Infocarte.ro – sub auspiciile Institutului Cultural Român

Romanian Books in Print (Catalogul Cărţilor Disponibile în România – www.infocarte.ro) va avea, începând din această lună, auspiciile Institutului Cultural Român. ICR va promova utilizarea catalogului online Infocarte în rețeaua institutelor culturale din străinătate, precum și în țară.

Catalogul online oferă informaţii referitoare la cărţile cu ISBN publicate de editurile din România şi disponibile pe piaţă, fiind un instrument de mare utilitate atât pentru publicul cititor, cât și pentru editori, librari, bibliotecari, jurnaliști și autori.

Iniţiat în luna martie 2010 de Asociaţia Editorilor din România (AER), căreia i s-a alăturat Uniunea Editorilor din România (UER) formând Federaţia Editorilor din România (FER), proiectul Books in Print este sprijinit de fundaţia ERSTE din Viena şi beneficiază de expertiza fundaţiei Central and East European Book Projects (CEEBP din Amsterdam), expertiză realizată în cooperare cu Centrul Naţional al Cărţii (CENNAC) din cadrul Institutului Cultural Român, precum și cu Centrul de Carte Germană/ BuchInfomationsZentrum Bukarest.