Marţi, 26 februarie 2008, orele 18:30, Palazzo Correr – Veneţia  
 Discuţie pe tema LIMBAJUL DREPTULUI – CREATOR DE COOPERARE ŞI DIALOG  
 Cu ocazia lansării în Italia a volumului Introducere în limbajul dreptului (Editura Hamangiu, Bucureşti 2007)  
 Participă autoarele: 
Viorica Bălteanu, profesoară la Universitatea de Vest din Timişoara şi  Ioana-Celina Paşca, avocat în Baroul din Timişoara  
 Cartea cuprinde o scurtă prefaţă, fragmente din legislaţia română şi italiană, exerciţii de gramatică şi vocabular, propuneri de compuneri de specialitate pentru cititori, un dicţionar italian-român de termeni speciali, două pagini cu expresii idiomatice din domeniul juridic, o listă bibliografică. Cartea se adresează unui public cunoscător de italiană, format din studenţi la Drept şi la Litere (aceştia din urmă, în calitatea lor de viitori traducători-interpreţi), avocaţi, magistraţi, agenţi de poliţie şi oricui este interesat de acest subiect. 
Miercuri, 27 februarie 2008, orele 11:00, Sala de conferinţe, Provincia Pordenone (Largo S. Giorgio, 12)  
 Discuţie pe tema LIMBAJUL DREPTULUI – CREATOR DE COOPERARE ŞI DIALOG 
 Cu ocazia lansării în Italia a volumului Introducere în limbajul dreptului (Editura Hamangiu, Bucureşti 2007) 
 Participă autoarele: 
 Viorica Bălteanu, profesoară la Universitatea de Vest din Timişoara şi 
 Ioana-Celina Paşca, avocat în Baroul din Timişoara 
 şi 
Lorenzo CELLA, Director Direcţia Cultură – Provincia Pordenone  Renzo FRANCESCONI, Director Direcţia Politici Europene – Provincia Pordenone  Monica JOITA, Director a.i. al Insitutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia					
																		
		        			
															
				                                   
       		