Ianuarie - Anul arhitecturii - Ion D. BERINDEY

1871 - 1928

Ion D. Berindey s-a născut la București într-o familie de arhitecţi. Tatăl său a fost de asemenea arhitect. Studiile primare şi liceale le-a făcut la Bucureşti. Deşi interesat a urma Şcoala de Poduri şi Sosele din capitală, înclinarea sa artistică l-a determinat să plece în Franţa şi să studieze arhitectura la Şcoala de Bele Arte. După cursurile pregătitoare susţinute de arhitectul Duray, rezultatul concursului de admitere l-a situat primul.
Studiile au durat şapte ani, cu profesori iluştri ca Girault, Daunet şi Esquie, ajungând a fi printre cei mai renumiţi studenţi. La examenul oficial din 1887 a obţinut diploma de arhitect acordată de Guvernul Francez. Cât timp a stat la Paris, I. D. Berindei s-a implicat în mişcarea naţională manifestată de studenţii români. Astfel, printr-o vie activitate ajunsese să fie reprezentantul tinerimii româneşti la Paris, să i se încredinţeze preşedinţia secţiunii pariziene a Ligii culturale române. Ca exemplu de perseverenţă putem menţiona înfiinţarea unui curs de limba româna la Şcoala de Adulţi din suburbia a II-a din Paris, curs pe care-l preda cu pricepere.
I. D. Berindey, întorcându-se în ţară a găsit un câmp de lucru prielnic. Până la acea dată intervenţiile artistice de factură franceză fuseseră făcute aleatoriu. Nu se putea vorbi încă de o arhitectură caracteristică epocii şi nici de preocupări susţinute privind soliditatea clădirilor. Se construia ieftin, fără a se acorda interes prea mare rezistenţei sau aspectului arhitectural al clădirilor. Astfel, Ion D. Berindey a devenit unul din promotorii proeminenți ai stilului arhitectural neo-românesc. Numeroase clădiri de patrimoniu din București au fost proiectate de Berindey, care a fost unul dintre cei mai prolifici și faimoși arhitecți români din prima jumătate a secolului al 20-lea.

Clădiri proiectate:

• Casa Heracle Arion (B-dul Lascăr Catargiu) - 1896
• Palatul Cantacuzino / Casa cu Lei / Muzeul Național George Enescu (Calea Victoriei) - 1900
• Vila Vasile Gănescu (Șoseaua Kiseleff) - 1901
• Casa Diplomat Alexandru D. Florescu (str. Henri Coandă) - 1902
• Vila Bazil G. Assan (Piața Lahovary) - 1903
• Casa Ion Kalinderu / Muzeul Kalinderu (str. Vasile Sion ) - 1908-1909
• Vila Amiral Vasile Urseanu / Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu (str. Lascar Catargiu)- 1910
• Vila Procopiu (str. Dumbrava Roşie) - 1911
• Vila Emil Costinescu (str. Polonă) - 1913
• Casa Avocat Toma Stelian / în prezent sediu de partid (Șoseaua Kiseleff)- 1914
• Casa Grigore N. Filipescu (str. Nicolae Filipescu) - 1915
• Casa Ion Cămărășescu (str. Lascar Catargiu) - 1920
• Hipodromul de la Băneasa (a fost demolat in anii '50 pentru a face loc unei alte construcții, Casa Scânteii)
• Palatul Culturii din Iași- 1927