Ion I.C. Brătianu şi construcţia României moderne

Conferinţă de Keith Hitchins

Cuvânt de deschidere susţinut de ES Dr Ion Jinga, Ambasadorul României în Marea Britanie

Introducere de Dr Dorian Branea, Director ICR Londra şi Dr Marius Turda, Director Institutul Cantemir, Universitatea Oxford

Distinsul istoric şi profesor Keith Hitchins de la Universitatea Illinois dezvăluie povestea mai puţin cunoscută a fondatorului României Mari, Ion I.C. Brătianu, personaj dominant al scenei politice româneşti în perioada interbelică. 

Ion I. C. Brătianu (1864 - 1927) a fost arhitectul României Mari şi preşedinte al Partidului Naţional Liberal din 1909 până la sfârşitul vieţii sale. În calitate de prim-ministru (1914-1918) şi ministru de război (1914-1918), Brătianu a luat decizia de a intra în război în 1916 de partea Antantei. A fost conducătorul delegației române la Conferința de Pace de la Versailles în 1919, unde a susţinut unirea Transilvaniei cu Bucovina. După război, visul său a devenit realitate prin Marea Unire de la 1 decembrie 1918. În 1923, a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Considerat drept unul dintre cei mai buni specialişti internaţionali în istoria României, Keith Hitchins este profesor la University of Illinois (Urbana-Champaign). Este totodată expert în studiul Europei de Sud-Est şi Asia Centrală. Printre cărţile sale cele mai recente se numără "Rumania, 1866-1947" (Oxford: Claredon Press, 1994), "The Romanians, 1774-1866" (Oxford: Claredon Press, 1996), "A Nation Discovered: Romanian Intellectuals in Transylvania and the Idea of a Nation, 1700-1848" (Bucharest: Encyclopaedic Publishing House, 1999). Hitchins este membru de onoare al Academiei Române.

"Oricine studiază istoria modernă a României trebuie să înceapă cu volumele lui Hitchins". The Historian

După conferinţă, Keith Hitchins va da autografe pe volumul "Ion I C Bratianu: Romania. Makers of the Modern World: The peace conferences of 1919-23 and their aftermath", publicat recent de Haus Publishing London.      

Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român şi de Institutul Cantemir, Universitatea Oxford, cu sprijinul Haus Publishing.

Când: joi 11 octombrie, 7pm

Unde: Institutul Cultural Român, 1 Belgrave Square, Londra SW1X 8PH

Vă rugăm să confirmaţi prezenţa la: office@icr-london.co.uk | 0207 752 0134. Intrarea liberă.