ÎN ABSENȚA ARTISTULUI | Curator: Horea Avram | Artist: Marius Tănăsescu

Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția organizează în perioada 4-18 iunie 2022, în colaborare cu Primăria Veneției și Universitatea Ca'Foscari Veneția expoziția „În absența artistului”. Artist Marius Tănăsescu, curator Horea Avram.

Vernisaj: 4 iunie, orele 17:00-19:00

Finisaj: Art Night Venezia, 18 iunie 2022, orele 19:00-22:00.

Expoziția lui Marius Tănăsescu include câteva lucrări reprezentative pentru creația sa recentă, ale căror numitor comun este preocuparea pentru istoria artei, pentru revizitarea și reinterpretarea unor repere majore din cultura universală. Operele unor Diego Velasquez, Andrea Mantegna, Robert Smithson, Henri Matisse, Andrei Cădere sau Gary Hill sunt pentru arta sa câteva astfel de puncte de plecare spre o destinație – adică rezolvare vizuală și abordare interpretativă – întotdeauna surprinzătoare. Lucrând în principal în mediul video și în tehnici mixte bidimensionale, Marius Tănăsescu propune o artă care are în egală măsură atuuri conceptuale, o excelentă articulare vizuală și o bună doză de ironie inteligentă ce-i asigură flexibilitate în fața oricărui public.” (Horea Avram, curator)

Construit după modelul „nopților culturale” din alte orașe europene, Art Night Venezia cuprinde o serie de evenimente și expoziții, accesibile publicului cu program prelungit. Între instituțiile culturale participante se numără Collezione Peggy Guggenheim, Conservatorio di musica “Benedetto Marcello”, MUVE: Fondazione Musei Civici di Venezia, Fondazione Giorgio Cini și multe alte instituții de înalt prestigiu. Lista completă poate fi regăsită aici: https://www.unive.it/pag/11331/

Marius Tănăsescu este artist vizual, critic și istoric de artă care trăiește între București și Montreal. A fost redactor al revistei de artă contemporană Flash Art (Milano), coordonator al Bienalei de la Praga 3, curator al galeriei de artă Victoria Art Center și al centrului Alert Studio (București) și are texte critice scrise în reviste românești și canadiene (Arta, Etc., Espace Sculpture). Cel mai semnificativ aspect al lucrărilor sale artistice recente este gustul pentru reinterpretarea video a unor lucrări cunoscute din istoria artei – Mantegna, Velasquez, Smithson, Garry Hill sau pictura de gen (natură moartă, de exemplu) și de asemenea, desenul folosind tehnica timbrului sec.

Horea Avram este istoric de artă și curator independent. A fost curator pentru România la Bienala de la Veneția în 1999. A fost managerul de proiect al Centrului European de Artă Contemporană (ECCA), ClujNapoca. A organizat expoziții pentru instituții de marcă, atât publice, cât și independente din România și din străinătate. Doctor în istoria artei și studiile comunicării al McGill University, Montreal. Este Președintele Asociației Internaționale a Criticilor de Artă (AICA România), membru în diverse asociații profesionale internaționale și fost bursier New Europe College, Institutul pentru studii avansate, 2017-2018. În prezent este cadru universitar la Departamentul de Cinematografie și Media, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. A fost Președintele Consiliului AFCN 2020 - 2022. Cărți: Perspectiva negociabilă. Eseuri și comentarii despre practici artistice actuale (Eikon, 2021), Moving Images, Mobile Bodies. The Poetics and Practice of Corporeality in Visual and Performing Arts (Cambridge Scholars Publishing, 2018). A publicat eseuri în Encyclopedia of Aesthetics (Oxford University Press, 2014), Theorizing Visual Studies: Writing Through the Discipline (Routledge, 2013) și Enciclopedia imaginariilor din România. Patrimoniu istoric și identități cultural-lingvistice (Polirom, 2020).


https://www.rri.ro/it_it/l_artista_e_assente_marius_tanasescu_in_mostra_all_art_night_venezia-2662514