Întâlnirea președintelui ICR Liliana Țuroiu, cu presa franceză

intalnirea presedintelui ICR Liliana Turoiu, cu presa franceza

Președintele Institutului Cultural Român, doamna Liliana Țuroiu, a participat în urmă cu câteva zile la întâlnirea cu jurnaliștii francezi aflați în vizită de presă la București pentru documentarea și pregătirea Sezonului România-Franța care se va desfășura între 27 noiembrie 2018 și 14 iulie 2019.

Timp de trei zile, jurnaliștii Le Monde, Beaux Arts Magazine, Connaissance des arts, La Croix, A nous Paris, Historia au descoperit peisajul cultural românesc și o parte dintre cei mai importanți operatori care vor desfășura proiecte în cadrul Sezonului.

Institutul Cultural Român este una dintre instituțiile române cu atribuții în organizarea de evenimente în cadrul acestui program bilateral de diplomație publică și culturală, alături de Ministerul Afacerilor Externe, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Culturii și Identității Naționale și Ministerul Apărării Naționale.

Din agenda vizitei jurnaliștilor francezi a făcut parte și o incursiune în istoria Castelului Bran, un edificiu cu o vechime de peste 650 de ani, ce devine din ce în ce mai deschis și mai atractiv publicului larg prin promovarea creativității românești și a imaginii României contemporane.

La această reuniune au participat reprezentanți ai Castelului Bran, comisarul român al Sezonului Franța-România, domnul Andrei Țărnea, reprezentanți ai Institutului Cultural Român, precum și o parte a echipei de organizare a acestui proiect din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Sezonul România-Franța își propune să reactualizeze imaginea pe care cele două societăți, română și franceză, o au una față de cealaltă și să marcheze o nouă etapă în relația istorică de prietenie care leagă cele două țări. Instituțiile organizatoare propun un Sezon dinamic și provocator care evită clișeele, dar utilizează ritmurile și tradițiile. Fie că vorbim de investiții economice, de cooperări la nivelul unor comunități sau de proiecte între operatori culturali, Sezonul va fi un catalizator.

Deschiderea Sezonului va avea loc la Paris în prezența președinților celor două state. Câteva dintre cele mai importante manifestări care vor avea loc la Paris sunt inaugurarea a patru expoziții și o instalație contemporană la Centrul Georges Pompidou din Paris, concertul Orchestrei Române de Tineret la Filarmonica din Paris și concertul Ansamblului Instrumental din Paris și Corului Madrigal la Catedrala St. Louis des Invalides.


Este o onoare și în același timp o bucurie să întâmpin astăzi reprezentanți ai unor publicații atât de valoroase pentru presa franceză și internațională. Cred că veți descoperi în România nu doar un partener al unui demers bilateral, ci și o societate prietenă care va reuși prin Sezonul România-Franța să își dezvăluie potențialul creativ și nenumărații reprezentanți ai artei contemporane”, a declarat doamna Liliana Țuroiu.