„Hotarul nevăzut” al pictorului Mihail Gavril, la Ambasada României din Berlin

Hotarul nevazut al pictorului Mihail Gavril, la Ambasada Romaniei din Berlin

 Ambasada României, în colaborare cu ICR Berlin, organizează expoziția pictorului și restauratorului Mihail Gavril, intitulată „Hotarul nevăzut".

Expoziția, alcătuită din picturi monumentale formate din panouri pictate, are în centrul său tematic prezentarea patrimoniului românesc din cadrul UNESCO: bisericile fortificate din Transilvania, bisericile din Moldova de Nord și Bucovina, bisericile de lemn din Maramureș, Mănăstirea Horezu, Sighișoara și Delta Dunării. 

La vernisaj vor lua cuvântul E.S. Emil Hurezeanu, Ambasadorul României la Berlin, Mihail Gavril, autorul expoziției și prof. Dr. Ioan Bogdan Lefter.

„Pictura lui Mihail Gavril are un aspect măestrit de aleatoriu, un concept plastic inedit, voit, pentru a da viață ideilor care-l frământă și care ne frapează, astfel, la vederea lor. El reușește să exteriorizeze o vitalitate inepuizabilă, o permanentă vigoare și o perpetuă neliniște. Picturile sale caută, înainte de toate, formele incisive, percutante, sintetizante. Pictorul nu dorește să seducă, din contra, el vrea să incite, să neliniștească, să ne zguduie în profunzimea sufletelor noastre" (Mircea Deac)

Mihail Gavril este membru al Uniunii Artiștilor Plastici, absolvent atât al secției de pictură, Universitatea de Artă din București (1996, clasa maestrului Teodor Moraru), cât și al secției de artă monumentală (1998, clasa maestrului Ion Grigore). Are peste 40 de expoziții personale în străinătate și în România și participând la peste 70 de expoziții de grup, tabere de creație și stagii de documentare în străinătate. Expoziții permanente: Château de Melamar (Normandie), Casino Sinaia (Cabinet Regina Maria), Art Gallery - Atilești. Lucrările sale se regăsesc în colecții publice și particulare din Belgia, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Italia, Israel, Japonia, Luxemburg, România, Spania, Suedia, SUA etc. Lucrări de artă monumentală (frescă, sgrafitto, mozaic), în Liege (Belgia), Tulcea, Târgoviște, Suceava, Antilești.

Ion Bogdan Lefter este scriitor, critic literar, analist cultural şi politic. Profesor şi director al Şcolii doctorale la Facultatea de Litere din Universitatea Bucureşti; profesor-invitat la Universitatea din Amsterdam, Olanda (1992-1994). Comentator politic la posturile de radio România Actualităţi şi Radio France Internationale (Bucureşti, în limba română), precum şi la posturile de televiziune Digi 24 TV şi Realitatea TV. Fost director în România (Bucharest bureau chief) şi analist politic al postului american de radio Europa Liberă (Departamentul pentru România) (1995-1998, 1998-2003), apoi analist politic al BBC (Departamentul pentru România) (2004-2008). În anii 1980 a participat la afirmarea primului „val" postmodern din literatura română. 

Loc: Ambasada României la Berlin, Dorotheenstr. 62-66, 10117 Berlin 

Vernisaj: 6 octombrie, orele 18.00

Vă rugăm confirmați participarea până la data de 5 octombrie pe adresa berlin.rsvp@mae.ro