- 14 October 2018
- Etichete ICR Liliana Țuroiu DIPLOMA
Institutul Cultural Român a fost co-organizator la cea de a cincea ediție a DIPLOMA, un proiect inițiat de The Institute. Festivalul, care a înregistrat peste 13.000 de participanți la evenimentul de anul acesta, a avut loc în perioada 5-14 octombrie, la Casa Dacia, The Institute PopUpSpace - Bulevardul Dacia nr. 12, în Cartierul Creativ.
Evenimentul a prezentat publicului larg creațiile artiștilor din promoția 2018 si a inclus o expoziție centrală dedicată Arhitecturii, Artelor vizuale și Designului și evenimente conexe, precum conferințele DIPLOMA Talks: Antreprenoriat creativ și Artele vizuale, audiția de teatru, muzicalul Lumile lui Pan, la care s-a adăugat o serie de petreceri organizate în grădina Casei Dacia.
Expoziția a reunit 126 de lucrări ale tinerilor artiști absolvenți ai facultăților creativ-vocaționale din toată țara. Acestea au fost selectate de către un board creativ, care a inclus în acest an peste 40 de seniori din domenii creative: arhitecți, designeri, galeriști, manageri culturali, urbaniști, fotografi, stiliști, redactori, antreprenori, graficieni, profesioniști activi și dedicați domeniului în care activează.
Absolvenții Facultății de Interpretare Muzicală din cadrul Universității Naționale de Muzică București au invitat atât iubitorii de teatru, cât și iubitorii de muzică la unteatru, unde au pus în scenă, în premieră, muzicalul Lumile lui Pan (regie și text Carmen Dominte).
Un număr de 21 de tineri actori a urcat pe scena Apollo111 Teatrul, unde au susținut câte un moment pe o temă la alegere în fața publicului și a juriului format din regizori, directori de casting și producători, precum Andreea Păduraru, Andrei Cohn, Hypno, Radu Muntean, Ada Solomon, Catinca Marinescu, Andrei și Andreea Grosu, Domnica Cîrciumaru, Viorica Capdefier și Silvia Popescu. Juriul a acordat titlul “best fresh actor” lui Vlad Galer, pentru “Partea plină a paharului”, adaptare din “LSD Theatre Show” de Christopher Durang și “Hoții” de Friedrich Schiller.
DIPLOMA Talks, un nou format al festivalului, a adus în fața participanților poveștile de succes ale antreprenorilor şi creativilor cu experiență. Prima conferință a fost dedicată antreprenoriatului creativ și a fost susținută de Andreea Bădală (fondator și designer Murmur), Dragoș Motica (Creative Director și designer UBIKUBI), Nicoleta Radu (tipograf, fondator Fabrik), Bogdan Costea, Andrei Morariu (fondatori Optimef) și Mirela Bucovicean (fondator Molecule F). Conferinţa dedicată artelor vizuale i-a avut ca invitați pe Suzana Vasilescu (istoric de artă și manager cultural), Ioana Ciocan (director Art Safari), Andrei Breahnă (manager Eastwards Prospectus), Eugen Rădescu (managing director Bucharest Bienale) și Matei Câlția (manager Galeria Posibilă).
Pe tot parcursul festivalului, grădina amplă a Casei Dacia a funcționat ca un spațiu dedicat socializării și petrecerilor, cu DJ set-uri pregătite de Ioana Ciolacu, Eugen Rădescu și Corvin Cristian, membri ai boardului creativ DIPLOMA 2018, dar și de Institute, The DJs.
La acestea s-a adăugat petrecerea de final, organizată la Palatul Universul, care a celebrat alături de TASTEmakers, NotsoCommonDJ, Iordache si Institute, The DJs următoarea generație de artiști și creativi din toată țara.
“Este de datoria autorităților publice din domeniu să se implice și să susțină demersuri care au ca obiectiv lărgirea orizonturilor profesionale ale tinerilor artiști. Tocmai de aceea este o bucurie pentru mine faptul că Institutul Cultural Român a avut statutul de co-producător al festivalului DIPLOMA. O inițiativă lăudabilă, care oferă artiștilor la început de drum, proaspăt absolvenți, oportunitatea de a-și expune creațiile în fața publicului larg și de a interacționa cu profesioniștii experimentați din industriile creative. Am avut plăcerea de a vizita expoziția și am descoperit, în ciuda vârstei fragede, artiști maturi, dedicați și talentați, despre care vom mai auzi cu siguranță în spațiul cultural românesc”, a declarat doamna Liliana Țuroiu, președintele Institutului Cultural Român.
Pentru al doilea an la rând, designul și conceptul expoziției au fost semnate de Attila KIM Architects. Soluția de amenajare a pus în valoare Casa Dacia, una dintre puținele clădiri în stil neoclasic din București, transformând cu această ocazie spațiul într-un muzeu temporar dedicat artei, arhitecturii și designului tânăr.
Universități și Facultăți partenere:
Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” | Facultatea de Arhitectură | Facultatea de Arhitectură de Interior | Facultatea de Urbanism
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca | Facultatea de Arhitectură și Urbanism
Universitatea Națională de Arte din București | Facultatea de Arte Decorative și Design | Facultatea de Arte Plastice
Universitatea de Vest din Timișoara | Facultatea de Arte și Design
Universitatea de Arte și Design din Cluj-Napoca | Facultatea de Arte Decorative și Design | Facultatea de Arte Plastice
Universitatea din Oradea | Facultatea de Arte
Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași | Facultatea de Arte Decorative și Design | Facultatea de Arte Vizuale și Design
Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București | Facultatea de Film | Facultatea de Teatru
Universitatea Națională de Muzică din București
Institutul Cultural Român – misiunea sa este promovarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi în afara ei. Creşterea vizibilităţii valorilor culturale româneşti în lume constituie scopul principal al activităţilor de diplomație culturală desfăşurate de ICR prin cele 18 reprezentanțe din Europa, SUA și Asia. ICR organizează anual peste 1200 de proiecte, din toate sferele culturii. În ultimul an și jumătate, Institutul Cultural Român manifestă o deschidere sporită către noi spații și reprezentanți culturali din țară și din străinătate, către industriile creative care ocupă un rol central în activitatea institutului. În prezent, ICR este angrenat în pregătirea, organizarea și desfășurarea a patru proiecte de anvergură în spațiul international, cu precădere în cel european: Centenarul Marii Uniri, Sezonul România-Franța, preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene de către România și Festivalul Europalia România 2019, pentru acesta din urmă ICR având rol de instituție coordonatoare din partea română.
The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de 20 de ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România. Prin tot ceea ce face, contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. Este fondator al Romanian Design Week, AdPrint, Internetics, Institute, The Magazine şi Noaptea Agenţiilor, organizator al Effie Awards România, Şcoala ADC*RO şi ADC*RO Awards.