- 12 December 2025
- Tags ICR Institutul Cultural Roman
Institutul Cultural Român invită părinții și copiii la proiecția filmului „GUVERNUL COPIILOR 2: Viitoruri Sublime”, regizat de Ioana Mischie, care va avea loc pe 17 decembrie, de la ora 16:00.
Evenimentul marchează prezentarea unui proiect relevant pentru promovarea valorilor culturale europene și pentru susținerea dialogului intergenerațional. Proiecția oferă un prilej de reflecție asupra modului în care vocea tinerelor generații poate contribui la o societate mai incluzivă și mai responsabilă.
Proiecția are o semnificație specială și prin faptul că Ioana Mischie a fost desemnată ambasadoare a Festivalului Filmului European din acest an, un program care promovează diversitatea culturală, creativitatea și dialogul între comunități prin intermediul cinematografiei europene.
„GUVERNUL COPIILOR 2: Viitoruri Sublime” este cel mai recent film inovator din universul omonim. prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri. Viziunile lor au fost extinse și aduse la viață de un grup transdisciplinar de artiști, arhitecți, peisagiști, devenind veritabile „utopii tangibile” inserate în film. Rezultatul este un documentar inovator axat pe gândirea vizionară a copiilor cu privire la viitorul societății pe termen lung.
Vă așteptăm cu drag să descoperim împreună universul creativ al copiilor și să celebrăm importanța implicării lor în viața comunității!
Ioana Mischie (transmedia concept and direction) este cineastă de origine română (scenaristă/regizoare), premiată pentru film, VR, creative writing și pentru concepte transmedia inovatoare. În anul 2018 a fost bursieră Fulbright – cel mai prestigios program de schimburi culturale, ştiinţifice şi educaţionale desfăşurat de Statele Unite ale Americii, în cadrul USC – School of Cinematic Arts, din Los Angeles, California pentru a cerceta transmedia storytelling (Mixed Reality Lab, Worldbuilding Lab, Civic Imagination Lab, JoVRnalism). Proiectele sale artistice au călătorit la peste 70 de festivaluri de film și VR din întreaga lume (Palm Springs ISFF, IFF Hamptons, IFF, Thessaloniki IFF, Beijing ISFVF, GoEast IFF) și la numeroase programe internaționale (Berlinale Talents – Script Station, Sundance Workshop – Capalbio, Cannes International Screenwriters Pavilion, Locarno Academy Meetings). A câștigat premii oferite de The Webby Awards, The Steamer Salon, FEST. A colaborat cu succes în calitate de scenarist/ regizor cu Channel 4 în Marea Britanie (pentru două seriale de documentar online cu un număr record de vizionări în UK). Dintre proiectele cinematografice recente, a scris și a regizat 237 de ani, un scurt-metraj produs de ”Legende Films” – casă de producție de origine franceză premiată cu Oscar. Cel mai recent scurt-metraj, Cumulonimbus a fost nominalizat la Premiile Gopo pentru Cel mai bun scurt-metraj, fiind unul dintre scurt-metrajele finaliste selectate de Gus Van Sant în cadrul competiției Coppola Shorts. Este co-fondator și președinte al Storyscapes, asociație axată pe crearea de universuri transmedia. Imaginând lumea ca un loc de joacă neo-creativ, ea crede că povestitorii sunt “arhitecți ai viitorului” (Buckminster Fuller).
Guvernul copiilor II
Government of Children II
România / 2024, 90 (documentar) / VO: română
Regia:
Ioana Mischie
Imaginea:
Tudor Lucaciu RSC și Zsolt Magyari
Artist 3D:
Alexandru Pop
montajul:
Cristian Vieriu
muzica:
Sebastian Androne-Nakanishi
cu: Petru Sebastian Bălăceanu, David Andrei Bălțatu, Evelina Butnariu, Antonia Ciupelea, Radu Enache, Maria Alessia Gherasim, Robert Gigiu-Topan, Mihail Jindiceanu, Teodora Lupașcu, Teodora Mihălașcu, Mina Paraschiva Mocanu, Sofia Onuță, Gabriel Dinu Sebastian, Mario Ștefan Stanciu, Răzvan Alexandru Stoica, Rareș Dragomir Ștefan, Adela Maria Imbrea Telega, Livia Toma, Deva Stanca
produs de:
Storyscapes & Studioset