Expoziția „Minunata lume nouă - case de vis ale migranților”, prezentată într-o formă extinsă la ULM

După un turneu de succes în patru orașe din România, proiectul expozițional și de cercetare „Minunata lumenouă - Case de vis ale migranților“ revine în Germania, unde va fi prezentat într-o formă extinsă în spațiile Muzeului Central al Șvabilor Dunăreni Ulm (Donauschwäbisches Zentralmuseum Ulm), în perioada 28 iunie - 28 octombrie 2018. Versiunea inițială a proiectului, demarat în anul 2015 ca un parteneriat strategic între Institutul Cultural Român din Berlin și Departamentul Europa Centrală şi de Sud-Est din cadrul Muzeului Culturilor Europene Berlin, a fost dedicată caselor migranților români. Între timp proiectul a fost dezvoltat într-o formă nouă, cuprinzând și construcții din alte două state din Sud-Estul Europei.

Expoziția prezintă exemple de case de vis din România, Serbia și Croația și pune în evidență totodată contextul lor economic și social. Așa numitele case făloase, construite de migranții români începând cu anul 2000 în trei regiuni din Nordul României, sunt comparate cu casele reprezentative ale migranților sârbi și croați, care au plecat să lucreze în țări din Vestul Europei încă de la începutul anilor '60.

Aceste construcții repetă, accentuează și adaptează stiluri arhitecturale occidentale. Varietatea formelor și a culorilor arată modul cum proprietarii interpretează diferite mode și particularități regionale specifice lumii vestice. Totodată, casele reflectă schimbările sociale fundamentale pe care le-au cunoscut țările în care lucrează migranții, precum și „prețul” pe care familiile acestora îl plătesc, aflându-se într-o continuă mișcare între cele două lumi. Case plutitoare, alcătuite din numeroase fotografii, citate și obiecte decorative, pun în evidență motivele și consecințele culturale ale migrației forței de muncă în interiorul Europei, o temă care continuă să fie extrem de actuală și importantă.

Vernisajul expoziției „Minunata lume nouă“ de pe data de 27 iunie aduce în prim plan doi muzicieni români - Călin Torsan (instrumente țărănești de suflat, clarinet) și Vasile Gherghel (scenografie acustică, percuție) - care vor acompania evenimentul cu un repertoriu experimental marca Multumult și vor transpune seara în starea sonoră de elektrodoine.

Multumult își propune practicarea exclusivă a muzicii liber improvizate și crearea unui grup unde să se poată întâlni și manifesta diverși artiști improvizatori. Asta explică desele avataruri ale membrilor trupei, când acustice, când electronice, luând forma mereu schimbătoare a duetelor, a triourilor sau a formulelor de cvartet. În decembrie 2015, la casa Thirsty Leaves Music din Salonic, Multumult a lansat albumul de debut intitulat „Zigzag“. Ilustrarea live a filmului mut „Din groazele lumei", lansarea discului (ambele desfășurate în 2015) și apariția din UNAgaleria sunt concertele emblematice de până acum ale Multumult.

Expoziția este organizată de Departamentul Europa centrală şi de sud-est din cadrul Muzeului Culturilor Europene din Berlin șiICR Berlin, în parteneriat cu Muzeul Central al Șvabilor Dunăreni Ulm. Proiect curatoriat de Beate Wild și Raluca Buțincu Betea. Website proiect: http://bravenewworld.komsoe.eu/

Fotografii de presă:  FOTO 1: Certeze, România 2011 © Petruț Călinescu, FOTO 2: Paris, Franța 2011 © Petruƫ Cǎlinescu, FOTO 3: Stig, Serbia 2017 © Gavrilo Masniković, FOTO 4: Imotski, Croația 2018 © Bojan Mrđenović, FOTO 5: Zvižd, Serbia 2017 © Ivana Masniković-Antić.

Programul complet al ICR Berlin îl găsiţi pe www.rki-berlin.de şi pe Fac