Institutul Cultural Român susține participarea galeriei GAEP laTârgul
de Artă MIART, un eveniment de tradiție pe piața culturală italiană și
europeană, organizat în pavilionul Allianz MiCo din Milano, în perioada 17 - 19
aprilie 2026. Târgul prezintă galerii și expozanți din Europa, Asia și America
și reprezintă un loc de întâlnire între artiști, galerii, colecționari,
reprezentanți ai unor muzee și centre culturale de prestigiu din întreaga lume.
Ediția din acest an este una aniversară, deoarece evenimentul a ajuns la al
30-lea an de existență.
Proiectul Gaep pentru târgul internaţional de artă contemporană MIART 2026 rezonează cu tema ediției din acest an, New Directions (Noi Direcții), reunind patru artişti aflaţi în etape diferite ale carierei, inclusiv un artist emergent român - Vlad Albu - pe care galeria va începe să-l reprezinte în acest an. În timp ce Albu ilustrează extinderea programului Gaep către voci mai tinere, Felipe Cohen, Cătălin Pislaru şi Raluca Popa s-au aflat în centrul activităţii galeriei în ultimii ani. Aceasta va fi prima prezentare a lucrărilor lui Albu şi Cohen la MIART.
Noile sculpturi din seria Holders a lui Vlad Albu confruntă privitorul cu o situație tensionată. Diverse obiecte rotunde se balansează precar pe marginile altor obiecte. Un tub fluid din sticlă este ţinut strâns între două bare de metal. Un altul stă pe buza unei polițe înguste. Pericolul ca lucrurile aflate pe muchie - la propriu şi la figurat - să se prăbuşească pluteşte în aer. Lucrările ridică întrebări etice şi politice: Cum ne sprijinim reciproc? Câtă grijă avem? Ce răspundere purtăm pentru stabilitatea fragilă care pare să ne caracterizeze sistemele?
Lumina - cu capacitatea sa de a dematerializa orizontul prin reflexie şi de a accentua formele - se află în centrul cercetării lui Felipe Cohen de 15 ani. Cu noile sale picturi din seria Palpebras (Eyelids), artistul brazilian explorează dinamica dintre lumină, spaţiu şi timp prin abstractizarea şi geometrizarea peisajului.
O altă abordare a peisajului este prezentă la Raluca Popa în Binocular Drawings, o serie de peisaje în cărbune, desenate en plein air. Privit (însuşit, aproximat) prin binoclu, peisajul natural este prezentat în cinci variații de forme verticale şi orizontale rezultate din interacţiunea dintre ochi, minte şi mână. Viziunea mediată este o temă recurentă în practica artistei.
Noul corpus de picturi al lui Cătălin Pîslaru explorează tensiunea dintre forțe opuse: natură şi arhitectură, comportament imprevizibil şi raţionalitate umană, evoluție organică de neoprit şi gândire funcţionalistă, bazată pe reguli. Artistul evocă o atmosferă onirică, post-suprarealistă prin juxtapuneri de subiecte incongruente, dar rămâne fidel unei estetici minimaliste, construită din forme ce se află la graniţa dintre figurativ şi abstract.
VLAD ALBU (n. 1992, trăieşte şi lucrează în Bucureşti) a absolvit studiile de licenţă şi master la departamentul Foto-Video de la UNArte Bucureşti. În practica sa, combină adesea fotografia cu materiale găsite şi structuri/ obiecte concepute de el. Lucrările gravitează în jurul problematicii intersecției dintre spațiul public şi cel privat şi a metodelor de înţelegere a viitorului obiectelor şi locuirii, adesea cu un mix deliberat de elemente speculative şi narative imaginative. A avut expoziții personale la SwitchLab, Galeria 2/3 şi Galeria Posibilă în Bucuresti şi la Aici Acolo Pop Up Gallery în Cluj-Napoca. Printre expozițiile de grup se numără cele de la Sector 1, Atelier 35, Salonul de Proiecte, Ivan Gallery şi Cazul 101, toate în Bucureşti, şi HSBI în Bielefeld, Germania. Vlad a participat la proiectul de mentorat pentru artişti emergenţi ACCELERATOR Câmpulung în 2024 şi a avut o expozitie duo (cu Roberta Curcă) la Gaep în 2025.
FELIPE COHEN (n. 1976, trăieşte şi lucrează în São Paulo, Brazilia) este câştigătorul mai multor premii - illy SustainArt Award la ARCOmadrid (2016), Atos Visuais, Funarte (2007) şi Fiat Mostra Brasil (2006) - şi cvadruplu nominalizat la PIPA Prize (2016, 2013, 2012, 2010). Lucrările lui se află în colecții muzeale precum SMOCA: Scottsdale Museum of Contemporary Art, Museu de Arte Moderna de São Paulo, Pinacoteca do Estado de São Paulo şi Museu de Arte do Rio. Expoziții personale (selecție): Bordas da Tarde (Galeria Silvia Cintra + Box4, Rio de Janeiro, 2025), Sistemas para o poente (Kubikgallery, Porto, 2022), Eyelids (Gaep, Bucharest, 2022), Sol que abre o céu (Galeria Silvia Cintra + Box4, Rio de Janeiro, 2022), Palpebra (Galeria Millan, São Paulo, 2021), Broken Light (Ivorypress, Madrid, 2018), Luz Partida (Galeria Cavalo, Rio de Janeiro, 2017). Următoarea sa expoziţie la Gaep se va deschide în aprilie 2026.
Născut în 1988 în Chişinău, CĂTĂLIN PISLARU s-a mutat în Italia la vârsta de 18 ani. A absolvit studiile de licenţă şi master la Accademia di Belle Arti din Roma în 2013, iar în 2018 a obţinut o a doua diplomă la Academia de Arte Frumoase din München. După absolvire s-a mutat la Düsseldorf pentru a se concentra asupra unei practici artistice care să armonizeze rigoarea dobândită în anii de şcoală cu simţul său înnăscut al umorului. Pîslaru a avut expoziții personale la galeriile Gaep (Bucureşti), Nir Altman (München) şi Schierke Seinecke (Frankfurt). Lucrări ale sale au fost incluse în expoziții de grup la Galerie der Künstler în München, NRW Forum Düsseldorf şi Les Abattoirs, Musée - Frac Occitanie în Toulouse, printre alte locuri. Este câştigătorul premiilor Tacker (2018, Galerie der Künstler, München) şi Vanni #artistroom (2021, Artissima, Torino) şi finalist la premiul Hans Purrmann acordat de municipalitatea din Speyer (2021).
RALUCA POPA (n. 1979, trăieşte şi lucrează în Berlin) a absolvit masterul în Arte Plastice la Byam Shaw, Central Saint Martins, University of the Arts London (2011), după studii de licenţă la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca (2003). Printre expozițiile recente se numără: EN/COUNTER (Halle für Kunst Lüneburg, 2025), here we have it. here we have not (cu Seda Mimaroğlu, Schleuse, Viena, 2024), Images of the Good Life in the East (Bunker / Lutnita/Zpaţiu, Chişinău, 2024), Danube Dialogues 2024. On (Self) Destruction and Against It (Mali likovni salon, Novi Sad, 2024), Source (expoziţie personală, Gaep, Bucureşti, 2023), 22 Women Artists (Stations, Berlin, 2022) şi Abecedar 2012 (Ultima Arhivă & Tranzit Bucureşti, 2020). A participat la Bucharest International Experimental Film Festival (2023) şi la bienalele internaţionale Art Encounters (Timişoara, 2025, 2019 şi 2017), Jogja 17 (Yogyakarta, 2023) şi Sinopale (Sinop, 2022 şi 2017).
Gaep este o galerie de artă contemporană cu un program vibrant de expoziții ce prezintă lucrările unor artişti consacraţi sau în curs de afirmare.
Fondată în 2014 de Andrei Breahnă şi Raluca Şoaita, galeria s-a numit inițial Eastwards Prospectus, iar activitatea s-a axat pe prezentarea unor practici artistice din Europa de Est. În 2019 şi-a schimbat numele în Gaep, pentru a reflecta noul caracter internațional al programului, un rezultat al conexiunilor stabilite în timp cu scena artistică internaţională.
Actualul program cuprinde 14 practici artistice ce reflectă diferite contexte socio-politice şi poziții generaționale, într-o încercare de a transcende graniţele stabilite şi de a circula lucrări de artă şi idei în noi moduri. În cei peste 11 ani de activitate, Gaep a prezentat 52 de expoziţii şi a participat la 31 de târguri internaţionale de artă.
Premii şi nominalizări: Menţiune specială Sardi per l'Arte Back to the Future la Artissima 2017 cu o prezentare solo Marilena Preda Sânc; Premiul Opening la ARCOmadrid 2019 cu o prezentare Ištvan Išt Huzjan; Premiul Radio România Cultural 2020 pentru expoziţia personală Marilena Preda Sânc: Subjective (De) Constructions; nominalizare la Premiul Radio România Cultural 2022 pentru expoziția personală Mircea Stănescu: Meditation upon Measure.
Artişti reprezentaţi: Răzvan Anton, Pavel Brăila, Felipe Cohen, Vlatka Horvat, Théo Massoulier, Sebastian Moldovan, Damir Očko, Cătălin Pîslaru, Mihai Plătică, Raluca Popa, Marilena Preda Sânc, Mircea Stănescu, Ignacio Uriarte. Colaborări: Tania Mouraud.