Expoziție de artă contemporană „Lorenzo Magnificul: Artă și poezie în Renaștere” la Accademia di Romania in Roma

Accademia di Romania in Roma, în parteneriat cu UNARTE – Universitatea de Arte din București și Societatea „Dante Alighieri” – Comitetul din București, își deschide porțile pentru Expoziția itinerantă a studenților UNARTE, „Lorenzo de' Medici – Magnificul: artă și poezie în Renaștere”, care se va desfășura în perioada 19 – 31 ianuarie 2026, în galeria de artă a Accademia di Romania.

Expoziția cuprinde lucrări de grafică, pictură, artă murală și foto-video ale studenților aflați în etape diferite ale stagiului de licență și masterat, cu vernisaj luni, 19 ianuarie 2026, ora 18.00, Galeria de artă ARR, fiind curatoriată de prof. Nicoleta Silvia Ioana și prin contribuția prof. Smaranda Bratu Elian.

Născut odată cu publicarea primului volum major dedicat în România importantei creații lirice a lui Lorenzo de' Medici Magnificul, volum editat de profesoara Smaranda Bratu Elian, o distinsă erudită și traducătoare de literatură italiană, pentru renumita serie Biblioteca Italiana a editurii bucureștene Humanitas, proiectul face parte dintr-un program de cercetare și evenimente dedicate Renașterii italiene în 2025-2026 de către Universitatea de Arte București. Proiectul expozițional face parte dintr-o serie coerentă de proiecte interdisciplinare destinate tinerilor români invitați să descopere și să ilustreze corespondențele dintre limbajul vorbit și cel vizual, dintre literatură și arte plastice. Aceste proiecte, ai căror protagoniști sunt studenți la arte plastice, implică două universități de renume (Universitatea de Arte din București – UNARTE – cu diversele sale facultăți, și Universitatea din București – Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Departamentul de Studii Italiene), în colaborare cu diverse instituții naționale și internaționale.

Expoziția, la care au lucrat peste 40 de studenți, este concepută dintr-o perspectivă interdisciplinară, reprezintă interpretarea și lectura vizuală pe care tineri artiști români o dau diverselor poezii ale lui Lorenzo de' Medici, de la cele burlești și de carnaval la poeme pastorale și poezii de dragoste de inspirație neoplatonică. Întrucât personalitatea lui Lorenzo de' Medici este profund legată de extraordinara producție de opere de artă din Florența Renașterii, lectura versurilor sale i-a determinat pe tinerii artiști să reflecteze profund asupra relației dintre cultura scrisă și cea vizuală, dintre literatură și arte, precum și asupra diferențelor psihologice și stilistice dintre Renașterea italiană și lumea noastră actuală - românească, europeană și globală.

Programul seriei de expoziții în care se inserează acest proiect și care se va încheia la Roma:

București 13.10 – 24.10 2025 - Arcub-Casa Eliad; București 16.10 – 24.10. 2025 – Istituto Italiano di Cultura di Bucarest; Colle di Val d’Elsa – 28.11 – 14.12.2025 – Museo Civico e Diocesano d’Arte; Firenze – 15.01-18.01.2026 – Palazzo Vecchio, Sala d’Armi – vernisaj 15.01.2026, ora 17:00; Roma – 19.01-31.01. 2026 – Accademia di Romania in Roma – vernisaj 19.01.2026, ora 18:00.

Parteneri la realizarea proiectului amplu de itinerare a expoziției: Institutul Italian de Cultură din București, ARCUB, IRCCU Veneția, Consulatul General al României de la Bologna, Primăria din Florența, Universitatea din Florența.

Coordonatori pentru realizarea lucrărilor: prof. Cornel Moraru, prof. Ovidiu Croitoru, prof. Andrei Tudoran, prof. Lisandru Neamțu.