Ioan Holender și invitații săi la „Cafeneaua Românească” a ICR Tel Aviv

„Eu n-am plecat din România ca să ajung ceva, cineva, eu am plecat din România ca să supraviețuiesc” – a declarat Ioan Holender în cadrul evenimentului organizat de ICR Tel Aviv, în continuarea seriei de întâlniri reunite sub umbrela „Cafeneaua Românească”.

Astfel, în data de 4 februarie 2019, ICR Tel Aviv a găzduit o masă rotundă în prezența lui Ioan Holender și a invitaților săi: Ladislau Roth (prim-dirijor al Operei din Timișoara, în Israel dirijor al Orchestrei simfonice radio din Ierusalim, al Corului de cameră din Tel Aviv) și Sofia Gelman-Kiss (muzicolog israelian de origine română).

Seara a fost deschisă și moderată de Martin Salamon, directorul ICR Tel Aviv, care, pornind de la legătura cu Timișoara natală, a dorit să cunoască care este identitatea asumată de Ioan Holender pe plan profesional și personal, dată fiind originea sa evreiască, apartenența la spațiul cultural austriac și românesc, deopotrivă, cât și recunoașterea și validarea profesională înlesnite de mediul cultural vienez. Discuțiile au urmărit ulterior traseul biografic, artistic și profesional al lui Ioan Holender, legăturile sale cu Timișoara și cu România, precum și conexiunile personale și profesionale cu Israelul.

Sofia Gelman-Kiss a adoptat o formulă de tip interviu în discuția cu Ioan Holender. Subiectele abordate, printre altele, au ținut de formula ideală pentru conducerea unei opere – opera de stagiune vs. un repertoriu permanent, cu ansamblu; rolurile de bariton interpretate de Ioan Holender și cum vede acest rol în cadrul unei opere, pornind de la formula „rolul baritonului este de a pune capăt amorului dintre soprană și tenor”. Ladislau Roth, care a avut un rol important în îndrumarea și sprijinirea profesională a lui Ioan Holender, a vorbit despre cât de important a fost, și în cazul său, sprijinul acordat de alți artiști români aflați în străinătate.

Publicul a dovedit un interes special pentru activitatea și „moștenirea” lăsată de Ioan Holender pe plan muzical, intervenind cu întrebări legate de cum vede acesta viitorul muzicii de operă într-o eră a tehnologiei și care sunt mijloacele de reinventare a acesteia, cât și despre contribuția adusă Festivalului Internaţional „George Enescu“ din Bucureşti. Cei prezenți la eveniment au avut, de asemenea, ocazia de a asista la două momente muzicale, interpretate de violoncelista Alina Holender și baritonul Liviu Holender.

Ioan Holender provine dintr-o familie de evrei din Timișoara. A început studiile la Universitatea Politehnică din Timişoara în anul 1953. În anul 1959 s-a stabilit împreună cu părinţii la Viena, unde s-a înscris la Conservatorul de Stat. A studiat muzica clasică între 1960 şi 1962, după care a început să cânte ca bariton la teatrele de operă din Klagenfurt şi Sankt Pölten (între 1962 şi 1966). Din 1966 a devenit agent de impresariat artistic şi manager muzical la Agenţia de teatru „Starka“, pe care a preluat-o după câtva timp, devenind „Agenţia de impresariat artistic Holender“. În anul 1988 a devenit secretarul general al Operei din Viena şi al Volksoper, iar în 1992 a fost numit manager general al celor două instituţii. A fost director al Operei de Stat din Viena între anii 1992 şi 2010, fiind director al celebrei instituţii pentru cea mai lungă perioadă din istoria Operei vieneze. Până în 2015, a fost director artistic al Festivalului Internaţional „George Enescu“ din Bucureşti.

„Cafeneaua Românească”, un cadru dinamic, efervescent și interactiv, în care vocea publicului joacă un rol principal, în calitate de participant activ la discuțiile și temele din program, oferă o platformă de dezvoltare și consolidare a relației cu publicul local, prin implicarea directă și fidelizarea acestuia către proiectele ICR Tel Aviv.