
Festivalul de Film de la Aubagne, dedicat creației cinematografice tinere și creației sonore/muzicale, invită, în sudul Franței, filme de toate genurile.....Lungmetrajele trebuie, în mod obligatoriu să aibă o muzică originală ; scurtmetrajele, de maximum 30 de minute, trebuie să conțină fie o adaptare personală a coloanei sonore, fie o muzică originală. Festivalul internațional este organizat de asociația Alcimé, care asigură, de asemenea, Dispozitivul de ajutor al creației de muzică originală pentru scurtmetraj, cu susținerea Sacem.
ICR Paris este partener al festivalului de mulți ani, susținând de fiecare dată prezența românească în cadrul competiției.
Pentru această ediție hibrid, atât cu prezență (35% din capacitatea sălilor de cinema), cât și online, România este reprezentată prin două scurtmetraje și coloana lor sonoră:
Candy Can, regia de Anton Octavian
Marți, 1 iunie,, film proiectat la sala Le Pagnol, și în 8 iunie, online
17 Aprilie, în regia lui Andrei Georgescu, cu muzica lui Cristian Vieriu (cei doi invitați vor fi prezenți și la festival)
Vineri, 4 iunie, ora 15.30, film proiectat la sala Le Pagnol și vineri, 11 iunie, film difuzat online (24 de ore)
Scurtmetrajul se află în competiția pentru cel mai bun scurtmetraj și pentru cea mai bună muzică de film. Este produs de Retina Film Productions&PSC, cu actorii Rareș Andrici, Pavel Trifan, Gabriel Spahiu, Vlad Craioveanu, Lucian Pavel și Paul Ballo.
Scurtmetrajul
de animație se află în competiția pentru cel mai bun scurtmetraj și pentru cea
mai bună muzică de film. Este produs de Safe Frame, designer de sunet: Ionuț
Cosmin Grigore, muzica originală: Troups; animații realizate de: Anton
Octavian, Andreea Gurban, Animashort Studio.
Marți, 1 iunie, filmul va fi proiectat la sala Le Pagnol și marți, 8 iunie va fi difuzat online (24 de ore).
Între 31 mai și 5 iunie vor avea loc următoarele evenimente:
- Întâlnirile între profesioniști (Marché européen de la composition musicale pour l’image (3 și 4 iunie) și Espace Kiosque (2 iunie));
- 3 cine-concerte create în cadrul masterelor de rezidență din 2020, 2021 și din cadrul programului Regards croisés 2021 (3, 4 și 5 iunie);
- InMICS composer Lab (rezervat exclusiv studenților de la InMics și realizat într-un cadru pedagogic);
- Interviuri, masterclassuri cu invitații
Aceste masterclassuri vor fi filmate și retransmise pe rețelele sociale, siteul internet și siteul online al festivalului;
- Primirea juriului în spatele ușilor închise pentru a putea vedea și dezbate filmele la fața locului.
Festivalul online va putea fi urmărit pe o platformă digitală în perioada 7-12 iunie 2021.