La ICR Berlin luna martie stă sub zodia Literaturii

În cadrul Târgului anual de carte de la Leipzig are loc de câţiva ani festivalul Kleine Sprachen-Große Literaturen /Limbi mici, literaturi mari, proiect iniţiat în 2003 de un grup de Institute culturale din Berlin, căruia i s-a asociat din 2005 şi Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu". Asigurând un cadru organizatoric şi logistic propriu (un stand propriu- FORUM-ul din Hala IV, stand D 401, program intens de lecturi şi întâlniri, pliant de prezentare cu un tiraj de 8000 de exemplare etc), vizibilitate sporită şi excelente contacte profesionale, festivalul urmăreşte stimularea interesului pentru literaturile ce se exprimă în limbi care nu au o circulaţie internaţională, prin iniţierea unor traduceri în germană din aceste aşa zise « limbi mici » , dar şi a acestor limbi între ele. Festivalul oferă, aşadar, un cadru ideal pentru pentru difuzarea informaţiilor despre scena literară românească şi pentru promovarea scriitorilor români. Scriitori din 18 ţări vor participa timp de 4 zile la întâlniri şi lecturi în tandem, moderate de câte un traducător sau jurnalist. În tradiţia manifestării se înscrie şi maratonul literar desfăşurat la LiteraturWerkstat („Fabrica de literatură") din Berlin, în ziua de după închiderea porţilor Tîrgului de la Leipzig. Ţările reprezentate la festival în acest an sunt: Bulgaria, Estonia, Cipru, Cehia, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Grecia, Serbia, Polonia, Spania, Slovenia, Malta, Letonia, Lituania, Luxemburg, Irlanda, România.
Invitaţii ICR Berlin la festivalul Limbi mici, literaturi mari sunt scriitorii Filip Florian
şi Matei Florian. Ei vor citi din romanul lor „Băiuţeii" (tradus în germană de Georg Aescht) şi vor dialoga cu scriitorul estonian Jürgen Rooste, într-o discuţie moderată de traducătoarea Irjia Grönholm (Forum-ul KSGL,13 martie, ora 14.00). La "maratonul literar" de la LiteraturWerkstatt Berlin participă, alături de Filip & Matei Florian, Micheál O'Conghaile (Irlanda), György Dragoman (Ungaria), Nikos Davvetas (Grecia), Nico Helminger (Luxemburg), Igor Stiks (Croatia). Moderator: Joachim Scholl, critic literar (17 martie 2008, ora 20.00). Reamintim că romanul lui Filip Florian "Degete mici" (Polirom, 2005), va apărea curând în traducere germană la prestigioasa editură Suhrkamp.
Pe fundalul aceluiaşi Târg de carte de la Leipzig, se va desfăşura, în premieră, un Atelier germano-român de traduceri
, iniţiat de către Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu" în colaborare cu Institutul de romanistică al Universităţii Leipzig, cu asociaţia Public Private Partnership Projekte 4-P.net şi cu Facultatea de germanistică a Universităţii Bucureşti. Patru studenţi români de la Facultatea de germanistică din Bucureşti şi patru studenţi germani din Leipzig care studiază limba română, vor face împreună, timp de o săptămână (10-16 martie), exerciţii de traducere din lirica contemporană românească sub îndrumarea Prof. Dr. Ioana Craciun-Fischer (ea însăşi poetă şi traducătoare) şi, respectiv, a Prof. Dr. Sabine Krause. Vor fi asistaţi şi de către experimentaţii traducători germani Roland Erb (din Leipzig) şi Dr. Anke Pfeiffer (din Berlin). "Materia primă" lirică este furnizată de tinerii poeţi Mariana Codruţ şi Constantin Acosmei, invitaţi şi ei la Leipzig. Atelierul reprezintă o încercare de de a stârni gustul pentru literatura română unor studenţi, viitorii traducători profesionişti de mâine. Textele traduse vor face obiectul unor lecturi publice: în data de 13 martie 2008, la ora 19. 30, la Universitatea din Leipzig şi în Forumul Limbi mici, literaturi mari, sub formă de "Minutenlesung"/ "lecturi de un minut". Ele vor fi difuzate ulterior şi sub formă tiparită (flyere volante), într-o reţea de cafenele literare germane, în cadrul proiectului "Lyrik zum Kaffee" programat la sfârşitul anului 2008 (tot în colaborare cu Public Private Partnership Projekte 4-P.net).
Tot în acest martie literar ICR Berlin prezintă cel mai recent roman al scriitorului Dieter Schlesak, Vlad.Corectura Dracula
, apărut la sfârşitul anului trecut la editura Traian Pop Verlag, Ludwigsburg. Prezentarea unor fragmente din roman în lectura autorului are loc în 12 martie la ora 19.00, la Muzeul Culturilor Europene din Berlin, în cadrul unei cooperări a ICR Berlin cu această instituţie. Dr. Dieter Schlesak este unul dintre cei mai notorii scriitori şi traducători germani originari din România de pe actuala scenă literară europeană, laureat de onoare al Fundaţiei Schiller din Weimar pentru întreaga operă. Traian Pop, unul dintre editorii care publică intensiv traduceri din literatura româna, fiind un activ promotor al acesteia în spaţiul lingvistic german va face prezentarea cărţii şi va modera discuţia cu publicul. Lectura va fi precedată de prezentarea eseului cinematografic "Nach Bistritz!" (regia Dr. Wolfgang Davis), care tratează într-un registru plin de umor filmografia consacrata mitului Dracula.

Director,
ADRIANA POPESCU