31 iulie 1866 - 5 noiembrie 1952
astronom român care a înfiinţat Observatorul astronomic din Bucureşti
Născut la Craiova, la 31 iulie 1866, Nicolae Coculescu a absolvit şcoala primară şi liceul în oraşul natal; universitatea a urmat-o la Bucureşti, la Facultatea de ştiinţe. Licenţa la matematică şi-a luat-o aici în martie 1889. În decembrie 1890 pleacă la Paris unde şi-a trecut din nou licenţa în matematică.
În 1892, în timp ce-şi efectua stagiul la Observatorul astronomic din Paris, Nicolae Coculescu publică, în "Comptes rendus des seances de l'Academie des sciences de Paris", primul său memoriu de mecanică cerească intitulat: "Sur la stabilite du movement dans un cas particulier du probleme des trois corps". Aici el se ocupă de un caz particular al problemei celor trei corpuri, arătând că al treilea corp nu se îndepărtează la nesfârşit, ci că există o stabilitate în sensul indicat de Hill sau de Poisson. Această lucrare a fost considerată foarte interesantă, fiind citată mult mai târziu, şi anume, în anul 1919, de italianul A. Marcolongo în studiul: "Il problema degli tre corpi de Newton ai nostri giorni".
Un prim memoriu în legatură cu viitoarea teză de doctor în matematică îl publică Coculescu apoi în aceeaşi publicaţie în 1894. Urmeaza în acelaşi periodic memoriul: "Sur le developpment approche de la fonction perturbatrice". Apoi la 5 noiembrie 1895, îşi susţine teza în matematică la Sorbona, cu un subiect din mecanica cerească: "Sur les expressions approchees des termes d'otre eleve dans le developpement de la fonction perturbatrice" (Asupra expresiilor apropriate ale termenilor de ordin ridicat, în dezvoltarea funcţiei perturbatoare). Această teză a fost publicată în: "Journal de mathematiques pures et appliques".
Inaintea tezei lui N. Coculescu privind funcţia perturbatoare, Darboux arătase că cercetarea părţii principale a unui coeficient de rang ridicat în dezvoltarea în serie depinde numai de singuralităţile ce le infăţişează funcţia pe cercul de convergenţă. De asemenea, Henri Poincare, tot înaintea lui N. Coculescu, adusese funcţia perturbatoare de două variabile la o funcţie (x) de o singură variabilă.
N. Coculescu în teza sa studiază această funcţie (x), preocupat fiind de determinarea singularităţilor. Dar aceste singularităţi erau date de ecuaţii de grad foarte ridicat, aşa că munca pentru aflarea lor era destul de grea. După ce studiază însă câteva cazuri particulare, N. Coculescu conchide că pentru perturbaţiile din sistemul solar există doar un singur punct singular pe conturul de convergenţă. Pornind de la acest punct şi ţinând seama de teorema lui Darboux, află partea principală a coeficientului general al lui (x), ceea ce rezolva problema pusă de Poincare privind funcţia perturbatoare din problema celor trei corpuri.
Reîntors în ţară după susţinerea tezei de doctor în matematică, N. Coculescu a ocupat, la 1 noiembrie 1895 ca suplinitor şi apoi la 28 mai 1896 ca profesor titular la Universitatea din Bucureşti, catedra de astronomie şi geodezie, pe care de la înfiinţarea universităţii o deţinuse Dimitrie Petrescu. Principala preocupare a sa după aceea a fost realizarea Observatorului astronomic din Bucureşti, fapt împlinit abia în anul 1908 - după 12 ani de insistenţe pe langă oficialităţi. Observatorul astronomic din Bucureşti la acea vreme era dotat cu: un ecuatorial dublu, vizual şi fotografic, cu lunete de câte 38 cm diametru şi 6 m lungime focală; un cerc meridian şi o pendulă fundamentală. În anul 1933, sub coordonarea lui N. Coculescu, Observatorul astronomic a participat la cea de-a doua operaţie mondială privind stabilirea longitudinii.
Cursul de mecanică cerească, publicat în 1905 a tratat şi perturbaţiile provocate de sateliţii lui Jupiter. Iar cursul de astronomie teoretică, din 1929, cuprinde astronomia sferică, sistemul planetar şi astronomia siderală. Nicolae Coculescu a format numeroşi astronomi. Gheorghe Demetrescu, Constantin Popovici şi C. Pârvulescu datorează o parte din formarea lor ca astronomi şi lui Nicolae Coculescu.
Nicolae Coculescu a decedat în Bucureşti, la 5 noiembrie 1952.
Surse :
http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Coculescu