Expoziţie de icoane pe stică la Institutul Cultural Român de la Stockholm, ¨5-7 octombrie


Luni, 5 octombrie 2009, ora 18.30, va avea loc la sediul Institutului Cultural Român de la Stockholm vernisajul expoziţiei de icoane pe sticlă Prezenţa Sfinţilor Capadocieni în iconografia populară. Expoziţia este organizată de Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord şi Ambasada României în Regatul Suediei, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Stockholm.

Icoanele sunt realizate de pictoriţele Teodora Simona Roşca, Cornelia Giurgiuman şi Niculina Albu din Cluj-Napoca după modele din vechile şcoli transilvane de icoane pe sticlă.

La eveniment vor fi prezenţi: ES Doamna Răduţa Matache, Ambasadorul României în Regatul Suediei, IPS Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul de Alba-Iulia, PS Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord şi Pr. Jan Nicolae, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba-Iulia.

Expoziţia va fi deschisă până pe 7 octombrie 2009, ora 17.00.