Gala Francofoniei la Oslo

Ambasada României în Regatul Norvegiei și Insitutul Cultural Român, prin Direcția Relații Internaționale, organizează marți, 17 martie 2026, de la ora 18:00, la Gamle Raadhus Scene din Oslo, Gala Francofoniei, eveniment central al manifestărilor dedicate Lunii Francofoniei în capitala norvegiană.

Evenimentul este organizat de Ambasada României la Oslo, care deține în prezent Președinția Grupului Ambasadorilor Francofoni (GAF), în parteneriat cu Institutul Francez din Norvegia, și se desfășoară sub egida ambasadorului României în Regatul Norvegiei, E.S. dl. Cristian Bădescu. Gala reunește contribuții culturale din partea mai multor misiuni diplomatice atașate valorilor francofoniei, între care ambasadele Franței, Elveției, Greciei, Ungariei, Tunisiei, Vietnamului, Bulgariei, Marocului și Serbiei.

Programul este structurat în două secțiuni complementare: un program artistic, urmat de o componentă gastronomică în cadrul căreia fiecare țară participantă prezintă un preparat tradițional reprezentativ.

În deschiderea programului artistic, Ambasada Vietnamului va prezenta momentul coregrafic „Bonjour Vietnam”, în care cântecul omonim va fi interpretat în vietnameză, franceză și engleză, ilustrând dialogul dintre culturi și limbi aflat în centrul comunității francofone. Interpreții vor purta áo dài, costumul tradițional vietnamez, și pălării conice tradiționale (nón lá).

Ambasada Bulgariei îl are ca invitat pe Georgi Delchev, muzician tradițional bulgar, absolvent al Academiei de Muzică din Sofia, profesor de trompetă și dirijor de fanfare, care susține un microrecital de cântece tradiționale bulgărești.

Momentul muzical final al serii este prezentat de Ambasada României în Regatul Norvegiei, cu sprijinul Institutului Cultural Român, și constă într-un recital de muzică clasică ce reunește lucrări din creația românească – Constantin Silvestri și George Enescu – alături de Trio-ul pentru pian, vioară și violoncel de Maurice Ravel, una dintre lucrările reprezentative ale repertoriului francofon. Compoziția reflectă interesul lui Ravel pentru sonorități extraeuropene, incluzând influențe de inspirație malaeziană în partea a II-a (Pantoum) și elemente de pentatonie indoneziană în final (Animé).

Concertul este susținut de pianistul Dragoș Cantea, alături de violoncelistul Marek Bienkunski și violonista Patrycja Blaszak-Bienkunska, membră a Filarmonicii din Oslo.

Gala Francofoniei face parte dintr-un program mai amplu de evenimente dedicate celebrării francofoniei la Oslo, desfășurate sub egida Institutului Francez din Norvegia și coordonate de Ambasada României la Oslo. Programul include, printre altele, un maraton de lectură francofon, un festival de film – în cadrul căruia au fost prezentate și două premiere românești, Nasty și Moromeții 3 –, vizite ale ambasadorilor francofoni în licee norvegiene și o celebrare a culturii creole.