Festivalul Filmului European revine la Iași

Festivalul Filmului European revine la Iasi

Festivalul Filmului European revine la Iași, între 12 și 14 mai, la Casa de Cultură „Mihai Ursachi”, cu 9 producții foarte recente, puse la dispoziție de ambasadele și institutele culturale din Finlanda, Germania, Franța, Polonia, Ungaria, Lituania.

Ediția 2017 a Festivalului Filmului European din Iași va fi inaugurată cu Cealaltă parte a speranței (Finlanda, 2017, r. Aki Kaurismäki). Filmul a deschis pe 4 mai ediția din București, ca premieră națională în România, și este filmul de gală în toate cele 5 orașe ale Festivalului.

„Ne-am străduit să obținem, pentru prima dată în istoria Festivalului, ca filmul din deschidere să poată fi văzut nu doar în București, ci și în orașele care găzduiesc edițiile locale. Sunt încântat că putem oferi un film foarte nou, al unui foarte valoros regizor, care tocmai a câștigat Ursul de Argint pentru Cel mai bun regizor, la Festivalul Internațional de la Berlin - 2017.” Alex Trăilă, director artistic al FFE.

„Filmul de gală nu este doar foarte apreciat pentru calitatea sa artistică, dar are mai ales capacitatea de a atrage atenția asupra uneia dintre temele de mare actualitate pe agenda publică europeană: migrația. Ca să parafrazez cuvintele lui Kaurismaki de la conferința sa de presă de la Berlin, după primirea Ursului de Argint, filmele nu pot să oprească un război, dar pot să prevină conflicte și să faciliteze armonizarea diferențelor prin dezbatere.” Liliana Țuroiu, președintele Institutului Cultural Român.

În selecția de la Iași un loc aparte îi revine producției semnată de Gabriel Achim, Ultima zi (România, 2016), tot un film nou, care intră în cinematografe o dată cu ediția FFE din Iași. Filmul a primit Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea lungmetraj la TIFF 2016, și este programat pe 13 mai, la ora 20:30. După proiecție, o parte din echipa de producție va fi prezentă pentru o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Alte două filme-reper sunt Imaginea de apoi (Polonia, 2016), ultimul film al lui Andrzej Wajda (reputatul regizor polonez s-a stins din viață în octombrie 2016) și documentarul lui Sergei Loznitsa, Austerlitz (Germania, 2016).

Ambasadorul ediției 2017 a FFE, Paul Negoescu, este autorul spotului de promovare, disponibil aici: https://www.youtube.com/watch?v=HZKhFLLYOyg

Program – Casa de Cultură „Mihai Ursachi”:

Vineri 12 mai, 19:30 Cealaltă față a speranței (Finlanda, 2017)

Sâmbătă 13 mai

15:00 24 de săptămâni (Germania, 2016)

17:00 Mercenarul (Franța, 2016)

18:45 Imaginea de apoi (Polonia, 2016)

20:30 Ultima zi (România, 2016) – proiecție urmată de Q&A

Duminică 14 mai

15:00 Austerlitz (Germania, 2016)

17:00 Cu inima curată (Ungaria, 2016)

18:45 Împreună pentru totdeauna (Lituania, România, 2015)

20:30 Cea mai fericită zi din viața lui Ollie Maki (Finlanda, 2016)

Detalii despre filmele programate la ediția FFE Iași:http://ffe.ro/2017/programfilme/?oras=IS

Festivalul Filmului European are loc în București (4 – 11 mai), Iași (12 – 14 mai), Tîrgu Mureș (19 -21 mai), Gura Humorului (19 – 21 mai) și Timișoara (26 – 28 mai).

Detalii suplimentare:www.ffe.ro

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, sub egida EUNIC România, împreună cu Reprezentanța Comisiei Europene, cu sprijinul ambasadelor și centrelor culturale europene, al Muzeului Național de Artă, al Muzeului Țăranului Român/Cinema Muzeul Țăranului, al Institutului Francez - Cinema Elvire Popesco, al Centrului Ceh, al Institutului Cervantes, al Spațiului Public European, al UCIN și al Biroului de Informare al Parlamentului European.

Organizatorii mulțumesc tuturor partenerilor pentru sprijinul oferit: Primăria Municipiului Iași; Casa de Cultură a Municipiului Iași "Mihai Ursachi"; Asociația Studenților Francofoni din Iași; Primăria Gura Humorului; Centrul Cultural Gura Humorului; Primăria Municipiului Tîrgu Mureș; Asociația K’Arte Tîrgu Mureș;Primăria Municipiului Timișoara; Casa de Cultură a Municipiului Timișoara; Filarmonica Banatul; Universitatea de Vest Timișoara - Facultatea de Litere, Istorie și Teologie; CinED; Macondo; SNSPA, PEN Club România; IașiFun, Observator Cultural, Radio România Iași, TVR Iași, Suplimentul de Cultură, TeleMoldova, Ziarul de Iași, aarc.ro, Agerpres, Blog de Cinema, Bookblog, București FM, Cărturești, Cațavencii, CineFAN, Cinemagia, CinePub; Citatepedia; Dilema Veche; DOR; Dor de Ducă; Eskape; FilmNewEurope; Gratuitor; HotNews; Hyperliteratura; Igloo; LiterNet; Movie News; Modernism; MUBI; News.ro; Radio România; Radio Cultural; România Pozitivă; Șapte Seri; TVR; TANĂNANA; Webcultura; zeppelin.

Contact:Alex Trăilă, Director artistic FFE, tel. 0747 28 98 93, e-mail: alex.traila@ffe.ro

Anca Hrab, Coordonator FFE - Institutul Cultural Român, tel. 0722 59 15 61, e-mail: ffe@icr.ro