Expoziţia „Sensuri efemere/Sensi effimeri" a artistului Marius Burhan, la Roma

Joi, 13 decembrie 2012, orele 19.00 va fi vernisată la Accademia di Romania expoziţia de pictură „Sensuri efemere“/„Sensi effimeri“ a artistului Marius Burhan.
Născut în Vîlcele (Olt) România în 1977, Marius Burhan trăieşte şi creează în Bucureşti. Artist, curator de expoziţii, profesor de arte plastice şi autor de cercetări în domeniu, Marius Burhan este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România din 2002. În prezent e rezident în calitate de bursier "Vasile Pârvan" la Accademia di Romania din Roma. Din 2009 este doctorand la Facultatea de Arte şi Design, Universitatea de Vest, Timişoara (coordonator: Prof. Univ. Dr. Alexandra Titu). În perioada 2002-2003 a urmat studii aprofundate în cadrul Universităţii Naţionale de Artă N. Grigorescu din Bucureşti, (secţia pictură, Prof. Univ. Marin Gherasim). În perioada 1997-2002 a urmat cursurile Academiei de Artă Luceafărul, cu licenţa obţinută în cadrul Universităţii Naţionale de Artă N. Grigorescu (secţia pictură, Prof. Conf. Dr. Petru Lucaci). Între anii 1992-1996 a studiat la Liceul de Artă din Craiova (secţia pictură monumentală, Prof. Gregorian Rusu).
Din 1996 şi-a început activitatea expoziţională realizând o bogată serie de expoziţii personale şi colective în România (Bucureşti, Timişoara, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Târgovişte, Bacău), Republica Moldova (Chişinău), Macedonia (Galicnik), Italia (Bologna, Reggio Emilia, Roma), Statele Unite (Washington DC, Cleveland).

În cadrul expoziţiei „Sensuri efemere“/„Sensi effimeri“ artistul Marius Burhan propune compoziţii bogate în semnificaţii şi înţelesuri, predominant figurativ abstracte, structurate pe serii care-şi caută propriul echilibru. Valoarea simbolică pe care formele o generează, propune să împlinească într-o accepţiune mai largă nu doar un circuit al gândirii, ci şi un destin al materiei. Această dispută între materiale, dar şi a materiei cu spaţiul, reflectează chiar asupra mecanismului de constituire a lumii. Întreaga paletă de procedee şi tehnici cooperează în actul creaţiei, ele fiind „o punte de legătură”, între materie şi concept.

www.mariusburhan.com
Expoziţie „Sensuri efemere“/„Sensi effimeri“
Artist: Marius Burhan
Vernisaj: Joi, 13 decembrie 2012, orele 19.00
Accademia di Romania in Roma
Durata expoziţiei 14 decembrie 2012 - 8 ianuarie 2013
Orar expoziţie: luni-sâmbătă, orele 10.00 - 12.00, 17.00 – 19.00