Autor: Mircea Cărtărescu
Titlu: Il poema dell’acquaio
Anul publicării: 2015
Editura: Nottetempo
Traducere de: Bruno Mazzoni
Poema chiuvetei a apărul prima dată în 1982, în volumul colectiv Aer cu diamante (M. Cărtărescu, Traian Coşovei, Florin Iaru şi Ion Stratan). Tema este parodierea unor teme, convenţii ale poeziei din trecutul literar, în speţă raportarea făcându-se la Luceafărul prin ideea iubirii dintre două entităţi incompatibile. Mircea Cărtărescu realizează un dialog livresc, în spirit ludic, cu literatura trecutului. Asocierea cu Luceafărul este permisă prin sesizarea unor elemente comune: motivul aspraţiei spre o stea, cele trei invocaţii către stea, cuplul format din elemente ce aparţin unor lumi diferite, imposibilitatea depăşirii limitelor, finalul ce presupune asumarea condiţiei şi resemnarea, existenţa firului epic şi narativitatea versurilor, lirismul de tip obiectiv.
Poezia Poema chiuvetei face parte din volumul Totul (1985) şi ilustrează cu fidelitate trăsăturile poemului postmodern, teoretizate de Cărtărescu în studiul citat, publicat în anul 1999.
