Institutul Cultural Român, partener al Festivalului Naţional de Teatru

Institutul Cultural Român este coorganizator al Festivalului Naţional de Teatru, desfăşurat în perioada 28 octombrie – 6 noiembrie 2011 la Bucureşti. Motto-ul ediţiei din acest an, cea de a XXI-a, ales de directorul artistic şi selecţionerul Alice Georgescu, este „Omul, acest animal ciudat..." şi îi aparţine scriitorului Anton Pavlovici Cehov. Secţiunea intitulată „Focus" se concentrează asupra personalităţii şi creaţiei regizorului Andrei Şerban, artist de renume internaţional şi autor, în ultimii ani, al câtorva spectacole inspirate, direct sau indirect, din universul cehovian.
Cu sprijinul ICR, vor participa la festival numeroase personalităţi teatrale din străinătate sau cunoscuţi cronicari de teatru, precum: George Banu (Franţa), David Zinder (Israel), Manabu Noda (Japonia), Octavian Saiu (Noua Zeelandă), Monica Savulescu Voudouri (Grecia), Chris Ackerley (Noua Zeelandă), Yun Cheol Kim (Coreea de Sud), Christopher Wynn (Marea Britanie), Kevin Bitterman (SUA), Eileen Blumenthal (SUA), Kerry Michael (Marea Britanie), Christopher Haydon (Marea Britanie), Kathrin Veser (Germania), Agnieszka Tuszynska (Polonia), Pawel Ploski (Polonia), Piotr Olkusz (Polonia), Marc Matthiesen (Suedia),Tímea Papp Gálné (Ungaria).
De asemenea, Institutul Cultural Român va organiza două lansări de carte în cadrul FNT.
Vineri, 28 octombrie 2011, de la ora 18.30, la Teatrul Bulandra – Sala Izvor (Bd. Schitu Magureanu, nr. 1) va avea loc lansarea volumului bilingv Silvan. Portretistul / The Portrait Artist, apărut la Editura ICR. Istoricul şi criticul de artă Adrian Silvan Ionescu adună în acest album o parte importantă din creaţia tatălui său, celebrul portretist SILVAN (1909- 1999), cronicar în imagini al vieţii cultural-artistice româneşti şi internaţionale de-a lungul a peste şapte decenii.
Din anul 1927, acesta a fost o prezenţă constantă în paginile celor mai importante publicaţii culturale ale secolului XX.: Universul Literar, Cuvântul, Viaţa, Bis, Vremea, Cortina, Gazeta Literară - devenită ulterior România literară - Contemporanul, Luceafărul, Neuer Weg, Teatrul, Secolul XX, Tribuna, Manuscriptum etc. În perioada 1930-1936, studiază la Technische Hochschule din Berlin-Charlottenburg, prilej cu care îi portretizează pe marii săi profesori, şi concomitent face studii de artă la Kunstakademie. În această perioadă se împrieteneşte cu Herbert von Karajan, îl cunoaşte pe Bertholt Brecht şi leagă o prietenie de o viaţă cu filozoful Petre Ţuţea. Contemporan cu mari personalităţi artistice, române şi străine, revenit în ţară, îşi va consacra întregul potenţial creativ acestei fascinante lumi reprezentate de scriitori, actori, regizori, scenografi, muzicieni, critici de artă etc.

Albumul include figuri memorabile: Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, George Bacovia, Ion Minulescu, Octavian Goga, Nicolae Labiş, Marin Sorescu, Lucia Sturdza Bulandra, Gr. Vasiliu Birlic, Toma Caragiu, George Enescu, Dinu Lipatti, Yehudi Menuhin, Herbert von Karajan, Luciano Pavarotti, Radu Beligan, Ion Caramitru şi mulţi alţii. Vor lua cuvântul în cadrul evenimentului de lansare: Adrian-Silvan Ionescu și criticul de teatru Adrian Mihalache. Invitatul special al serii este actorul Radu Beligan.

Luni, 31 octombrie 2011, ora 15.00, la sediul Fundației Löwendal (P-ţa Cantacuzino, nr.1) va fi lansat albumul dedicat personalităţii lui George Löwendal şi publicat la Editura ICR în două ediţii, în limba română şi în limba engleză: George Löwendal, un aristocrat în luminile rampei, respectiv George Löwendal, an Aristocrat in the Limelight. Lansarea albumului va fi urmată, la invitaţia doamnei Ariadna Avram, preşedinta Fundaţiei Löwendal, de un dialog între Ruxandra Garofeanu, președinta Centrului Cultural Art Society, Horia-Roman Patapievici, preşedintele Institutului Cultural Român și George Banu, cunoscut critic de teatru, profesor şi eseist. Tema dialogului: George Löwendal şi sincronismul formelor europene.

Pictor, grafician, pedagog şi maestru al primelor generaţii de artişti plastici din România postbelică, George baron Löwendal (1897, Sankt-Petersburg – 1964, Bucureşti) a fost şi un remarcabil om de teatru. Născut într-o familie danezo-rusă cu origini nobiliare, format în Rusia avangardelor artistice, s-a afirmat ca pictor decorator în Bucureştiul anilor '20, devenind, ulterior, timp de aproape un deceniu, scenograful Teatrului Naţional din Cernăuţi. În cosmopolitul oraş bucovinean, a creat decoruri de referinţă şi a înfiinţat, în 1928, primul teatru profesionist de marionete din România. Receptiv la mutaţiile scenei începutului de secol XX (futurism, constructivism, expresionism), a susţinut prin întreaga sa operă mişcarea de teatralizare a teatrului, fiind colaboratorul apropiat al celor mai însemnaţi regizori români şi trezind admiraţia celor mai exigenţi critici şi artişti ai timpului său.

Albumul – cel dintâi consacrat scenografului – invită la redescoperirea unui artist vizionar, reflectând impactul operei sale nu doar în epocă, ci şi în contextul teatrului de astăzi (sunt elocvente mărturiile semnate de Matthias Langhoff, Vittorio Holtier şi Dragoş Buhagiar). Ediţia engleză a albumului a fost lansată odată cu vernisajul retrospectivei organizate de Fundaţia Löwendal la Institutul Cultural Român din capitala Republicii Cehe cu prilejul Quadrienalei de Scenografie şi Arhitectură Teatrală, Praga, 16–26 iunie 2011.

Organizatorii Festivalului Naţional de Teatru sunt Uniunea Teatrală din România – UNITER, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Primăria Municipiului Bucureşti prin ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Coorganizator: Institutul Cultural Român.

Detalii: www.fnt.ro