EXPOZIŢIE: „Arhitecţi români creatori de patrimoniu cultural” la Colegiul Oficial al Arhitecţilor din Madrid

Institutul Cultural Român de la Madrid, Uniunea Arhitecţilor din România şi LASEDE–COAM, Colegiul Oficial al Arhitecţilor din Madrid, organizează expoziţia „Arhitecţi români creatori de patrimoniu cultural”, în perioada 19 martie – 30 aprilie 2014, la LASEDE – COAM (c/ Hortaleza, 63. 28004 Madrid).
Vernisajul are loc miercuri, 19 martie 2013, ora 20.00, la sediul LASEDE – COAM, invitaţi fiind prof.dr.arh. Cristina Olga Gociman, coordonatorul proiectului, dr.arh. Codina-Elena Duşoiu, unul dintre realizatorii conceptului expoziţiei, reprezentanţi ai COAM şi ai Institutului Cultural Român de la Madrid.


Expoziţia de la LASEDE-COAM prezintă prin imagini şi text parcursul spaţiului construit românesc între 1869 şi 1989, incluzând creaţii de referinţă din aria Neoromânescului, Art-Deco-ului şi Modernismului românesc. Nume precum Ion Mincu – creatorul stilului Neoromânesc, I.D. Berindei – promotorul tendinţelor romantice şi Art Nouveau, Horia Creangă şi Marcel Iancu – exponenţii arhitecturii moderniste, reflectă valoarea istorică, estetică şi culturală a acestui patrimoniu architectural. Expoziţia a deschis în 2012 Bienala Naţională de Arhitectură din Bucureşti, marcând 120 de ani de existenţă a Uniunii Arhitecţilor din România şi a educaţiei universitare de specialitate.

Proiectul îşi propune să pună în valoare patrimoniul arhitectural ca axă majoră de dezvoltare culturală şi să sublinieze evoluţia temporală constantă a spaţiului construit românesc, indiferent de vicisitudinile istoriei, războaie mondiale sau schimbări de regimuri politice.