ICR a susţinut BABEL F.A.S.T. 2016, Festivalul Artelor Spectacolului de la Târgoviște

ICR a sustinut  BABEL FAST 2016, Festivalul Artelor Spectacolului de la Targoviste

Teatrul Tony Bulandra, cu sprijinul ICR, a organizat în perioada 4 iunie - 12 iunie 2016 un eveniment teatral major al orașului Târgoviște: BABEL F.A.S.T. 2016. Timp de peste o săptămână, actori, regizori, coregrafi, scenariști, oameni de teatru din peste 20 de țări au prezentat spectacole în aer liber și în sală, au susţinut ateliere de profil, şi au adus arta mai aproape de privitor.

Evenimentul teatral a debutat pe 4 iunie 2016, la sediul Teatrului Tony Bulandra, unde a avut loc o conferință de presă. Actriţa iraniană  Nazanin Mehraein a susţinut atelierul "Manipularea spaţiului negativ interior". Seara a continuat cu "Romeo și Julieta - O dragoste mai puternică decât moartea", după William Shakespeare, regia Irina Niculescu (S.U.A.), de la ora 20:00, la Sala Mare, apoi, de la ora 21:30, în foaierul teatrului, a avut loc lansarea de carte "Alexa Visarion sau destinul vocației", urmată de filmul "Înghițitorul de săbii", în regia lui Alexa Visarion, de la ora 22:00.

Elementul care unește și face ca toate manifestările artistice să conveargă este tema dată fiecărei ediții. În acest an, Festivalul Babel a avut ca temă, în jurul căreia au fost adunate toate producțiile prezentate, Corpul.

În spectacolele și evenimentele din programul festivalului, corpul nu este niciodată privit în sine. El mai exprimă ceva, se află în acțiune sau devine voit stană de piatră. Alături de piesele care se joacă pe scenă, publicul a luat parte la concerte inedite, spectacole de stradă și numere de circ. Toate testează limitele corpului. Corpul în Babel FAST este aici și acum: acum îi este foame, acum îi este somn, acum plânge, acum simte durerea, acum strigă, acum se bucură... da, chiar aici, în fața ochilor noștri. Cu o singură condiție: să privim cu sufletul!