În Polonia a început Luna Francofoniei

in Polonia a inceput Luna Francofoniei

Devenită deja un eveniment constant în programul de manifestări culturale din Polonia, Ziua Internaţională a Francofoniei este sărbătorită anual, în luna martie, de institutele culturale şi ambasadele ţărilor cu statut de membru sau observator în Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF). Zilei Internaţionale a Francofoniei îi sunt dedicate diverse manifestări culturale, artistice şi educaţionale, pentru o mai bună promovare a limbii franceze, dar şi în scopul cooperării şi solidarităţii dintre state. Participarea la acest program a devenit o permanenţă în programul de acțiuni al ICR Varşovia.

Pe tot parcursul  lunii martie, atât la Varşovia, cât şi în alte importante oraşe poloneze - Cracovia, Poznań, Wrocław, Łódź, Katowice - au loc concerte, seri de poezie, conferinţe, prelegeri, reprezentaţii de teatru, proiecţii de filme, toate acestea acompaniate de un bogat program educaţional.

Una dintre manifestările derulate în capitala poloneză este, în mod tradițional, Festivalul Filmelor Francofone, la care Institutul Cultural Român de la Varşovia a participat prin prezentarea filmului La montagne magique (Muntele magic), în regia Ancăi Damian, coproducție româno-polono-franceză. Proiecţia a avut loc la Cinematograful KinoLab din cadrul Centrului de Artă Contemporană Zamek Ujazdowski din Varşovia, în data de 15 martie. Festivalul mai include proiecţii ale unor producţii din Belgia, Franţa, Canada, Maroc, Tunisia, Luxemburg.

Un alt palier al participării româneşti la marcarea Zilei Internaţionale a Francofoniei este constituit de atelierele pentru copii, în cadrul cărora au fost citite și interpretate povești românești, în limbile franceză şi polonă.

O a treia componentă românească în cadrul Lunii Francofoniei este Seara gusturilor francofone, manifestare în cadrul căreia fiecare ţară participantă prezintă produse culinare specifice, recognoscibile pe harta gastronomică a popoarelor francofone.

Institutul Cultural Român de la Varșovia a organizat programul prezentat împreună cu Ambasada României în Polonia. România deţine în prezent președinția GADIF Polonia (Grupul Ambasadelor, Delegațiilor și Institutelor Francofone).