Festivalul Naţional al Tradiţiilor Populare a ajuns la ediția cu numărul XIV

Festivalul National al Traditiilor Populare a ajuns la editia cu numarul XIV

Complexul Naţional Muzeal ASTRA, sub autoritatea Consiliului Judeţean Sibiu, organizează, din anul 2001, Festivalul Naţional al Tradiţiilor Populare, în colaborare cu Institutul Cultural Român.  Modelul organizatoric este preluat de la Smithsonian Folklife Festival, organizat la Washington D.C., de Institutul Smithsonian, încă din anul 1967.  România și-a prezentat tradițiile la acest festival în anul 1999, prin programul Gateways to Romania/ România-Porți Deschise. Muzeul ASTRA a fost printre principalii coordonatori ai complexului program oferit cu prilejul acestei participări. 

Urmând modelul consacratului festival american, festivalul sibian înfățișează tradiții din zone etnofolclorice diferite ale țării, dar și ale comunităţilor româneşti din afara graniţelor. Organizatorii, în elaborarea programului lor, au pus accentul pe interactivitate, pe integrarea publicului vizitator în desfășurarea acțiunilor, pe secţiunile Arte religioase, Arte literare, Arte muzicale, Arte coregrafice, Arte plastice și Arte culinare. Festivalul are ca obiective prezervarea culturii populare contemporane româneşti, valorificarea întregului patrimoniu exprimat prin tradiţiile cotidiene din viaţa comunităţilor rurale şi încurajarea generaţiei tinere de a cunoaşte şi proteja, dar și de a-şi însuşi şi perpetua valorile patrimoniului cultural-naţional, marcă a propriei identităţi etno-culturale.

În acest an, între 12 și 15 august, evenimentul adună laolaltă, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, reprezentanții județelor Dolj, Timiș și Sibiu, precum și ai comunității din Bălți, Republica Moldova, prin Ansamblul „Doiniţa", și din satul Osnicea, judeţul Zeiceri, Serbia, prin Ansamblul Societăţii Cultural-Artistice „Aleksa Nikolic"Frumusețea tradițiilor ne va fi împărtășită prin reprezentații diverse: expoziţii, demonstraţii practice, ateliere interactive, demonstrații culinare, dar și prin spectacole folclorice susținute de Ansamblul  „Ghiocelul" – Giroc, Timiş, solistul vocal Florin Pistrilă, Ansamblul „Trandafirul"  – Dăbuleni, Dolj, „Căluşarii de la Giurgiţa"– Giurgiţa, Dolj, Nicolae Furdui-Iancu şi Grupul Instrumental Folcloric „Crai-Nou", solistul vocal Sebastian Stan. 

Festivalul este conceput ca o manifestare spectaculară şi interactivă, de prezentare scenică sau lucrativă, de dialog direct între actanţi şi publicul vizitator, care se manifestă în spirit comunitar (cântând, dansând, gustând mâncăruri tradiţionale, exersând în cadrul atelierelor de arte plastice), împreună cu reprezentanţii comunităţilor invitate. Participanții la festival, creatori şi purtători ai tradiţiilor culturale specifice comunităţilor proprii, îşi prezintă repertoriul circumscris secţiunilor festivalului, într-o prezentare cât mai limpede a valorilor şi semnificaţiilor patrimoniului cultural naţional, precum şi a  valenţelor lor contemporane. Marcă a identităţii , costumul popular trebuie să respecte originalitatea şi specificitatea fiecărei comunităţi locale, fiecărei categorii de vârstă, fiecărui moment de întrebuinţare (de lucru sau de sărbătoare).

În cadrul evenimentului este cuprinsă și masa rotundă cu tema „Muzeul şi Patrimoniul Cultural Imaterial. Festivalul Naţional al Tradiţiilor Populare  – un altfel de Festival la Sibiu", găzduit în Sala Auditorium a Pavilionului Muzeal Multicultural, vineri 12 august, începând cu ora 10.00, fiind un bun prilej de interacţiune între exponenţii şi experţii patrimoniului cultural material, purtători şi promotori ai valorilor culturii tradiţionale, sub formele ei de expresie materiale sau orale. 

Festivalul Naţional al Tradiţiilor Populare are loc în aceeași perioadă cu Târgul Creatorilor Populari din România, eveniment ajuns la ediția cu numărul XXXIII, care strânge în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului meşteri populari din toată ţara.


ORGANIZATORI: Complexul Naţional Muzeal ASTRA, Consiliul Județean Sibiu

PARTENERI: Institutul Cultural Român, Consiliul Județean Dolj, Centrul Judeţean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, Consiliul Județean Timiș, Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, Centrul Judeţean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale ˮCindrelul- Juniiˮ Sibiu, Primăria Municipiului Bălți, Republica Moldova, Primăria Osnicea, Serbia.

LOCUL DESFĂŞURĂRIIMuzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA (Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului), Complexul Naţional Muzeal ASTRA.


Locul de desfăşurare al fiecărei secţiuni din cadrul Festivalului va fi adecvat temei, după cum urmează:

Arte religioase – Biserica din Bezded, judeţul Sălaj (duminică, luni, ora 10; luni, ora 10)

Arte muzicale, coregrafice, literare – scena de pe lac şi în incinta monumentelor transferate în muzeu din zonele de provenienţă a comunităţilor reprezentate în Festival (pe scenă: vineri, duminică, luni, orele17:30–21.00)

Arte plastice – Târgul de țară „Aleea Pivelor, gospodării provenite din judeţul Sibiu" (sâmbătă, duminică, luni, ora 10)

Arte culinare – Târgul de țară (sâmbătă, duminică, luni, ora 11.00)