Institutul Cultural Român de la Varşovia şi Cinematograful Pod Baranami din Cracovia vă invită la o selecţie de filme româneşti în cadrul celei de-a XII-a ediţii a Festivalului Culturii Române de la Cracovia.
Program filme, 10-12 mai, Kino Pod Baranami, Cracovia
vineri, 10 mai
21.00 POVESTEA UNUI PIERDE-VARĂ
regia: Paul Negoescu
imaginea: Ana Drăghici
România 2018, 100’
+ introducere despre cinematografia românească, susținută de criticul de film, Miłosz Stelmach
Petru este profesor de matematică la Politehnică şi, în ciuda celor 42 de ani împliniţi, duce o viaţă lipsită de griji. Serile lui se împart între ieşitul la bere cu băieţii si vizitele la Irina, cu care este într-o relaţie pe care nu şi-o asumă decât pe jumătate. Când Irina rămâne însărcinată, Petru este forţat să îşi schimbe stilul de viaţă şi să se maturizeze în sfârşit...
sâmbătă, 11 mai
18.30 POROROCA
regia: Constantin Popescu
imaginea: Liviu Marghidan
România 2018, 152’
Pororoca spune povestea lui Tudor (Bogdan Dumitrache) și a Cristinei (Iulia Lumânare). Cei doi duc o viaţă de cuplu obişnuită, fără alte griji aparente, altele decât cele inerente, legate de creşterea şi educaţia copiilor: Maria (5 ani) şi Ilie (7 ani). Într-o duminică dimineaţă, Tudor iese cu copii în parcul din apropierea blocului. Într-o clipă de neatenţie a tatălui, Maria dispare. Împreună cu alţi părinţi, Tudor o caută frenetic prin zonă. 30 de minute mai târziu, Tudor anunţă poliţia. Maria este considerată, oficial, dispărută.
23.15 NOAPTEA FILMELOR SCURTE ROMÂNEȘTI
Cadoul de Crăciun
regia: Bogdan Mureşanu
imaginea: Tudor Platon
România 2018, 23’
Acțiunea filmului se petrece în seara de 20 decembrie 1989, când o scrisoare către „Moș Gerilă” a micuțului Marius transformă seara părinților într-un coșmar.
Morski Briz
regia: Cecilia Ștefănescu
imaginea: Adrian Silișteanu
România 2018, 28’
La finalul verii, Laura Vasiliu, 60 de ani, pleacă în vacanță împreună cu prietena ei pe litoralul bulgăresc. Apariția unui necunoscut le tulbură însă șederea liniștită și schimbă complet cursul vacanței.
Profesioniștii
regia: Tudor Botezatu
imaginea: Iustin Andrei Șurpănelu
România 2014, 11’
Un antrenor își instruiește elevul să trucheze un meci de box, spre fericirea și bunăstarea tuturor.
Ceva
regia: Paul Mureșan
scenariul: Paul Mureșan și Cristian Pascariu
România 2018, 9’
Tot ce ar fi de evitat în viață poate deveni mai târziu fundamentul lumii de dincolo, acolo unde trebuie să ne confruntăm cu temerile și să pornim într-o călătorie alături de propriile umbre.
Albastru și roșu, în proporții egale
regia: Georgiana Moldoveanu
imaginea: Zoran Simulov
România 2018, 21’
Ana și Ștefan aniversează un an de relație. Alt fel de relație, alt fel de aniversare și un cadou neobișnuit. Ana este de acord să fie mamă-purtătoare a copilului pe care Ștefan și soția lui nu-l pot avea. Mult prea târziu, Ștefan își dă seama că de fapt își dorește altceva.
Date Night
regia: Stela Pelin
imaginea: Alexandru Mihai
România 2017, 17’
Andrei lucrează la o spălătorie de mașini amărâtă. Este concediat din cauza unor evenimente nefericite. Pentru că urmează se se însoare în curând, vestea primită este teribilă. Când ajunge acasă, începe o discuție în contradictoriu cu viitoarea lui soție, căreia Andrei îi spune o poveste, ca să evite o ceartă. Cine să știe că asta va fi o idee proastă?
duminică, 12 mai
11.00 BARANKI W RUMUNII
MIHAELA – selecție de desene animate 45’regia Nell Cobar, România 1969
+ ateliere pentru copii
18.30 UN PAS ÎN URMA SERAFIMILOR
regia:
Daniel Sandu
imaginea:
George Dăscălescu
România
2017, 150’
Filmul spune povestea lui Gabriel, un adolescent care își dorește să devină preot și intră într-un seminar teologic ortodox. Inițial încearcă să se adapteze mediului, dar în cele din urmă își dă seama că sistemul este complet corupt și abuziv; nu după multă vreme, el și alți trei colegi sunt etichetați de consiliul școlii drept elevi-problemă. Prinși în lupta pentru putere între un preot incoruptibil, dar abuziv, și un profesor laic viclean și corupt, elevii învață că minciuna, furtul, manipularea și trădarea sunt aptitudini pe care trebuie să și le însușească pentru a rezista în seminar.
Preţurile biletelor la filme: 20 zł (întreg), 15 zł (redus), 44 zł (carnet pentru 4 proiecţii)
Desene animate: 11 zł