- 17 October 2022
- Tags Eunic Fescival ICR Madrid Segovia
În orașul spaniol Segovia are loc prima ediție FESCIVAL – primul festival de film în care se reunesc filmografii europene și valori democratice. Pe parcursul a cinci zile, 19- 23 octombrie, la Segovia și în localitatea istorică La Granja de San Ildefonso, aflate la 90 de km de Madrid, vor fi proiectate 36 de filme din 16 țări, în versiune originală, cu subtitluri în limba spaniolă. Inaugurarea va avea loc pe data de 19 octombrie, la ora 18:00, la Real Academia de Historia y Arte de San Quirce (Segovia)
Institutul Cultural Român de la Madrid este unul dintre inițiatorii evenimentului și îl organizează împreună cu alți membri ai rețelei EUNIC Madrid și în colaborare cu Fundația Valsaín Pentru Promovarea și Apărarea Valorilor Democratice. Festivalul are în primul rând o valoare didactică, dincolo de dimensiunea sa europeană, proiecțiile având loc atât în săli comerciale cât și în spații puse la dispoziție de către Biblioteca Publică din Segovia și universitățile din Segovia (IE University, UVa). Proiecțiile vor fi urmate de discuții și colocvii cu studenții pe marginea filmelor vizionate. Vor fi organizate, de asemenea, masterclass-uri cu invitați speciali. Directorului festivalului este Eliseo de Pablo, regizor, director artistic al multor festivaluri de film in Spania și Mexic, scriitor și jurnalist.
La această primă ediție a FESCIVAL (Festival de Cine Europeo y Valores Democráticos) participă filme din 11 țări: Spania, Franța, Ucraina, Polonia, Austria, Bulgaria, Germania, Republica Cehă, Marea Britanie, Italia și România.
Proiecțiile se vor realiza în cadrul a două secțiuni:
- Secțiunea Oficială, cu filme recente, din ultimii 2-3 ani: 22 de pelicule (Franța, Spania, Ucraina, Polonia, Austria, Bulgaria, Germania, Republica Cehă, Marea Britanie, Italia și România) și
- Secțiunea Retrospectivă: 14 filme (Franța, Germania, Polonia, Spania, Italia și România)
Filmele românești din Secțiunea Oficială sunt:
- Crai Nou (r. Alina Grigore, 2021, 85`)
- Imaculat (r. Monica Stan și George Chiper-Lillemark, 2021, 114`)
- Întregalde (r. Radu Muntean, 2021, 104´)
Peliculele care ne vor reprezenta la Secțiunea Retrospectivă:
- Marfa și banii (r. Cristi Puiu, 2001, 90´)
- Occident (r. Cristian Mungiu, 2002, 105´)
- Reconstituirea (r. Lucian Pintilie, 1971, 100`)
- Răscoala (r. Mircea Mureșan, 1965, 104`)
Pe 19 octombrie, se va proiecta la inaugurare filmul Reflection de Valentyn Vasyanovych, despre situația Ucrainei, iar fondurile din încasări vor fi destinate unei asociații umanitare din Ucraina.
Pe 20 octombrie, la Primăria din Segovia, va avea loc o masă rotundă despre valorile democratice în Europa cu tema Coeziunea în Uniunea Europeană: trecut, prezent și viitor. Participă trei recunoscuți specialiști în domenii diferite: drepturi umane, geopolitică și geografia migrațiilor, instituții europene. Este vorba despre Alvaro Gil-Robles, președintele Fundației Valsaín, profesor universitar, cu diferite mandate în instituțiile europene, Francisco Fonseca, profesor universitar, fost director al Reprezentanței Comisiei Europene la Madrid și românca Silvia Marcu, cercetătoare științifică la Centrul Superior de Cercetare CSIC din Madrid.