La mulți ani, Ion Caramitru!

La multi ani, Ion Caramitru!

Marele actor și regizor Ion Caramitru, președintele UNITER și directorul Teatrului Național I.L. Caragiale din București, împlinește astăzi, 9 martie 2017, vârsta de 75 de ani.

La mulți ani, maestre! Institutul Cultural Român vă mulțumește pentru excelenta colaborare și pentru sprijinul acordat în promovarea culturii române în țară și în străinătate.

În luna februarie a acestui an, la Skopje, în Macedonia, Ion Caramitru a fost ales președinte al Academiei Europene a Balcanilor, prin propunerea unanimă a membrilor fondatori ai acestui nou înființat for academic.