- 3 June 2024
- Tags ICR Institutul Cultural Roman #ADMUSICAM 2024
Institutul Cultural Român organizează la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, în perioada 1-14 iulie 2024, a șaptea ediție #ADMUSICAM - o sesiune de două săptămâni de instruire în management personal, prezentare și audiții, dedicată muzicienilor cu vârste între 16 și 25 de ani.
În cadrul sesiunii de pregătire, tinerii muzicieni selectați vor avea ocazia să participe la sesiuni de consiliere vocațională, ateliere de prezență scenică și expresie corporală, Alexander technique, social media skills și personal branding. De asemenea vor avea șansa să lucreze cu dr. Peter Stark, Directorul de repetiții al EUYO (Orchestra de Tineret a Uniunii Europene), care va susţine un workshop de pregătire pentru audiții și tehnici orchestrale.
În marja programului, muzicienii participanți vor susține două concerte de muzică de cameră în ansambluri formate pe parcursul celor două săptămâni, iar la final va avea loc un concert public sub bagheta dr. Peter Stark.
Pentru a putea participa la program, candidații trebuie să aibă studii muzicale (finalizate sau în curs), vârsta între 16 și 25 ani și să cunoască limba engleză. Un muzician poate participa la maximum două ediții. De asemenea, muzicienii înscriși într-o ediție anterioară și care nu au finalizat-o fără să ofere motive obiective nu se mai pot înscrie.
Muzicienii selectați din afara Bucureștiului au posibilitatea de a se caza gratuit la Palatele Brâncovenești și trebuie să sosească la Mogoșoaia luni, 1 iulie 2024, iar data de plecare va fi luni, 15 iulie 2024. Cursurile sunt gratuite, însă participanții selectați vor suporta costul transportului până la Mogoșoaia și retur.
Pentru ediția din acest an sunt disponibile 25 locuri cu următoarea distribuție:
· Flaut – 2 locuri
· Oboi – 2 locuri
· Clarinet – 2 locuri
· Fagot – 2 locuri
· Corn – 2 locuri
· Trompetă – 2 locuri
· Harpă – 1 loc
· Pian – 1 loc
· Timpani – 1 loc
· Vioară – 4 locuri
· Violă – 2 locuri
· Violoncel – 2 locuri
· Contrabas – 1 loc
· Dirijat – 1 loc
Completarea locurilor se va face în ordinea înscrierii, per instrument.
Înscrierile se fac începând de miercuri 5 iunie 2024, ora 12.00, accesând linkul următor:https://forms.gle/eMxWR9FPhbgbX2np8
Data limită: 12 iunie 2024
Informații suplimentare: Irina Iacob, Coordonator Program,irina.iacob@icr.ro, 031 71 00 671.
Proiect realizat în parteneriat cu Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti Mogoşoaia
Proiectul a fost iniţiat ca parte a Towards 2020 Phase 2: Skilling Musicians & Engaging Audiences in Europe's Orchestral Sector, ce și-a propus să revigoreze, prin cultură, muzică şi dezbateri, idealurile ce au dus la crearea Uniunii Europene. Acesta include şi încercarea de a vedea în ce mod dezvoltarea abilităţilor orchestrale ar putea ajuta la sustenabilitatea Europei într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic şi cum pot fi create noi locuri de muncă pentru tinerii muzicieni europeni.
Towards 2020 Phase 2: Skilling Musicians & Engaging Audiences in Europe's Orchestral Sector şi-a propus să construiască un nou model de calificare a tinerilor muzicieni talentați din toate statele membre UE, ajutându-i astfel să răspundă nevoilor în schimbare ale societăţii secolului 21. T2020 se bazează pe inovație și pe cele mai bune practici actuale în educaţie şi performanță, mobilitate transnațională, dezvoltarea publicului, inserție profesională și platforme digitale, toate structurate pentru a oferi strategii transferabile în orice alt sector ce lucrează cu tinerii. Acesta a fost conceput nu numai pentru a consolida capacitatea sectorului orchestral, pentru a promova ocuparea forței de muncă de către tineri și a crea noi categorii de public în Europa, dar și ca un model exemplar pentru aspirațiile europene pentru 2020.
Dr. Peter Stark a studiat la Royal College of Music cu Norman Del Mar și la Viena cu Sir Charles Mackerras. În prezent este profesor dirijor la Royal College of Music și director artistic la Cambridge University Chamber Orchestra. Pe parcursul carierei sale, a dirijat numeroase orchestre, cum ar fi London Symphony Orchestra, the Hallé, Bournemouth Symphony Orchestra, English Chamber Orchestra, Orchestra of the Age of Enlightenement și Malaysian Philharmonic Orchestra și a lucrat alături de Pierre Boulez, Sir Colin Davis, Lord Yehudi Menuhin, Sir Roger Norrington și Klaus Tennstedt. Peter Stark este, de asemenea, foarte activ în educația muzicală. Este directorul de repetiţii pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene, conductor-in-residence pentru Orchestra Națională de Tineret a Marii Britanii și dirijează diverse orchestre, de la Orchestra de Tineret Hertfordshire County (dirijor principal din 1994) la Orchestra Tineretului New South Wales din Australia. În 2008 a fost numit de BBC consultant pentru emisiunea TV Maestro, precum și pentru repertoriu.
Contact:
Irina Iacob, Coordonator Program
031 71 00 671