- 18 March 2026
- Etichete Icr Icr madrid Fanzimad Banda desenata Fanzine
Institutul Cultural Român de la Madrid se alătură celei de-a patra ediții a FANZIMAD – festival de fanzine, autoeditare și bandă desenată, desfășurat în perioada 20-22 martie 2026 în capitala Spaniei, găzduind o serie de ateliere de creație și evenimente conexe. Ceremonia de deschidere va avea loc vineri, 20 martie 2026, ora 17:00, la Biblioteca Publică Municipală Iván de Vargas, cu decernarea premiilor FANZIMAD, în prezența directorului bibliotecii, a directorul Institutului Cultural Român de la Madrid, precum și a unor artiști și specialiști din domeniul benzii desenate.
Programul organizat la sediul Institutului Cultura Român va include o serie de activități dedicate publicului interesat de universul fanzinelor, al ilustrației și al experimentului editorial. Vineri, 20 martie 2026, în intervalul orar 18:00-19:00, graficiana Cristina Gutiérrez (aka La Riso Guapa) va susține un atelier dedicat explorării materialelor tipografice reziduale și tehnicilor experimentale de tipar utilizate în producția de fanzine.
Sâmbătă, 21 martie 2026, programul de la ICR Madrid va continua cu „Incendio Edición Fanzimad”, un maraton performativ de creație editorială desfășurat între orele 09:00-21:00, în cadrul căruia opt artiști invitați – David Mateo, Miguel Babiano, Vanesa Figal, Jorge Puche, Carolina Corvillo, Milan Rubio, Omar Homad și Carlos Gullón – vor realiza în direct o bandă desenată pornind de la un set de cuvinte-cheie propuse de organizatori. Publicul va putea urmări procesul creativ în timp real, inclusiv prin transmisie live pe platforma Twitch.
La propunerea organizatorilor, în aceeași zi, între orele
11:00 și 12:30, artistul multidisciplinar Bogdan Cărpinișan va susține
prezentarea „Introducere în tehnica imprimării”, urmată de o demonstrație
practică de linogravură, iar programul zilei de sâmbătă se va încheia cu
atelierul de filigran din hârtie (quilling), coordonat de ilustratoarea Iuliana
Maria Rădoi, între orele 18:00-19:30, în cadrul căruia participanții vor
realiza compoziții inspirate de flora României.
Festivalul se va încheia duminică, la ora 14:30, cu prezentarea rezultatului final al maratonului de creație, la Biblioteca Publică Municipală Iván de Vargas.
Organizat din anul 2023 de librăria specializată în bandă desenată Omega Center și Asociația Prietenilor Benzii Desenate, cu sprijinul Ministerului Culturii, al Primăriei Madrid și al Bibliotecii Publice Municipale Iván de Vargas, festivalul a devenit, după doar câteva ediții, unul dintre evenimentele de referință dedicate autoeditării șibenzilor desenate independente din Spania. Spațiul central de desfășurare a festivalului este Biblioteca Publică Municipală Iván de Vargas, unde vor avea loc târgul de fanzine, întâlniri cu artiști și alte activități dedicate publicului. La ediția precedentă a FANZIMAD, în 2025, au luat parte peste 4.500 de vizitatori.
Participarea la activitățile organizate la sediul ICR Madrid este gratuită, în limita locurilor disponibile, pe bază de înscriere prealabilă la adresa icrmadrid@icr.ro.