Expoziție de sculptură Idel Ianchelevici la Chişinău: întoarcerea acasă a unui mare european

La inițiativa ICR Bruxelles, operele artistului român Idel Ianchelevici (n. 1909, Leova – d.1994, Maisons Laffitte, Franţa) sunt expuse pentru prima oară pe pământurile natale, în Basarabia, în cadrul unei expoziţii care va avea loc în perioada 30 septembrie -15 noiembrie 2014 la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei (MNAM), sub înaltul patronaj al Preşedintelui Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti.
Expoziția cuprinde 25 dintre sculpturile lui Ianchelevici şi câteva dintre cele peste 2000 de desene ale sale, sub coordonarea curatorilor Valérie Formery, conservatoarea muzeului Ianchelevici şi Robert Adam, directorul ICR Bruxelles. „Opera sculpturală și grafică a lui Ianchelevici impresionează atât prin calitatea lucrărilor cât și prin numărul acestora. Intensitatea emoției transmise și măiestria realizării tehnice îl înscriu printre sculptorii de seamă ai secolului XX”, crede Formery.

Operele provin din colecţia Muzeului Ianchelevici din La Louvière, singurul din Belgia dedicat unui artist de origine română, fiind create în majoritate în Belgia şi Franţa, ambele ţări de adopţie ale artistului. „Ianchelevici este un european prin excelență, trăgându-și noi seve din identitățile sale succesive și suprapuse. Nu mai puțin european este proiectul prin care artistul revine acasă”, consideră directorul ICR Bruxelles. Filialele Institutului Cultural Român de la Bruxelles şi Chişinău au atras colaborarea unor instituții din Belgia, Republica Moldova şi România.

Deloc întâmplător, simbolica întoarcere acasă a lui Ianchelevici are loc într-un moment în care Republica Moldova îşi recapătă locul binemeritat în spaţiul cultural european.


afiș despre Idel Ianchelevici