ICR, partener la cea de-a 49-a Conferință a organizației PEN International

	ICR, partener la cea de-a 49-a Conferinta a organizatiei PEN International

          În perioada 10-13 mai 2016 a avut loc la Bled, în Slovenia, cea de-a 49-a Conferință a organizației PEN International. Institutul Cultural Român a fost unul dintre partenerii acestui eveniment, finanțând participarea Centrului PEN România, reprezentat anul acesta de Elena Ștefoi. Manifestarea a reunit personalități din 28 de țări, printre care Marea Britanie, Franța, Turcia, Japonia, Canada, Italia, SUA, Ungaria, Germania, Portugalia, Mexic, Serbia, Irak etc. Din partea Boardului PEN International de la Londra au fost prezenți președinta organizației, Jennifer Clement, directorul executiv Carles Torner, secretarul general Hori Takeaki și Antonio della Rocca (membru).

          Primarii din Bled și Ljubliana au fost gazde ale unor momente speciale, adresându-se celor prezenți, omagiind activitatea Centrului PEN Slovenia și scoțând în evidență importanța implicării PEN Internațional în apărarea drepturilor și libertăților scriitorilor lumii. Reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene la Ljubljana, Ambasadei Italiei în Slovenia și Ambasadei Franței au onorat conferința cu prezența lor, subliniind astfel importanța și rolul PEN în promovarea libertății de expresie, a valorilor democratice și a luptei împotriva oricărei forme de violență și totalitarism.

          Conferința de la Bled s-a axat pe trei mari teme de dezbatere - The Treasure of the Other, Stupidity as the Foundation of Civilizations și We are all migrants, Terrorism is everywhere. Acestor teme le-au fost dedicate trei mese rotunde, urmate de sesiuni de întrebări și răspunsuri. Invitat special a fost scriitorul olandez Matthijs van Boxsel, autor al unei Enciclopedii a Stupidității, tradusă și în limba română și publicată în 2005 la Editura Lux Sublima. Contribuțiile tematice ale vorbitorilor la cele trei mese rotunde au fost tipărite într-o broșură distribuită tuturor participanților. 

          Elena Ștefoi, reprezentanta Centrul PEN România, a intervenit în cadrul celui de-al treilea panel ( We are all migrants. Terrorism is everywhere), moderat de portugheza Teresa Salema, vicepreședintă a Comitetului Scriitori pentru Pace din PEN. La prezentările și discuțiile pe tema migrației și a terorismului au asistat atât ambasadorul UE la Ljiubljana, cât și Tone Persak, noul ministru al Culturii din Slovenia.

          Alături de cele trei mari dezbateri, programul conferinței a inclus întâlniri cu elevii unor școli, recitaluri de poezie, vernisajul unei expoziții dedicate celei de-a 90-a aniversări a Centrului PEN Slovenia. În dimineața zilei de 11 mai, Elena Ștefoi a fost invitata Liceului Economic din Radovitja, unde a fost prezentată de scriitorul sloven Edvard Kovacs. După lectura unor poeme de către autoare, a avut loc un dialog referitor la activitatea sa literară și la experiența tranziției postcomuniste. Pe 12 mai, Elena Ștefoi a citit din poemele sale la Casa memorială Preseren din Vrba, alături de poeta de origine chineză Sheng Xue, refugiată în Canada, și de italianca Anna Gribauldo. Prezentările și lectura versiunilor în limba slovenă ale poemelor au revenit Bogomilei Krasova.

          Înafara dezbaterilor tematice și a întâlnirilor literare, în cadrul Conferinței de la Bled au avut loc Adunarea Generală a Comitetului PEN Scriitori pentru Pace și ședința de lucru a Comitetului PEN pentru Femeile Scriitoare. În cadrul Adunării Generale, s-au făcut propuneri pentru alegerea unor noi doi vicepreședinți ai Comitetului Scriitori pentru Pace. Canadianca Sheng Xue și francezul Jean-Luc Despax au obținut nominalizarea pentru cele două poziții, urmând ca ele să fie validate de Congresul PEN, care va avea loc în octombrie la Berlin. Au fost discutate situațiile critice din Turcia (inclusiv chestiunea kurdă) și China, respectiv cazurile unor scriitori/jurnaliști închiși sau persecutați pe motive religioase și politice. Adunarea generală a propus semnarea unei scrisori de sprijin pentru Centrul PEN Kurd și pentru Centrul PEN din Turcia. Cele două centre au elaborat un proiect de Declarație comună pe care conducerea PEN International urmează să o discute. Directorul executiv al PEN International Carles Torner a prezentat un scurt raport referitor la rezidențele literare pentru scriitorii refugiați și a făcut un apel la toate centrele PEN să se alăture rețelei deja existente pentru a găzdui câte un confrate din țările de conflict, fie și pentru o perioadă de două luni. În prezent, 53 de orașe oferă rezidențe PEN pntru scriitori, dar peste 100 de cereri în acest sens au fost înregistrate la Londra și își așteaptă rezolvarea.

          În cadrul ședinței Comitetului Femeilor Scriitoare, prezidată de președinta acestuia, Lucina Kathman, (secondată de președinta PEN Internațional, Jennifer Clement și de secretara PEN Slovenia, Tanja Tuma), au fost discutate următoarele teme - chestiunea femeilor în Carta PEN, rapoartele regionale tematice, situațiile îngrijorătoare și cazurile de violență la adresa unor membre PEN din China, Iran, Bangladesh, Mexic și Honduras, represiunile contra femeilor din Turcia și Kurdistan. Următoarea întâlnire a Comitetului PEN pentru Femeile Scriitoare va avea loc la Ourense, în 26 septembrie 2016.

          Participarea României la Conferința de la Bled a oferit prilejul stabilirii unor contacte utile cu scriitorii implicați în activitatea centrelor PEN din Europa, America de Nord , America Latină, Orientul Mijlociu și Asia.

            Centrul PEN România se bucură de o bună reputație, iar experiența și dinamismul unora dintre reprezentanții săi (Ana Blandiana, Gabriela Adameșteanu, Ioana Ieronim, Magda Cârneci) au fost invocate de multe ori în cadrul unor discuții de grup în cele trei zile ale Conferinței de la Bled.