Filme românești la Festivalul Internațional de filme de scurtmetraj de la Istanbul

Filme romanesti la Festivalul International de filme de scurtmetraj de la Istanbul

Festivalul Internațional de filme de scurtmetraj de la Istanbul se desfășoară în perioada 14 - 21 decembrie 2016 ajungând astfel la cea de-a 28-a ediție internațională și la cea de-a 33-a națională. Au fost acceptate pentru înscriere producțiile realizate în perioada 2015 - 2016. România are 7 scurtmetraje acceptate în festival.

Invitat în cadrul festivalului din partea României va fi regizorul Bogdan Mureșanu, cel care semnează scurtmetrajul SPID. El va fi prezent la Istanbul în perioada 17 - 19 decembrie 2016. Astfel, regizorul Bogdan Mureșanu va participa la o serie de Q&A în cadrul Festivalului de scurtmetraj de la Istanbul și va avea programate, de către organizator, o serie de întâlniri cu regizori de scurtmetraje sau actori din alte țări, prezenți la eveniment. Scenariul filmului său a obținut premiul HBO în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania, TIFF, pentru cel mai bun scenariu.

Sâmbătă, 17 decembrie 2016, începând cu ora 18.00, România a întâlnit o parte dintre cei mai importanți promotori și realizatori de film din lume. La Institutul Cultural Italian din Istanbul, aflat în apropierea frumosului turn Galata, în cea de-a patra zi a Festivalului Internațional de film de scurt metraj de la Istanbul, au fost proiectate filme românești. Scurt metrajul SPID, semnat de Bogdan Mureșanu, i-a purtat pe spectatorii prezenți la festival prin povestea filmată pe străzile Bucureștiului, pe timp de noapte. După aplauzele publicului, luminile s-au aprins în sală, iar tânărul regizor a răspuns la întrebările spectatorilor în cadrul unei sesiuni Q&A propusă de organizatori. Scenariul filmului său a obținut premiul HBO în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania, TIFF, pentru cel mai bun scenariu.

Tot în seara zilei de 17 decembrie oaspetele ICR Istanbul, Bogdan Mureșanu a fost anunțat că a câștigat un premiu în România. Premiul a venit de la Bucuresti, unde, în sala Cinematecii Romane, producția semnată Bogdan Mureșanu, „Negruzzi 14”, a luat „Premiul special al juriului”" la Festivalul Producătorilor Independenți. Motivaţia Juriului: „Un scurt metraj documentar ca o elegie, despre cum demloarea unei clădiri istorice, care a rezistat peste un secol, devine pretext pentru un act artistic efemer”.

În 2016 intră în competiție peste 1600 de producții cu reprezentanți din Austria, Franța, Spania, Italia, Suedia, Belgia, Elveția, Rusia, Anglia, Iran, Germania, Polonia, Palestina, Grecia, Slovenia, Macedonia, Portugalia și din țara gazdă, Turcia.  Festivalul se va desfășura în cele mai importante centre culturale din Istanbul, care au condiții prprii pentru difuzarea și găzduirea unui astfel de eveniment.

Scurtmetrajele românești propuse de ICR Istanbul sunt:

O faptă bună, regia Andrei Gruzsnikzki. Un cuplu încearcă să salveze un câine vagabond urmărit de o mașină. O anumită înțelegere socială a ceea ce este bun, un anumit model de responsabilitate socială, îi determină să ia câinele de pe stradă și să îl ducă la o clinică privată. Însă, câinele este grav lovit și nu poate fi salvat. Cu toate acestea, cei doi salvatori se implică și mai departe atunci când vine vorba de eutanasierea patrupedului, conform legii. Întrebarea care se ivește este: cât de departe putem persista în a face bine, odată ce am început?

Plan B, regia Simona Sava. Un film despre o relație și un copil care trec prin grele încercări pentru a putea merge mai departe. Un cuplu căsătorit și fata lor,  în vârstă de 7 ani,  se întorc dintr-o excursie de schi. Relația părinților este destul de tensionată și nu e prima dată când Miruna este martor la cearta lor. În inocența ei, fetița încearcă să repare lucrurile, dar regulile jocului ei nu funcționează și în viața reală.

Nu există-n lumea asta, regia Andreea Vălean. Doi prieteni vechi se revăd după o lungă perioadă de timp. Unul dintre ei este  managerul unui bar, celălalt,  artdesigner,  cu o datorie uriașă la poker. Viețile lor nu ar putea fi mai diferite. Dar, este legătura lor din copilărie suficient de puternică pentru a putea ierta și a mearge mai departe, indiferent de obstacole sau de provocări?  O poveste fascinantă despre două vieți.

Prajitorul de pâine, regia Cristian Pop. Ceea ce trebuia să fie un mic dejun, devine o scuză suficient de bună pentru o discuție despre principii și viață. Tânăr și fără niciun fel de experiență, un tip primește multe lovituri din partea vieții și trece prin momente cumplite. În drumul său spre maturizare, bărbatul are de făcut o alegere dificilă. Cine va câștiga: prăjitorul de pâine sau bicicleta?

SPID, regia Bogdan Mureșanu. Un șofer de taxi iși șantajează fosta iubită: ea ori acceptă să-l întâlnească ori .. accident brusc cu clientii în mașină.. Un cuplu de tineri ajunge să ia un taxi noaptea, târziu. Ei însă nu știu  că șoferul este disperat să își recucerească fosta prietenă și dispus să facă orice, indiferent de situație, ca să poată afla adresa la care se află femeia. Altfel, un accident de mașină devine iminent.

Black Friday, regia Roxana Stroe. O poveste care s-a peterecut în timpul erei comuniste, despre viață, oameni și mâncare. Pe vremea comunismului, pentru vânzarea produselor alimentare exsita un timp de așteptare și o normă prestabilită. În ciuda unei îndelungi  așteptări, cu burta goală, Mihail nu primește rația alimentară. A doua zi, el încearcă să fie primul la coadă.

Meda, regia Emanuel Pârvu. Într-un sistem social în care familiile adoptive sunt adesea acuzate de răpirea celor mici din casele de copii numai pentru un beneficiu lunar, Meda, o fată de 13 ani, este cea care urmează să fie luată înapoi la orfelinat atunci când mama ei adoptivă moare. După ce Meda a făcut parte dintr-o familie timp de 8 ani, tatăl ei adoptiv nu poate trăi la gândul că o poate pierde.

Unul dintre subiectele proritare vizate de reprezentanța ICR Istanbul este promovarea și familiarizarea publicului local cu producțiile românești. Într-un astfel de festival desfășurat în Istanbul, impactul filmelor produse de tinerii aflați la început de profesie, poate avea o pondere importantă în evoluția lor. Este unul dintre momentele care trebuie valorificate, astfel încât producătorii și regizorii români să poată intra în contact cu piața internațională din acest domeniu, să poată lega relații profesionale, să își prezente cele mai noi producții într-un festival dedicat lor.

Cinematografia românească, recunoscută pentru rezultate foarte bune, apreciată cu premii internaționale, poate fi încă o dată participantă și prezentată într-un cadru internațional.