Festivalul Naţional de Teatru, ediţia a 23-a - ultima oră

Noi evenimente conexe
Ca în fiecare toamnă festivalieră, cuvântul rostit pe scenă va fi însoţit de cuvântul scris. A 23-a ediţie a FNT propune o bogată recoltă de carte de teatru. Invitat în festival cu spectacolul Troienele, montat la Opera Naţională Română din Iaşi, regizorul Andrei Şerban va fi prezent şi la lansarea volumului colectiv Cartea Atelierelor, dedicat Academiei sale Itinerante şi publicat în Colecţia “Yorick” a Editurii Nemira. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 26 octombrie, ora 11:00, la Fundaţia Löwendal.

Aceeaşi editură dă o grea lovitură anticarilor, oferind o nouă traducere a celebrei lucrări Munca actorului cu sine însuşi de Konstantin Sergheevici Stanislavski, adevărată Biblie a teatrului modern. Traducerea este semnată de Raluca Rădulescu, iar prefaţa îi aparţine regizorului Yuri Kordonsky. Evenimentul va avea loc joi, 31 octombrie, ora 16:30, la Fundaţia Löwendal.

Sub titlul Despre dictatori şi alţi demoni, criticul de teatru Cristina Rusiecki reuneşte într-un Jurnal de repetiţii mărturii despre spectacolul Iulius Caesar, regizat de Alexander Hausvater la Teatrul Naţional Timişoara. Volumul va fi lansat sâmbătă, 2 noiembrie, ora 20:30, în foaierul Sălii Majestic a Teatrului Odeon. Noilor cărţi li se adaugă şi o publicaţie ce vine să completeze peisajul nu tocmai generos al genului – revista trimestrială de cultură Infinitezimal, director: criticul de teatru Sebastian-Vlad Popa. Lansarea va avea loc miercuri, 30 octombrie, ora 13:00, la Fundaţia Löwendal.

Din motive independente de voinţa organizatorilor şi, deopotrivă, a creatorilor, spectacolele Îngropaţi-mă pe după plintă, Lear(a), Căsătoria şi Conul Leonida faţă cu reacţiunea, programate în secţiunea Focus – Arta Actorului: MARIANA MIHUŢ a Festivalului Naţional de Teatru, nu vor mai avea loc. Protagonista va fi prezentă duminică, 27 octombrie, ora 12:00, la Fundaţia Löwendal, într-un dialog cu criticul de teatru Octavian Saiu, în cadrul Întâlnirilor FNT.
Programul acestei rodnice ediţii a Festivalului Naţional de Teatru este actualizat zilnic pe site-ul www.fnt.ro.

Producători: UNITER – Uniunea Teatrală din România, ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului BucureştiProiect cultural finanţat de: Primăria Municipiului Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Ministerul Culturii Co-producători: ICR – Institutul Cultural Român, Societatea Română de TeleviziuneSponsor principal: MOL România Maşina FNT: VolvoSponsori: Domeniile BLAGA, Mobila DalinParteneri strategici: Teatrul Naţional Bucureşti, Opera Naţională Bucureşti, Teatrul Odeon, Teatrul „Bulandra”, Teatrul de Comedie, Teatrul „Nottara”, Teatrul Mic, Fundaţia Löwendal, Godot Café-Teatru, AICT – Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru – Secţia Română, Restaurant „Gala – Le Théâtre”, Ceainăria SerendipityParteneri: Festivalul Internaţional de Film Transilvania, ITI – Institutul Internaţional al Teatrului – Centrul Român, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti, Universitatea Hyperion Bucureşti, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu – Departamentul de Artă Teatrală, Universitatea de Arte Târgu-MureşPartener de tradiţie: Societatea Română de Radiodifuziune – Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio Bucureşti, Radio România Internaţional, eteatru.roEveniment susţinut de: România Liberă, Academia CaţavencuParteneri media: RFI România, Evenimentul Zilei, SPECTACULAR, Observator Cultural, LiterNet, Ziarul Metropolis, Yorick, 24-FUN, Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” – Revista „Teatrul azi”, Phoenix Media, deBărbaţi, United Media Romania, mediaTRUST, Port.ro, Blitz TV, Digi TV