Festivalului de Film Românesc „Un ochi râde, un ochi plânge: Despre origini”, la SIFF Cinema Uptown din Seattle

Institutul Cultural Român din New York, în parteneriat cu Societatea Culturală Româno-Americană (ARCS) din Seattle, anunță cea de-a treia ediție a Festivalului de Film Românesc „Un ochi râde, un ochi plânge: Despre originiˮ, care va avea loc în perioada 18–20 noiembrie 2016, la SIFF Cinema Uptown (511 Queen Anne Ave N, Seattle, WA 98109) http://www.siff.net/.


Program evenimente în avanpremiera Festivalului

Prezentarea documentarului Aliyah DaDa

Luni, 14 noiembrie 2016

13.00, la The New School, School of Media Studies, Kellen Auditorium (66 Fifth Avenue, Ground Floor, New York, NY  10011)

Miercuri, 16 noiembrie 2016 

18.30, la Templul Evreiesc Beth Am (2632 NE 80th St, Seattle, WA 98115) 

Cu participarea regizoarei Oana Giurgiu. Eveniment gratuit, locuri limitate.

Program Festival

Vineri, 18 noiembrie 2016 

19:00 – De ce eu?  2015 (dramă, thriller) 2h 5m, regia: Tudor Giurgiu  

Monica Filimon moderează dialogul regizorului Tudor Giurgiu și producătoarei Oana Giurgiu cu publicul 

 21:30  – Cocktail de deschidere

ARCS și invitații Festivalului de Film Românesc vă invită să sărbătoriți deschiderea celei de-a treia ediții a festivalului la  SIFF Cinema Uptown.  

Gală deschisă publicului 

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016 

10:25 –  Aliyah DaDa  2015 (documentar) 1h 55m, regia: Oana Giurgiu  

Monica Filimon moderează dialogul regizoarei Oana Giurgiu cu publicul 

 13:05 – Câinii  2016 (dramă) 1h 44m, regia: Bogdan Mirică  

Moderator Robert Horton 

 15:30 PM –  De ce eu?  2015 (dramă, thriller) 2h 5m, regia: Tudor Giurgiu  

Monica Filimon moderează dialogul regizorului Tudor Giurgiu și producătoarei Oana Giurgiu cu publicul 

 18:10 – Nunta mută 2008 (comedie, dramă) 1h 27m, regia: Horațiu Mălăele  

Monica Filimon moderează dialogul regizorului Horațiu Mălăele cu publicul

Duminică, 20 noiembrie 2016 

10:25 – Strada Speranței 2016 (animație, 3D) 1h 14m, regia: Ștefan & Alexandru Buzea, Nicolae Radu  

Moderatoare Monica Filimon 

12:20 – Câinii  2016 (dramă) 1h 44m, regia: Bogdan Mirică  

Moderator Robert Horton 

14:50 – Dincolo de calea ferată 2016 (dramă) 1h 28m, regia: Cătălin Mitulescu  

Moderator Maryna Ajaja 

17:00 – Funeralii fericite 2013 (comedie) 1h 51m min, regia: Horațiu Mălăele  

Monica Filimon moderează dialogul regizorului Horațiu Mălăele cu publicul 

Luni, 21 noiembrie 2016 

Eveniment de închidere a festivalului.  

Sunt un orb

19:00 – Kirkland Performance Center (350 Kirkland Ave, Kirkland, WA 98033)  

Celebrul actor român Horațiu Mălăele va susține un one-man show (spectacol în limba română).

Pentru mai multe detalii: http://romanianfilmfestseattle.com/ http://romanianfilmfestseattle.com/program 

Invitați speciali: 

Celebrul actor, regizor și caricaturist Horațiu Mălăele  s-a născut în 1952, la Târgu Jiu, România. A avut prima expoziție de artă ca elev în clasa a XII-a. După absolvirea Institutului de Teatru și Film din București, în 1975, și-a început cariera pe scena Teatrului Național din Piatra Neamț. După câțiva ani, s-a mutat la București, unde a jucat roluri de mare succes pe scenele teatrelor de renume: Nottara, Odeon, Bulandra. Și-a început cariera de regizor de teatru cu spectacolele O sărbătoare princiară de Theodor Mazilu, Puricele de Georges Faydeau, Carlo împotriva lui Carlo de Paul Ioachim, pentru care a primit Premiul de Comedie în 1994. Și-a făcut debutul în cinematografie, în 1974, cu Muntele ascuns. A regizat filmele Pălăria (2004), Nunta mută (2008) și Funeralii fericite (2013). A avut peste 30 de expoziții de artă și a publicat volumul autobiografic Horațiu despre Mălăele și colecția de aforisme și amintiri Rătăciri

Tudor Giurgiu este un remarcabil producător și regizor, născut în Cluj-Napoca, România. A fost director general al Televiziunii Naționale Române între 2005 și 2007. Membru al Academiei de Film European, Tudor Giurgiu este fondatorul și președintele Asociației de Promovare a Filmului Românesc, organizatoare a Transilvania International Film Festival (TIFF), cel mai prestigios eveniment de film din România, considerat de Indiewire drept „unul dintre primele 50 de festivaluri de film ale lumii". Tudor Girgiu a fost unul dintre cei 24 de lideri în domeniile lor de activitate care a participat la programul Eisenhower Fellowships în 2014. A regizat și produs documentare, filme de scurtmetraj, filme artistice, care au fost prezentate la numeroase festivaluri de film din lumea întreagă. Filmele Legături bolnăvicioase (Berlinale, 2006-Panorama) și Despre oameni și melci (cel mai mare succes de box office în 2012), pe care Festivalul de Film Românesc de la Seattle l-a prezentat în 2014, scurtmetrajul Superman, Spiderman or Batman (câștigător al Premiului Academiei Europene de Film pentru cel mai bun scurt metraj european în 2011) au impresionat atât criticii, cât și publicul.  Iubitorii de film din Seattle așteaptă cu nerăbdare să discute cu Tudor Giurgiu despre cel mai recent film al său, De ce eu?, un thriller inspirat de un caz real de corupție din România zilelor noastre. 

Oana Giurgiu, născută în București, a studiat Drept și Jurnalism. Și-a început cariera în industria filmului ca regizor de documentare pentru Televiziunea Română. Din 2002, Oana Giurgiu face parte din bordul Transilvania International Film Festival (TIFF). În 2004, a lucrat cu Cristi Puiu ca director de locații la filmul Moartea Domnului Lăzărescu. A fost director de producție la filmul Delta al lui Kornel Mundruczo, (FIPRESCI la Cannes, 2008) și la Katalin Varga al lui Peter Strickland (Ursul de Argint, Berlinala 2009). A lucrat ca producătorlafilmele lui Tudor Giurgiu, Legături bolnăvicioase (2006), Despre oameni și melci (2012) și De ce eu? (2015), precum și la Poziția copilului, al lui Călin Peter Netzer (2014). În 2015, a regizat documentarul Aliyah DaDa, care explorează  istoria românilor evrei și a emigrației lor în Palestina. Acum lucrează la Spioni de ocazie, un film despre o poveste mai puțin cunoscută a unui grup de tineri evrei din Palestina, trimiși de British Intelligence într-o misiune sinucigașă în spatele liniilor inamice. 

Monica Filimon, născută în România, s-a mutat în SUA în 2003. În prezent, este conferențiar la Kingsborough Community College, CUNY, din New York. Cu un doctorat în Literatură Comparată de la Universitatea Rutgers (2011), Monica Filimon a publicat articole despre cinemaul francez, german și român. Tocmai a terminat o carte despre contribuția lui Cristi Puiu la cinematografia lumii și la cea românească. Cum Monica Filimon a moderat dialogurile invitaților speciali cu publicul din Seattle de la prima ediție a Festivalului de Film Românesc, ea este așteptată cu multă căldură și anul acesta. 

Robert Horton este critic de film. Publică regulat recenzii în Seattle Weekly, Everett Herald, precum și în Film Comment. Timp de 10 ani a fost curatorul programului „Magic Lantern", program de discuții despre film de la Muzeul Frye Art. Predă cursuri de film la Seattle University și este conferențiar invitat de Smithsonian Journeys. Este autorul a două cărți dedicate filmului, Frankenstein (Columbia University Press) și Billy Wilder: Interviews (University Press of Mississippi), precum și al romanului grafic Rotten (Moonstone Books). Robert Horton scrie despre filme pentru blogul The Crop Duster (roberthorton.wordpress.com). Este membru al Asociației „Broadcast" a Criticilor de Film. În 2012, a fost curatorul expoziției „Celluloid Seattle: A City at the Movies", de la Museum of History & Industry. 

Maryna Ajaja, născută la Hollywood, s-a mutat la Seattle în 1969. Este specialistă în cinematografia din Europa de Est, Asia Centrală, Georgia, Țările Baltice și Rusia. Din 1997, face selecția de filme pentru Festivalul Internațional de Film din Seattle, un festival de 20 de zile, care prezintă anual peste 400 de filme, reprezentând toate genurile: film artistic, documentar, film de arhivă, animație, film experimental și scurtmetraj. Maryna Ajaja este scriitoare și poetă.

Festivalul este realizat și cu suport din partea: Ministerului Afacerilor Externe - Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni; Seattle International Film Festival; University of Washington; donații private și din partea unor firme locale din Seattle.