Filme românești la cele mai importante festivaluri din Canada - "Fraţii Dabija" de Cǎtǎlin Drǎghici la Montreal și "Blue Spring" de Andreea Borțun la Toronto

Filme romanesti la cele mai importante festivaluri din Canada - "Fratii Dabija" de Catalin Draghici la Montreal si "Blue Spring" de Andreea Bortun la Toronto

Două filme românești au fost selectate la cele mai importante festivaluri de film din Canada: documentarul de lung metraj Fraţii Dabija, regizat de Cǎtǎlin Drǎghici va fi prezent la Montreal World Film Festival, desfășurat în perioada 27 august – 7 septembrie 2015, iar Blue Spring, debutul regizoarei Andreea Cristina Borțun, participă la Toronto International Film Festival, organizat în perioada 10 – 20 septembrie 2015, în cadrul secțiunii Short Cuts. Blue Spring este primul film din România selectat la această categorie. Institutul Cultural Român susține deplasarea regizorului Cǎtǎlin Drǎghici la Festivalul de la Montreal și a producătoarei Gabriela Suciu la Montreal și Toronto.

Documentarul Frații Dabija, finanțat și produs de Dropia Film, este primul film documentar de lung metraj al regizorului și producătorului Cătălin Drăghici. Filmul urmărește întȃlnirea a trei frați, pentru o seară, în casa în care au crescut. Întâlnirea lor pare ceva obișnuit, dar timpul petrecut împreună dezvăluie relația defectuoasă dintre ei. În spatele unor mici conversații triviale, întrerupte de sms-uri sau telefoane, descoperim că în spatele aerului de siguranță afișat, fiecare din ei are insecurități și probleme nerezolvate.

Blue Spring este o producție independentă, realizată de Elefant Film în colaborare cu TETA. Scurtmetrajul a fost filmat în întregime în orașul natal al regizoarei, Alexandria (jud. Teleorman) și spune povestea unei femei în ziua în care aceasta trebuie să se despartă de mult mai tânărul ei iubit. Filmul reprezintă un studiu în arta limbajului non-verbal și a inutilității cuvintelor în fața inevitabilului.

Fondat în 1976 cu scopul de a încuraja diversitatea culturală, de a promova cinematografia actuală de pe toate continentele, de a susține realizatori și opere inovatoare, de a încuraja și descoperi noi talente și de a facilita întȃlnirea între profesioniști din industrie din toate colțurile lumii, Montreal World Film Festival este singurul festival de film competitiv din America de Nord recunoscut de FIAPF (International FEDERATION of Film Producers Associations).

Toronto International Film Festival este, alături de Sundance, cel mai mare festival de film de pe continentul nord-american, și unul dintre cele mai festivaluri de film din lume. Secţiunea Short Cuts este importantǎ și datorită posibilității calificării la Premiile Oscar pe care o oferă.

Gabriela Suciu şi Cǎtǎlin Drǎghici vor prezenta filmele, vor participa la sesiunile interactive care urmeazǎ după proiecţii, la ȋntȃlnirile cu presa, precum şi la ȋntȃlnirile din cadrul Market-ului de filme, cu potenţialii distribuitori şi agenți.