- 29 May 2024
- Tags ICR Directia Relatii Interanationale Nicosia Cipru Festivalul Iei Romanesti
Pe 2 iunie 2024 are loc cea de-a IX-a ediție a Festivalului Iei Românești de la Nicosia, Cipru. Evenimentul este organizat de Alianța Românilor din Cipru în parteneriat cu Institutul Cultural Român și Primăria Strovolos, Nicosia. Astfel solistele Mihaela Lucia Pițigoi (fluier, cimpoi, caval, ocarină, nai și voce) și Alexandra-Ilinca Din (voce și nai) vor susține în cadrul festivalului un recital de muzică populară cu piese din repertoriul personal al fiecărei interprete, cât și piese de folclor autentic.
Festivalul Iei Românești de la Nicosia completează agenda culturală a Alianței Românilor din Cipru, care a organizat, de-a lungul timpului, în parteneriat cu Ambasada României de la Nicosia și Ministerului Învățământului și cel al Culturii din Republica Cipru nenumărate evenimente culturale.
Alianţa Românilor din Cipru (ARC), a fost înființată în 1995 și este o asociație independentă, fără scopuri lucrative a cărui obiectiv principal este crearea unui nucleu de solidaritate al românilor prin cultivarea spiritualității române și promovarea culturii și tradițiilor românești în Cipru.
În decursul acestor 29 ani, aceste obiective sunt realizate prin zeci de activități culturale precum: seri literare, expoziții recitaluri, seri dedicate unor personalități marcante ale literaturii, artei și muzicii românești, evenimente dedicate promovării monumentelor bisericești și arhitecturale (mânăstirile din Bucovina, Maramureș, bisericile fortificate din Transilvania etc.).
Proiectul cel mai important al Alianței Românilor din Cipru este Școala Românească. Înființată în 2004, fiind prima școală din diaspora europeană, Școala Românească din Cipru s-a deschis la Nicosia cu o singură clasă în incinta Ambasadei României, având 13 elevi. În prezent, funcționează opt școli în opt localități din insulă , la care predau opt profesoare. Școala este frecventată de peste 250 copii.
Este un proiect de succes și în semn de apreciere pentru contribuția la promovarea educației în limba română în rândurile tinerei generații din diasporă, Președintele României, Klaus Johannis a conferit de două ori medalii Școlii Românești: în 2018 - Meritul Cultural în grad de Cavaler și în 2004, la aniversarea a 20 de ani de la înființare, Meritul Cultural în grad de Ofițer.
Directoarea Școlii și Președinta Alianței a fost, de asemenea, decorată în 2018 cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer și în 2024 cu Ordinul Național Serviciu Credincios în grad de Cavaler.
Totodată, Alianța organizează, de asemenea, activități regulate anual cum ar fi Ziua Mărțișorului, Festivalul iei, Sărbătoarea Sânzienelor, Ziua Copilului, Pomul de Crăciun, Seri Românești.
Mihaela Lucia Pițigoi - Instrumentist polivalent
cântă la fluier, cimpoi, caval, ocarină și nai. Muziciana contribuie cu dedicație la promovarea și punerea în valoare a folclorului românesc. A prezentat cântecul popular în nenumărate emisiuni de televiziune, concursuri și festivaluri, atât în țară, cât și în străinătate. Repertoriul muzical al interpretei include atât piese de folclor autentic cât și creații proprii, pe care le prezintă cu măiestrie cu ajutorul colecției sale extinse de instrumente de suflat. Mihaela Lucia Pițigoi este absolventă a Universității de Stat din Pitești, Facultatea de Teologie, Litere, Istorie si Arte, specializarea Pedagogie Muzicală. În prezent este cadru didactic (catedra Educație muzicală) la Școala Gimnazială „Toma Brătianu” din jud. Argeș.
Alexandra-Ilinca Din
Alexandra-Ilinca Din este un virtuoz al naiului, pe care îl completează cu măiestrie cu o voce de excepție. Tânăra muziciană a studiat folclorul și interpretarea acestuia în cadrul Școlii Populare de Arte și Meserii din Pitești, fiind în prezent elevă la Colegiul Național „Ion C. Brătianu” din aceeași localitate. Artista este laureată a unor festivaluri atât naționale, cât și internaționale. A cântat alături de nume importante ale scenei romanești, fiind invitată a unor emisiuni de televiziune dedicate promovării folclorului românesc. A participat, în cadrul emisiunii concurs „Românii au talent”, unde publicul, dar și juriul au apreciat-o la adevărata valoare. Repertoriul tinerei interprete include atât piese vechi, pe care le-a descoperit în culegeri de cântece, dar și piese proprii.
Programul recitalului Mihaelei Lucia Pițigoi la cea de-a VII-a ediție a Festivalul Iei Românești la Nicosia va include următoarele piese:
- Moment introductiv – doină la caval și voce (piesă din repertoriul personal)
- Cântă cucu-n pădurice -voce (piesă din repertoriul personal)
- Cum să fac băgiță -voce (piesă repertoriul personal)
- Hora la caval (piesă din repertoriul personal)
- Breaza la fluier (piesă din repertoriul personal)
- Murgulețu –fluier (piesă din repertoriul personal)
- Constantine, Constantine (piesă din repertoriul interpretei Floarea Calota)
- Sarba la ocarină (piesă din repertoriul personal)
- Frumoși , neică, ochii tăi (piesă din repertoriul personal)
- Mărie și Mărioară (piesă din repertoriul interpretei Maria Tănase)
- Ce se aude mai neicuță (piesă din repertoriul interpretei Maria Tănase)
- Sârba la doua fluiere (piesă din repertoriul personal)
- Ciocârlia- fluier (preluare folclorică)
Programul recitalului Alexandrei-Ilinca Din va include piesele:
- Colaj folcloric din Argeș
- Spoitoreasa
- Foaie verde bob si linte
- Colaj din Dobrogea
- Busuiocule din poarta
- Hora pe loc
- Dealu-i deal si valea-i vale
- Hora lui Damian
- Neica, inima de piatra
- Breaza de la Dragodana
- Mărioara de la Gorj
- Dă, Doamne, la om noroc!
- Constantine, Constantine
- Ciocârlia