Grafica artistului Ary Murnu, la Veneţia, de Ziua Culturii Naționale

Grafica artistului Ary Murnu, la Venetia, de Ziua Culturii Nationale

Ziua Culturii Naţionale Române va fi marcată la Veneţia prin vernisajul expoziţiei de grafică de Ary Murnu „Ion Creangă şi personajele sale”, îngrijită de dr. Andreea Tacu şi realizată în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române din Iaşi (www.muzeulliteraturiiiasi.ro) şi cu Asociaţia „Patrimoniu pentru comunitate” din Iași.

Lucrările expuse sunt ilustraţii ale poveştilor şi povestirilor lui Ion Creangă, realizate de Ary Murnu şi fac parte din patrimoniul Muzeului Naţional al Literaturii Române din Iaşi. Expoziţia, vernisată pe 14 ianuarie, la orele 17:30, în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, rămâne deschisă până pe 29 ianuarie 2017.

Vernisajul este precedat de o lectură a poveştilor lui Ion Creangă evocate de ilustraţiile lui Ary Murnu, lectură ce are loc în sala „Marian Papahagi” a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, sâmbătă 14 ianuarie, de la ora 16:30.

Proiectul expoziţional deschide Anul aniversar Ion Creangăce marchează împlinirea a 180 de ani de la nașterea scriitorului (1837-1889) și 150 de ani de la apariția revistei „Convorbiri literare”, în paginile căreia scriitorul a debutat în anul 1875 cu povestea „Soacra cu trei nurori” și unde a publicat majoritatea scrierilor sale. Poveştile şi povestirile la care trimit cele peste 50 de ilustraţii de Ary Murnu şi prezentate în cadrul expoziţiei sunt: Fata babei și fata moșneagului, Povestea lui Harap-Alb, Dănilă Prepeleac, Soacra cu trei nurori, Povestea unui om leneș, Punguța cu doi bani și Prostia omenească.

De origine aromână, Ary Murnu s-a remarcat ca un foarte bun pictor, ilustrator de volume şi reviste şi grafician. Născut în 1881 la Xanthi, a urmat studiile gimnaziale și liceale la Budapesta şi pe cele superioare la Academia de Arte Frumoase din München, apoi la Iași și la București, unde s-a stabilit. Şi-a dedicat întreaga viaţă picturii, dar şi caricaturilor, ilustraţiilor şi multor altele lucrări grafice. A colaborat la diferite ziare şi reviste şi a realizat ilustraţii pentru operele mai multor scriitori români, dintre care îi amintim pe Cezar Petrescu,Mihail Sadoveanu, Mihai Eminescu, Ion Creangă şi Alexandru Vlahuță.

Organizatori: Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Iaşi, Asociaţia „Patrimoniu pentru comunitate” din Iași.

Contact: www.icr.ro, www.muzeulliteraturiiiasi.ro

E-mail: istiorga@tin.it, Tel: 0039 / 0415242309.