- 12 September 2025
- Etichete IRCCU Venetia Expoziție Mircea Modreanu
Mircea Modreanu (n. 1989, Petroşani) este artist vizual, manager de proiecte culturale şi galerist. A urmat cursurile Facultăţii de Arte Plastice din cadrul Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca, iar în 2014 a absolvit masterul la Departamentul de Grafică al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti şi, un an mai târziu, a debutat ca organizator de proiecte culturale. Din 2018, de când a fost fondat proiectul „E T A J artist-run space”, a organizat expoziţii în spaţiul din Bucureşti, destinat artei contemporane, unde a avut invitaţi peste 200 de artişti. În perioada pandemiei, ca formă de documentare şi arhivare, a început să filmeze interviuri cu o serie de artişti, pe care le-a încărcat pe canalul deYouTube „ETAJ TV”; este coordonatorul „Revistei E T A J”, o publicaţie lansată din dorinţa de a promova arta contemporană şi artiştii locali. Din 2021 prezintă scena artist-run din România în context internaţional, participând la târguri de artă pentru iniţiative independente în Aarhus, Stockholm, Budapesta, Madrid, Milano, Los Angeles şi Ciudad de Mexico.
Călina Coman (n. 1998) este curatoare independentă şi autoare activă în Bucureşti. Este licenţiată în Istoria şi Teoria Artei şi deţine un master în Studii Vizuale şi Curatorială la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, completate cu burse de studiu la Université Bordeaux Montaigne (Franţa) şi Faculdade de Belas-Artes da Universidade de Lisboa (Portugalia). A curatoriat expoziţii şi proiecte artistice în contexte independente şi instituţionale, printre care Art Safari Bucureşti, MNTRplusC, ETAJ, Galeria 2/3, la Institutul Cultural Român din Stockholm, la Ambasada Sloveniei şi în cadrul unor târguri internaţionale de artă din Italia, Mexic şi SUA. Scrie frecvent eseuri, cronici şi recenzii în publicaţii de specialitate (Revista Arta, Revista 22, Timpul, Propagarta, Shoutout LA).