- 23 July 2024
- Etichete SoNoRo Musikland ICR
Institutul Cultural Român este partener principal al SoNoRo Musikland, desfășurat în perioada 25 iulie – 4 august 2024 în Brașov, Cristian, Râșnov, Hălciu, Viscri, Meșendorf, Criț, Prod, Saschiz și Sighișoara. Această ediție propune publicului 13 concerte, dintre careun concert simfonic și trei jam sessions surpriză. 70 muzicieni din 10 țări vor încânta publicul seară de seară, interpretând capodopere de Luigi Boccherini, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Joseph Haydn, Franz Liszt, Serghei Rachmaninov, Johannes Brahms, Béla Bartók și mulți alți compozitori.
„La a șasea ediție, SoNoRo Musikland este deja unul dintre evenimentele emblematice din Calendarul artelor asumat de Institutul Cultural Român, care oferă o privire panoramică asupra patrimoniului cultural, pus în valoare de artiști contemporani. Ca mezin al platformei SoNoRo, Musikland are o personalitate care se impune în familia sa culturală și extinde Ținutul Muzicii cu fiecare nouă ediție.” a declarat Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român.
SoNoRo Musikland 2024 celebrează patrimoniul cultural prin muzica clasică în locuri pitorești din județul Brașov (Bastionul Țesătorilor / Bastionul Artiștilor, Das Fort Boutique, Criț Cross din Criț, Meșendorf Gasthaus și Biserica fortificată Meșendorf, și în alte șase spații noi: Căminul Cultural Cristian, Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului, Biblioteca Județeană „George Barițiu”, Biserica Evanghelică Sfântul Bartolomeu, Fuga Lolelor Cincu. Museum in Progress și Casa din Viscri a Regelui Charles al III-lea) și în Sala de Festivități a Primăriei Municipiului Sighișoara.
Seria concertelor SoNoRo Musikland debutează pe 25 iulie de la ora 20:00, în Piața Sfântul Ioan, împreună cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii Brașov, dirijată de Cristian Oroșanu. Aflată în vecinătatea Bisericii Franciscane, cu hramul Sfântului Ioan Botezătorul, această piață a devenit un veritabil hub al vieții culturale brașovene. Intrarea se va face în baza biletului care poate fi achiziționat din zona de acces, în seara concertului.
Printre muzicienii care vor concerta anul acesta la Festivalul SoNoRo Musikland se numără violoniștii Nicolas Dautricourt, Johannes Fleischmann, Clémence de Forceville și Abigél Králik; violiștii Răzvan Popovici și Mathis Rochat; violonceliștii Raphael Bell, Adolfo Gutiérrez Arenas și Benedict Klöckner; pianiștii Cristian Budu, Ioan-Dragoș Dimitriu, Gülru Ensari, Cristiana Mihart și Herbert Schuch; chitaristul Alberto Mesirca și clarinetista Shirley Brill.
SoNoRo Musikland are drept misiune săpromoveze muzica de cameră în rândul unor categorii de public diverse, prin propuneri de program și de spații neconvenționale și celebrarea moștenirii culturale a satelor și orașelor transilvănene. Etimologia numelui festivalului este intenționat una germană, pentru a celebra moștenirea culturală a acestui loc încărcat de istoria și vechile tradiții săsești. De asemenea, prin activitățile sale în spațiile neconvenționale, festivalulpromovează monumentele arhitecturale și istorice reprezentate de bisericile fortificate din mai multe localități din județele Mureș, Sibiu și Brașov, contribuind astfel la popularizarea acestora ca destinații culturale.
Program:
25 iulie 2024, ora 20.00 – Piața Sf. Ioan din Brașov – Concert de deschidere cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii Brașov
26 iulie 2024, ora 19.00 – Con affetto (Bastionul Țesătorilor din Brașov)
27 iulie 2024, ora 18.00 – Alla ungarese (Căminul Cultural din Cristian, județul Brașov)
28 iulie 2024, ora 12.00 – Guten Morgen, Wolfie! (Muzeul Civilizației Urbane din Brașov)
28 iulie 2024, ora 19.30 – Jamsession I (Das Fort din Râșnov)
29 iulie 2024, ora 19.00 – Dance, dance, dance (Biblioteca Județeană „George Barițiu” din Brașov)
30 iulie 2024, ora 19.00 – An die Freude (Biserica Evanghelică fortificată „Sf. Bartolomeu” din Brașov)
31 iulie 2024, ora 19.00 – La apus (Biserica Fortificată din Cincu)
1 august 2024, ora 18.00 – Povești din Pădurea Neagră (Sala de Festivități a Primăriei din Sighișoara )
2 august 2024, ora 18.00 – Schubertiada (Biserica Fortificată din Meșendorf )
2 august 2024, ora 21.00 – Jamsession II (Gasthaus Meșendorf)
3 august 2024, ora 20.00 – Jamsession III (Critz Cross din Criț)
4 august 2024, ora 11.30 – Finale (Casa din Viscri a Regelui Charles al III-lea)
Cu excepția primului concert, la care biletele pot fi achiziționate accesul la concertele Festivalului SoNoRo Musikland este liber și se face pe bază de rezervare. Rezervările se fac la următorul link: https://musikland.sonoro.org/, în pagina dedicată fiecărui concert.