Expoziţia cuprinde, în cele 22 imagini, cele mai importante aspecte ale vieţii şi creaţiei celui mai mare compozitor român, celebru violonist, dirijor şi pianist, amintirile prietenilor şi ale ucenicilor săi. Un bogat material iconografic ilustrează parcursul vieţii celui care a fost numit „un Mozart român”. George Enescu s-a născut la 19 august 1881 în satul Liveni-Vârnav din județul Botoșani, în familia arendașului Costache Enescu și a soției lui, Maria, fiica preotului Cosmovici, fiind al optulea copil. Considerat a fi un copil-minune, micul Jurjac (aşa cum îi spuneau familia şi cei apropiaţi), visa să devină compozitor încă de la vârsta de 5 ani: „Lucru curios: nu ştiam nimic, nu ascultasem nimic sau prea puţin, nu am avut pe lângă mine vreo persoană să mă influenţeze şi, totuşi, de copil, am avut această idee fixă de a fi compozitor. De a fi numai compozitor”, îi declara mai târziu George Enescu lui Bernard Gavoty, critic muzical şi jurnalist de radio. La vârsta de 3 ani a avut una dintre experienţele muzicale hotărâtoare, când a auzit întâmplător, pentru prima oară, un taraf cântând într-o staţiune balneară situată în apropierea satului natal. Impresionat de ceea ce auzise, copilul a încercat a doua zi să imite instrumentele tarafului: vioara printr-un „fir de aţă de cusut pe o bucată de lemn” (Amintirile lui G. Enescu, de B. Gavoty), ţambalul cu ajutorul unor beţe de lemn, iar naiul, suflând printre buze. Primele noţiuni muzicale le primeşte de la tatăl său, la vârsta de 4 ani. Văzând preocuparea pentru arta sunetelor, părinţii îi dăruiesc viitorului muzician o mică vioară cu trei coarde. Supărat că nu este luat în serios şi că nu a primit o vioară adevărată, copilul aruncă jucăria în foc. Abia după ce primeşte vioara mult visată, începe să cânte după ureche, pe o singură coardă, cu un singur deget, melodii auzite în sat. În 1886, Eduard Caudella, compozitor şi profesor la Conservatorul din Iaşi, remarcă talentul deosebit al lui George Enescu şi îi sfătuieşte pe părinţii acestuia să-şi îndrepte copilul către studii muzicale. Dovezi ale primelor încercări de compoziţie datează din anul următor, 1887, când Enescu avea numai şase ani. Între 1888 şi 1894, George Enescu studiază la Conservatorul din Viena, cu profesori renumiţi ai vremii precum Siegmund Bachrich şi Josef Hellmesberger Junior, Ernst Ludwig şi Robert Fuchs. La recomandarea lui Josef Hellmesberger Jr, profesor de vioară şi fiul directorului Conservatorului din Viena, George Enescu este trimis de tatăl său să studieze la Paris. Astfel, se perfecţionează la Conservatorul din Paris (1895 – 1899) sub îndrumarea profesorilor José White şi Martin-Pierre-Joseph Marsick la vioară, Jules Massenet şi Gabriel Fauré la compoziţie, Ambroise Thomas şi Théodore Dubois la armonie şi André Gédalge la contrapunct.Din perioada studiilor la Paris datează cele patru „simfonii de şcoală”, Poema Română op. 1 pentru orchestră şi cor bărbătesc, Sonata nr. 1 pentru pian şi vioară în Re major, op. 2, Suita nr. 1, în sol minor, în stil vechi pentru pian, op. 3, Sonata nr. 2 pentru pian şi vioară în fa minor, op. 6, lucrări care i-au adus recunoaşterea tânărului compozitor George Enescu. Deşi ceea ce îşi dorea cel mai mult era să compună muzică şi nu să devină un virtuoz al viorii, studiul, perseverenţa şi participarea la concursurile de vioară organizate la Conservatorul din Paris i-au adus lui Enescu premiul al II-lea în 1898 şi, un an mai târziu, premiul I – cu care a absolvit, la 24 iulie 1899, clasa de vioară la Conservatorul din Paris; cu această ocazie, i s-a dăruit o preţioasă vioară Bernardel, inscripţionată cu numele său.
