din Transilvania, care au făcut o carieră cinematografică internațională.
Secțiunea Biblioteca Lettre oferă pagini literare de mare expresivitate. Textele lui Constantin Abăluță, Radu Aldulescu și Dragomán György sunt exemplare pentru arta literară care rămâne mereu vivace și aspiră să intre în canon.
