Gala Premiilor APLER 2014

Miercuri, 19 noiembrie 2014, ora 18.00, la Institutul Cultural Român (str. Aleea Alexandru, nr.38, sector 1, Bucureşti), va avea loc ediţia a XVI-a a Galei Premiilor APLER (Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România).
Vor fi premiate cele mai bune titluri editate de membrii APLER în 2013.

Juriul Premiilor APLER a fost format din prof.univ.dr. Silviu Angelescu (preşedinte), Ioan Groşan şi Pavel Şuşară. Juriul a acordat premii pentru 13 secţiuni, printre laureaţi regăsindu-se academicienii Eugen Simion şi Mircia Dumitrescu, universitarul şi criticul literar Ion Pop, scriitorii Cornel Ivanciuc, Riri Sylvia Manor, Suzan Mehmet, Daniel Bănulescu, Ioan Matiuţ şi Valentin Iacob.

Amfitrionul Galei Premiilor APLER este universitarul şi criticul de teatru Ioan Cristescu, preşedintele APLER.

Premiile APLER 2014

1.Premiul Cartea anului 2013: Cornel Ivanciuc pentru „Stăpânul spaimei”, Editura Tracus Arte.2.Premiul Revista anului 2013: AgenţiadeCarte.ro, director Dan Mircea Cipariu.3.Premiul Editura anului 2013: Editura Charmides (Bistriţa-Năsăud), director Gavril Ţărmure.4.Premiul Editorul anului 2013: academicianului Eugen Simion pentru coordonarea Colecţiei Opere Fundamentale – Editura Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă.5.Premiul Graficianul de carte al anului 2013: Maestrului Mircia Dumitrescu pentru colecţia „Antologii” a Editurii Tracus Arte.6. Premiul pentru promovarea literaturii româneşti în străinătate – prof. univ. dr. Ion Pop.7. Premiul Autorul român din diaspora: Riri Sylvia Manor (Israel) pentru volumul de poeme „Încă”, Editura Tracus Arte.8. Premiul Romanul anului 2013: Suzan Mehmet pentru „Sophia”, Editura Tracus Arte.9. Premiul special pentru poezie: Daniel Bănulescu – „În şerpărie” , Editura Tracus Arte; Ioan Matiuţ – „fuga din urmă”, Editura Tracus Arte; Valentin Iacob – „Colonelul Elf”, Editura Tracus Arte.10. Premiul Special pentru promovarea poeziei române contemporane: Maestrului George Mihăiţă.11. Premiul Special pentru promovarea culturii scrise naţionale: Primarului Neculai Onţanu, primarul sectorului 2 Bucureşti.12. Premiul Special pentru promovarea culturii scrise naţionale: Primarului Constantin Hogea, primarul Municipiului Tulcea.13. Premiul pentru Jurnalism cultural: Anamaria Spătaru, Radio România Cultural

Evenimentul se bucură de suportul financiar al Ministerului Culturii şi de sprijinul ICR.

Parteneri: Opera Scrisă.ro – societate de gestiune a drepturilor de autor şi Cramele Sarica Niculiţel.
Parteneri media: Radio România Cultural, Cultura, Observator Cultural şi AgenţiadeCarte.ro.


Intrarea la Gală se face numai pe bază de invitaţie. Invitaţia se poate solicita la adresa de email: apler.apler@gmail.com.