Festivalul de Film Românesc ProCult de la Roma a ajuns la a cincea ediție

Festivalul de Film Romanesc ProCult de la Roma a ajuns la a cincea editie

Cea de-a cincea ediție a celei mai importante manifestări dedicate filmului românesc din Italia, Festivalul de Film Românesc ProCult de la Roma, va avea loc în perioada 20-23 noiembrie 2014, la Casa del Cinema, un spaţiu cunoscut de iubitorii de film, ce atrage constant un public foarte divers din punct de vedere profesional, cultural şi etnic.

Festivalul este organizat de Asociația Culturală ProEvent împreună cu Ambasada României în Italia, Accademia di Romania a Roma și Noesis Media se bucură de patronajul: dell’Assessorato alla Cultura Creatività e Promozione Artistica di Roma Capitale e del Consiglio Regionale del Lazio.

Pe durata celor patru zile vor fi prezentate 14 filme, în trei secțiuni: 4 filme de lungmetraj, 4 documentare și 6 scurtmetraje, filme premiate la festivaluri naționale și internaționale de renume.

Filme de lungmetraj: La limita de jos a cerului de Igor Cobileascki, două premii Gopo 2014, pentru cea mai buna imagine – Oleg Mutu și cel mai bun film de debut – Igor Cobileanski. Revederea de Bogdan Alexe, în prezența regizorului, Love Building de Iulia Rugină (nominalizat la premiile Gopo 2014) și Closer to the moon de Nae Caranfil, în prezența regizorului și a producătorilor Renata Ranieri și Ugo Tucci.

Documentare: Experimentul București de Tom Wilson (premiul Gopo 2014 pentru cel mai bun documentar), Vama Veche Veche de Tudor Chirila – în prezența regizorului, După fel și chip de Paula Onet și Romania gli anni dei terrori de Umberto Rondi – in prezența regizorului.

Scurtmetraje: Treizeci de Victor Dragomir, Ela, panda si Madame de Andrei Rautu, O lume noua de Luiza Pârvu, Claudiu și crapii de Andrei Tănase, Să mori de dragoste rănită, de Iulia Rugina și Retur de Emanuel Pârvu.

Juriul este compus din: Sorin Militaru – regizor, Maria Dinulescu – actriță, Elena Postelnicu – corespondent Radio România, Paolo Fallai – jurnalist Corriere della Sera și Francesco Pamphili – Producător, Membru E.F.A. European Film Academy.

Toate producţiile vor putea fi vizionate cu intrare liberă la Casa del Cinema, largo Marcello Mastroianni nr.1, alături de regizori, producători, actori şi multe alte personalităţi marcante ale culturii românești si italiene.

Acest eveniment este sprijinit de Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) și sponsorizat de Banca Transilvania, LycaMobile, Roma-nia și Blue Air.


program