ICR găzduiește un curs de formare practică pentru profesioniștii din cinema, organizat de Asociația Animest

Institutul Cultural Român și Asociația Animest invită profesioniștii din domeniul cinematografiei la un curs de formare despre accesibilizarea proiecțiilor de film pentru publicul cu dizabilități.

Cursul face parte din proiectul Ochi și urechi” organizat de Asociația Animest și este găzduit de Institutul Cultural Român la sediul din Aleea Alexandru nr. 38, în data de 14 martie 2024, în intervalul 10:00-18:00, cu o pauză de prânz. Participarea este gratuită, dar necesită rezervare prealabilă.

În acest workshop participanții vor primi instrumente teoretice și funcționale pentru a reflecta asupra scenariilor existente în care practicile culturale pot fi îmbunătățite prin caracteristici de accesibilitate.

În prima parte a zilei, participanții se vor angaja cu conceptele principale pe care să-și construiască înțelegerea personală a diferitelor subiecte ce urmează a fi abordate. După-amiaza, participanții vor lucra împreună pentru deconstruirea propriilor realități culturale, în timp ce planifică soluții care ar putea face o diferență în contextul dat. Toate sesiunile vor fi interactive. Participanților le vor fi furnizate materiale, atât în formate digitale, cât și analogice, pentru a susține diversele activități.

Sunt bineveniți managerii culturali, organizatorii de festivaluri de film, curatorii, distribuitorii de film, programatorii de cinematografe, profesioniștii interesați să învețe să organizeze evenimente culturale incluzive.

Formarea se desfășoară în limba engleză, iar activitățile practice, în română sau engleză.

Dr. Josélia Neves este profesor universitar și are un doctorat în traducerea audiovizuală pentru persoane cu deficiențe de auz. A desfășurat studii de cercetare cu parteneri din industria de cinema, muzee, arte performative și educație. A fost printre promotorii legii accesibilizării produselor cinematografice în Portugalia și a pus bazele studiilor universitare în accesibilizare audiovizuală în Qatar. Predă comunicare accesibilizată în diverse centre universitare din Europa. Este membră a Transmedia Research Group și European Association for Studies in Screen Translation.

Eveniment organizat de Asociația Animest în cadrul proiectului de accesibilizare și incluziune „Ochi și urechi” (2023-2025)

Cofinanțator: Fundația Orange

Parteneri: Institutul Cultural Român (ICR), Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC), Cartierul Creativ Amzei

Rezervările se fac aici: https://t.ly/ZZ04Y

Formare practică pentru profesioniștii din cinema

Data: 14 martie 2024

Locul: Institutul Cultural Român - Aleea Alexandru nr. 38, București

Orar: 10:00-18:00 cu pauză de prânz

Tarif: gratuit, cu rezervare prin completarea formularului online până pe 9 martie (inclusiv)

Informații și întrebări: ligia@animest.ro