Lectură publică cu Carmen Francesca Banciu, la ICR Berlin

Scriitoarea Carmen Francesca Banciu va participa marţi, 22 septembrie 2009, începând cu ora 19.30, la lectura publică organizată de Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu" din Berlin, în colaborare cu editura berlineză Rotbuch, cu ocazia apariţiei, la această editură, a celei de a doua ediţii a romanului Vaterflucht (prima editie a apărut în 1998 la editura Volk und Welt). După lectură va urma un dialog cu autoarea şi cu publicul, moderat de criticul literar Jörg Plath.

Un roman care „dezvoltă o forţă care reuşeşte să provoace şi să zguduie cititorul" - titreaza cotidianul berlinez Tagesspiegel despre ultima apariţie editorială a scriitoarei de origine română. Romanul prezintă cvasi-autobiografic o poveste răscolitoare a conflictului dintre generaţii, raportat la relatia tată-fiică. La douăzeci de ani după dispariţia regimului ceauşist, romanul rămâne un document al timpului, din România dictaturii comuniste.

Carmen Francesca Banciu s-a născut în 1955 la Lipova (Arad) şi a studiat initial pictura bisericească apoi comerţul exterior. Ca urmare a câştigării, în 1985, a „Premiului internaţional pentru povestiri scurte" de la Arnsberg, Germania, i s-a interzis să mai publice în România. Din 1991, când a obţinut o bursă DAAD în Germania, s-a stabilit aici şi trăieşte ca autoare liberă profesionistă la Berlin. Conduce seminarii de „creative writing" în diverse ţări europene şi în Statele Unite ale Americii. Carmen Francesca Banciu scrie direct în germană, fiind considerată una dintre cele mai bune scriitoare străine din spaţiul german. Până în prezent a scris şi a publicat în limba germană 3 volume de povestiri şi 3 romane, unele aparând chiar în două ediţii. De-a lungul timpului, a câştigat diverse premii şi s-a bucurat de numeroase burse de creaţie.

Jörg Plath este unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti culturali germani, colaborând, în calitate de critic literar, cu publicaţii de prestigiu ca Neue Zürcher Zeitung, Frankfurter Rundschau, precum şi cu posturile de radio Deutschlandradio Kultur şi Deutschlandfunk.